* Poetul latin Juvenal, într-una din satirele sale spunea că populaţia Romei a ajuns în asemenea hal încât se mulţumeşte doar cu pâine şi circ (Panem et circenses). Se pare că a avut dreptate, şi oamenii zilelor noastre fiind mulţumiţi dacă au mâncare şi distracţii…televizate. Doar că unul dintre liderii revoluţiei franceze de la 1789, Georges Danton, a în­cercat să spună că, după pâine, educaţia este prima nevoie a poporului. A sfârşit sub tăişul ghiloti­nei! * Conform unor calcule, în Statele Unite, un condamnat la închisoare pe viaţă costă statul cam un milion de dolari, în vreme ce un condamnat la moarte "costă”  trei milioane de dolari (procese, apeluri, juraţi, regim de detenţie aparte, durând, uneori, zeci de ani). Culmea este că, în Texas, unde se înre­gistrează cele mai multe condamnări la moarte, rata criminalităţii este peste cea din alte state. Deci… * Ştire apărută într-o gazetă din Transilvania în ianuarie 1902: "Emigraţiunea a sumedenie de lume din patria noastră/!/ a început a îngrijora toată lumea, chiar şi pe cei de la ocârmuire. Şi nu este de mirat. Nu emigrează copiii şi moşnegii, ci braţele cele mai vânjoase, care pentru noi se perd şi merg în ţeri streine, pentru a-şi agonisi cu belşug cele trebuin­cioase traiului şi apoi din prisos a-şi plăti datori­ile din ţara lui /sic!/, pentru a scoate din multele necazuri familia sa rămasă în ţară". Istoria e o poveste care se repetă la nesfârşit. * În opinia mea, generalul De Gaulle a fost cel mai important conducător al Franţel după Napoleon. În memoriile sale, referindu-se la Mareşalul Petain, care pactizase cu Hitler, scrie: "Pe dinăuntru, anii i-au măcinat caracterul. Vârsta înainta­tă îl lasă pradă manevrelor unor inşi care se price­peau să-şi urmărească interesele, acoperindu-se cu mă­reţia oboselii lui. Bătrâneţea e un naufragiu. Ca să nu fim cruţaţi de nimic, bătrâneţea Mareşalului Petain avea să se identifice cu naufragiul Franţei". Henri Phillippe Benoni Omer Joseph Petain (1856-1951), condamnat la moarte dupã rãzboi ca trãdãtor, a fost "iertat" de general, care i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă. Ion Iliescu n-a avut demnitatea să facă acelaşi gest cu Nicolae Ceauşescu. * Un scriitor sârb povesteş­te cu umor cum, în vremea copilăriei lui, maică-sa avea grijă să noteze în calendarul creştin ortodox de pe peretele bucătăriei zilele în care tatăl lui, soţul ei, nu venea beat acasă. Acelea erau adevăratele săr­bători, nu cele trecute cu roşu! * Nu sunt xenofob, în adevăratul sens al cuvântului, dar, dincolo de toate crizele şi pandemiile care s-au năpustit asupra Ro­mâniei în ultimii ani, cea mai nocivă mi se pare a fi treptata pierdere a identităţii naţionale, a senti­mentului că aparţinem acestei ţări, acestui pământ, acestei limbi. Italienii, francezii, nemţii, ungurii, sâr­bii, ruşii sunt mândri că sunt ce sunt şi nu-i blamea­ză nimeni pentru asta, doar noi ne căciulim pe la uşi­le UE şi NATO, ca milogii din ’’Mizerabilii” lui Victor Hugo. * Probabil nu aţi auzit de Robert Helpmaan (1909- 1986), renumit balerin australian de odinioară. Culmea, el a zis: "Nu găsesc ceva mai pervers decât un prinţ care fugăreşte toată seara o lebădă", apropo de baletul "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski. * Un englez, cu umorul specific naţiei lui, le spunea unor români, la masa protocolară: "În urmă cu ceva timp, făceam autostopul când, în dreptul meu, a oprit un dric. l-am spus şoferului maşinii mortuare că-i mulţumesc, dar nu merg atât de departe!" Râdeţi?!