Drumeție pentru familii, în aria protejată Podișul Hârtibaciului

Sâmbătă familiile sunt așteptate să plece în drumeție, Programul Anii Drumeției pregătind o ieșire în aria protejată Podișul Hârtibaciului. Tura este ușoară ca dificultate, potrivită persoanelor de orice vârstă precum și copiilor de minim 6 ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este o drumeție pe o distanță de 10-15 km, care se va putea parcurge în aproximativ 5-6 ore și în care cei prezenți vor învăța despre păsările care au determinat declararea ariei protejate de interes european pentru protejarea păsărilor Podișul Hârtibaciului cum ar fi acvila țipătoare mică, sfrânciocul roșiatic, ciocănitoarea neagră sau prigoria.

Vor afla informații despre trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scoreiu – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râul Olt, situl Natura 2000 Piemontul Făgăraș (pentru protecția unor specii de păsări de pădure) și situl Natura 2000 Munții Făgăraș pentru protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Dragi drumeți, ne vom întâlni sâmbătă (18 ianuarie) dimineață la ora 10.30 în fața bisericii fortificate din satul Hosman. Hosman este unul dintre satele săsești aflat în interiorul ariei protejate pentru protecția păsărilor Podișul Hârtibaciului.

Traseul pe care îl vom parcurge pornește din fața bisericii fortificate din Hosman de unde vom urca spre sud pe un drum de țară spre culmea dealului împădurit. Aici vom povesti despre câteva dintre păsările care au determinat declararea ariei protejate de interes european pentru protejarea păsărilor Podișul Hârtibaciului cum ar fi acvila țipătoare mică, sfrânciocul roșiatic, ciocănitoarea neagră sau prigoria. Împreună cu cei mici vom identifica, cu ajutorul unui determinator de urme, câteva dintre animalele sălbatice care trăiesc în această zonă.

Vom parcurge pășuni largi unde din loc în loc apar stejari seculari și ne îndreptăm spre un pâlc de pădure pe care îl traversăm pentru a ajunge în locul de unde vom panorama către râul Olt, Țara Făgărașului și maiestuoșii munți Făgăraș. Este locul potrivit să povestim despre alte trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scorei – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râul Olt, situl Natura 2000 Piemontul Făgăraș (pentru protecția unor specii de păsări de pădure) și situl Natura 2000 Munții Făgăraș pentru protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari. Admirăm panorama munților Făgăraș și o pornim pe culmea dealului de-a lungul lizierei pădurii, prilej de a admira peisajele impresionante din Țara Făgărașului. Este locul ideal pentru poze și alte informații despre ariile protejate pe care le parcurgem. De aici, intrăm pe drumul forestier care ne conduce înapoi spre satul Hosman. La întoarcere ne vom opri la un loc de popas unde participanți vor degusta o delicioasă plăcintă cu mere după o rețetă săsească veche”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Echipamentul necesar drumeției trebuie să includă haine adaptate sezonului rece; rucsac de tură; sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.; gustare pentru o pauză la jumătatea traseului; bețele de tracking care  vor fi foarte utile la coborâre.

Drumeția costă 70 lei/participant adult și 20 lei – copiii/tineri între 6 și 18 ani. Ghid va fi  Proca Mihai – ghid local și național de turism, contact: 0720-003.332.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

(I.D.)

 

 

 

16 ianuarie 2025 la 07:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 11 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 22 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit