Două cărți gemene în durere și Lumină

Apărute la o distanță de timp de doi ani între ele dar de o dureroasă contemporaneitate – amândoi autorii au fost întemnițați în nenorocitul iad de la Sighet, unul pierzându-și viața acolo. Sunt volumele lui N. Carandino, Nopți albe și zile negre (Ed. Fundația Academia Civică, 2017, 205 pg.) și Gheorghe I. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român (Ed. Fundația Academia Civică, 2019, 254 pg.).Scrise ca două mărturii, una de timp și alta de duh, recunosc că mi-ar plăcea să le văd pe mesele de lectură ale tinerilor, pentru a fi citite și dăruite mai departe tinereții din jur. Cumplit de adevărate, ambele lucrări definesc  și redefinesc românismul ca formă pură de trăire,  de asumare, distingând cu ușurință nuanțele ieftinului din naționalismului de paradă. Avem pe de o parte memoriile unui mare jurnalist (Carandino) și Memoria unui istoric îndrăgostit de Țara sa (Brătianu). Ca și cum am avea dinainte analiza și argumentul, temeiul și dezvoltarea unui parcurs de istorie previzibil dar greu, imposibil de depășit numai cu forțele politicii interne. Cele două lucrări reprezintă și un anumit fel de a judeca istoria de astăzi, cu uitările ei indecente, amnezii culturale și nu doar. Ritmul lucrărilor nu le face simple lucrări de obiectivare istorică. Sunt povești scrise din interior cu o incredibilă sinceritate. Dacă N. Carandino beneficiază de prima ediție integrală, fără gafe de transcriere ori cenzuri din lipsă de cultură, lucrarea lui Gheorghe Brătianu reia prima ediție a ei în limba română (1940) publicată după aceea în limba franceză (1939) și cea italiană (1942). Ambele volume beneficiază de prefețe și note coerente și necesare lecturii, ambele își fac dor de intelectualitatea interbelică de calitate, crescută pentru a mărturisi. Două moduri de a privi istoria prin ocheanul răsucit al dramei unei nații, dramă care se poate transforma oricând în tragedie în lipsa unor repere de conținut. Carandino și Brătianu ar merita să fie onorați de o analiză sinceră asupra propriilor scăderi. Și folosiți la verticalizarea nevoii de restaurare la care asistăm fără a întreprinde, uneori, ceea ce avem nevoie pentru a ne reveni.