Drogat la volanul unui TIR, pe Ștefan cel Mare

Doi sibieni au avut ghinionul să fie sancționați de polițiști, unul pentru conducerea unui motociclu neînmatriculat, pe Calea Dumbrăvii, pe banda destinată autobuzelor și unul pentru conducerea unui TIR, fiind sub influența drogurilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma controlalelor, unul s-a ales cu dosar penal, iar celălalt a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

„La data de 22 august, în jurul orei 18.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un localnic în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un motociclu pe Calea Dumbrăvii, pe banda destinată autobuzelor. Din verificările efectuate a rezultat că sibianul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motociclul condus. De asemenea, polițiștii au constatat că vehiculul în cauză nu este înmatriculat sau înregistrat. Astfel, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis corespunzător, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La data de 23 august, în jurul orei 04.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu l-au testat cu aparatele din dotare pe șoferul unui ansamblu TIR condus pe strada Ștefan cel Mare. Întrucât în urma testării bărbatului în vârstă de 33 de ani, din județul Bihor, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

(I.D.)

23 august 2024 la 08:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit