După Bacalaureat, încotro?

De săptămâna viitoare, pentru mulți adolescenți începe una dintre primele mari provocări serioase din viața lor: Bacalaureatul. Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2026 încep pe 29 iunie, cu Limba și literatura română, continuă pe 30 iunie cu proba obligatorie a profilului, pe 3 iulie cu proba la alegere a profilui și specializării, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iulie.

Pentru noi, cei care am crescut într-o lume mai previzibilă, alegerea drumului părea, într-un fel, mai simplă. Nu neapărat mai ușoară, dar mai simplă. Existau câteva direcții considerate „sigure”: medicină, drept, inginerie, economie, poate litere, poate armată, poate pedagogie. Dacă intrai la o facultate bună, se presupunea că ai pornit pe un drum stabil.

Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate. Nu pentru că tinerii ar fi mai indeciși, cum ne place uneori să credem, ci pentru că lumea în care trebuie să decidă este mult mai instabilă. Multe meserii se transformă, unele dispar, altele apar înainte ca școala, părinții sau chiar piața muncii să apuce să le înțeleagă bine.

World Economic Forum arată în raportul „Future of Jobs 2025” că piața muncii va fi remodelată până în 2030 de tehnologie, inteligență artificială, tranziția verde, schimbările demografice și incertitudinea economică. Printre competențele cu cea mai rapidă creștere se află AI, big data, cybersecurity, alfabetizarea digitală, dar și gândirea analitică, reziliența, flexibilitatea și leadershipul.

Asta înseamnă că nu mai putem vorbi despre „meseriile viitorului” doar ca despre joburi cu nume spectaculoase. Da, vorbim despre specialiști în inteligență artificială, analiști de date, experți în securitate cibernetică, ingineri pentru energie verde, specialiști în robotică, UX designeri, biotehnologi, specialiști în sustenabilitate, product managers sau consultanți în transformare digitală. Dar, dincolo de titluri, vorbim despre oameni care știu să învețe continuu, să gândească critic, să lucreze cu tehnologia, să comunice bine și să se adapteze.

Poate că aici este una dintre marile diferențe față de generația noastră. Noi ne alegeam, de multe ori, o meserie. Ei trebuie să își construiască o direcție. Iar direcția aceea va trebui ajustată de multe ori.

În România există opțiuni. Avem universități tehnice, economice, medicale, umaniste, programe în informatică, automatică, cybersecurity, data science, inginerie, mediu, business, comunicare, psihologie, medicină, drept. În Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” are o ofertă largă, de la Calculatoare, Informatică, Cybersecurity, Embedded Systems, Mecatronică, Ingineria sistemelor multimedia, Marketing, Management, Comunicare și relații publice, până la Medicină, Psihologie, Drept, Economie sau Protecția mediului.

Așadar, nu putem spune că tinerii din Sibiu nu au ce studia acasă. Au. Și, pentru mulți dintre ei, rămânerea în Sibiu poate fi o alegere foarte bună: costuri mai mici, apropiere de familie, un oraș sigur, o universitate care se dezvoltă, companii locale și regionale cu care pot intra în contact. Facultatea de Științe Economice ULBS, de exemplu, vorbește despre programe de licență și master, companii partenere și practică în timpul studiilor.

Și totuși, mulți aleg să plece. La Cluj, București, Timișoara, Iași sau direct în străinătate. De ce? Nu doar pentru diplomă. Pleacă pentru expunere, pentru programe mai conectate la piața globală, pentru campusuri mai active, pentru internshipuri, pentru o limbă străină, pentru sentimentul că intră într-o lume mai mare. În ultimii ani, destinații precum Olanda, Italia, Spania, Belgia, Franța sau Austria au devenit tot mai prezente în alegerile tinerilor români.

Nu cred că plecarea este neapărat un eșec al României. Uneori este o formă de curaj. Alteori este o nevoie firească de a vedea lumea. Problema apare atunci când tinerii pleacă nu pentru că aleg, ci pentru că simt că aici nu au suficiente opțiuni, suficientă încredere sau suficientă claritate.

Iar aici avem de lucru. Ca părinți, ca școli, ca universități, ca oraș.

Comisia Europeană vorbește de ani buni despre nevoia de competențe digitale, competențe verzi și învățare continuă. European Skills Agenda pune accent pe dezvoltarea de competențe mai bune și mai relevante pentru oameni și companii, iar Digital Education Action Plan urmărește pregătirea sistemelor educaționale pentru o lume tot mai digitală.

România are însă o problemă serioasă aici. Raportul european Education and Training Monitor 2025 arată că 74% dintre tinerii români de 14 ani nu aveau competențele esențiale de utilizare a computerului și informației testate internațional, comparativ cu 43% la nivel european. Iar datele Comisiei Europene arată că nivelul competențelor digitale de bază în România rămâne mult sub media UE.

Asta ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Pentru că nu putem vorbi despre AI, cybersecurity, meserii verzi și joburi ale viitorului dacă mulți copii nu au încă bazele reale ale alfabetizării digitale. Nu e suficient că știu să folosească telefonul. A folosi social media nu înseamnă competență digitală. A ști să cauți, să verifici, să compari, să înțelegi date, să folosești instrumente, să creezi conținut, să lucrezi cu tehnologia, aceasta este altă discuție.

Și poate că aici părinții au un rol esențial. Nu să aleagă în locul copiilor. Nu să proiecteze asupra lor propriile frici sau propriile ambiții. Ci să îi ajute să se cunoască. Să observe ce le place, ce îi enervează, unde intră în flow, ce probleme îi preocupă, ce fel de viață își imaginează, nu doar ce salariu vor.

Pentru că întrebarea „la ce facultate dai?” este adesea prea mică. Poate ar trebui să întrebăm altfel: ce fel de probleme ai vrea să rezolvi? Cu ce fel de oameni ai vrea să lucrezi? Ai nevoie de structură sau de libertate? Îți place să construiești, să cercetezi, să explici, să organizezi, să vindeci, să creezi, să conduci, să analizezi? Te vezi lucrând cu oameni, cu sisteme, cu date, cu tehnologie, cu natură, cu idei?

Meseriile viitorului nu vor fi doar despre tehnologie. Vor fi despre oameni care știu să folosească tehnologia cu discernământ. Despre medici care înțeleg date. Despre ingineri care înțeleg sustenabilitatea. Despre economiști care înțeleg AI. Despre comunicatori care înțeleg etica. Despre profesori care pot ghida copii într-o lume în care informația este peste tot, dar înțelepciunea rămâne rară.

Bacalaureatul este important. Dar nu este verdictul final al vieții unui copil. Este o etapă. Una mare, emoționantă, obositoare, încărcată de presiune. Dar după ea nu ar trebui să urmeze doar întrebarea „unde ai intrat?”, ci o conversație mai serioasă despre drum.

Copiii noștri nu au nevoie doar de facultăți bune. Au nevoie de adulți care să nu le simplifice artificial viitorul. Au nevoie de părinți care să nu le spună doar „alege ceva sigur”, pentru că siguranța de azi s-ar putea să nu mai arate la fel peste zece ani. Au nevoie de profesori care să le deschidă mintea, de universități conectate la realitate și de orașe care să le ofere motive să rămână sau motive să se întoarcă.

Pentru că, până la urmă, viitorul nu începe într-un raport european și nici într-un discurs despre digitalizare. Începe mult mai simplu. Cu un adolescent care termină Bacalaureatul și se întreabă, poate pentru prima dată cu adevărat: „Eu încotro merg de aici?”

Articol publicat în ediția print din 18 iunie 2026 în suplimentul Tribuna Financiară