Dumitru Ţaţa. Un săliştean din alte timpuri şi peste timpuri

Dumitru Ţaţa. Un săliştean din alte timpuri şi peste timpuri
A iubit munca şi i-a fost devotat 
ei, cu un deosebit spirit de iniţiativă, a înţeles actul cultural şi a fost unul din actorii amatori care au interpretat în Săliştea unor mari nume ale spiritualităţii româneşti personaje ale lui Caragiale (Trahanache – „O scrisoare pierdută”; Dragomir – „Năpasta”), Moliere (Harpagon – „Avarul”) şi Beaumarchais (Figaro- „Bărbierul din Sevilla”), a făcut dovada ingeniozităţii şi a creat propria firmă sau a colaborat cu unele mari şi foarte importante- a fost reprezentantul celebrei companii „Singer”- a pregătit meseriaşi şi i-a angajat, a militat pentru ridicarea societăţii civile, în ansamblul ei, în Sălişte şi în întreaga zonă, fiind membru în diferite consilii şcolare, societăţi de asigurare şi ajutorare, reuniuni profesionale, etc.
 Toate marile calităţi pe care le-a avut l-au înscris printre numele de referinţă ale săliştenilor. Fără a fi unul din marcanţii intelectuali ai Săliştei, aceştia l-au recunoscut mereu pe Dumitru Ţaţa unul de-al lor, apreciindu-i calităţile umane, meritele spirituale şi capacitatea de a sesiza oportunităţile vieţii- dincolo de vicisitudinile ei-, în definitiv atribute definitorii ale unui intelectual. Atras de lumea cărţilor, a organizat biblioteci, a scris poezii şi a surprins mereu prin fineţea umorului său, care dezvăluia o mare inteligenţă şi o profundă cunoaştere a trăirilor şi năzuinţelor semenilor.
Dintre marile merite ale unui săliştean care a reuşit prin felul de a fi – ţinută , comportament, stil, omenie – să rămână în memoria colectivă şi la peste cinci decenii de la plecarea pe drumul veşniciei, cu siguranţă cel mai important rămâne cel legat de viaţa de familist. În căsnicia pe care a încununat-o cu o „Nuntă de aur” a avut parte de bucuria de a vedea reuşita copiilor- trei intelectuali cu multiple licenţe universitare şi cu rezultate de marcă în profesiile lor- şi a nepoţilor, încântaţi că pentru înaltele lor cariere academice s-au putut sprijini şi pe modelul bunicului. Despre bunicul lor- un săliştean ce transcende peste timpuri- ca şi despre bunica au scris rânduri memorabile părinţii. Inspiraţi de parcurgerea lor, am căutat să readucem în prim-plan crâmpeie din viaţa unui om care a onorat Săliştea natală, iubind oamenii şi iubindu-L pe Dumnezeu. Mai mult ca niciodată, modelele sunt astăzi, deopotrivă, repere şi borne în viaţa noilor generaţii.

Tiberiu Dumitru Costăchescu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

29 mai 2023 la 20:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.