Două cărți, ca două inimi care bat pentru Înviere

Două cărți, ca două inimi care bat pentru Înviere

Am dinainte, abia respirate peste o noapte de nesomn și bucurie a lecturii, cărțile Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților: Tanatologie și nemurire (Ed. Crimca, Suceava, ed. a 2-a, 2021, 483 pg.) și Cuvântări la ceas de Priveghere (Ed. Crimca, 2021, Suceava, 215 pg.). Două nestemate simple, cărturărești în sensul cel mai ne-cărturar cu putință. Dacă primului volum îi cunoșteam și prima ediție, entuziasmantă prin anvergură și cuprins, cel de-al doilea exprimă, la modul cald și plin de cultura Duhului, întâlnirea cu interiorul predicii, cu inima din textul pe care-l auzim dinspre amvon spre noi. Despre cea dintâi dintre lucrări nici nu aș avea curaj să spun prea multe. La vremea morții sterile în care ne zbatem, moartea-sperietoare sau moartea-amenințare, o astfel de lucrare vine să ne învețe adâncimea unei prezențe care ne duce spre Înviere. Departe de mine gândul ce a vă sune cum sau ce să citiți din tratatul acesta de tanatologie  și nemurire dar, pentru colegii preoți, cred că  a devenit de neconceput să treceți mai departe prin stihiile din jur fără încurajarea aceasta luminoasă pe care Vlădicul Cetății Bucovinei celei Veșnice.  Veți parcurge îndată după Cuvântul înainte (semnat de Profesorii Univ. Gheorghe Scripcaru și Petru Dumitrescu, pp. 8-14) și Prefață (semnată de Păr. Vasile Mihoc, pp. 15- 23) o construcție extrem de solidă a meditării asupra morții și Învierii privite prin prisma științei și duhovniciei, fără de care nici știința nu ar fi completă. Astfel după Introducere (pp. 25-44) dispunem de o primă parte, A. Tanatologie și Epistemologie : 1. Tanatologia și aspectele sale științifice și culturale: epistemologie și nemurire; apoptoza; aspecte epistemologice ale cercetării fenomenului morții; moartea imperfectă și moartea absolută; moartea fenomen necesar al naturii; interdependența fenomenelor vitale cu cele letale; stadiile de frontieră dintre viață și moarte; asimetria temporală dintre moartea creierului și moartea organismului; psihologia celor ce simt iminența morții; moartea ca act voluntar; interrelațiile dintre moartea vegetativă și moartea demnă; moartea după concepție; eutanasia; tanatosociologie strategie; asistența morții; așa-zisul drept la moarte și dreptul absolut la viață; matricea epistemologică a ecologiei și sensul cultural al morții, pp. 45-134). O a doua parte, B. Tanatologie și filosofie propune un al doilea capitol amplu  2. Tanatologie și aspectele sale filosofice (transcendența, cale de apropiere a filosofiei de religie; de la sentimentul tragic al morții, prin neliniște metafizică și creație, la nemurire; augmentarea neliniștii metafizice prin indiferență; tanatologia în gândirea filosofilor antici de la Tales din Milet la fericitul Augustin; viața și moartea la marii filosofi din epoca modernă și contemporană; reprezentări despre moarte; prin maieutica morții la valorizarea vieții; filosofia românească în fața conceptului nemuririi și moarte; printr-o concepție stenică despre moarte, ca impuls pentru creație, către mântuirea umană și metadigme eventuale, pp. 135- 306) și o a treia parte, C. Tanatologie și eshatologie (dimensiunea biblică a morții; mistere și lumini în opera părintelui Dumitru Stăniloae, pp. 307- 429). O serie de acte și lucrări de deontologie medicală și doua addenda (pp. 431- 456) precum și o amplă și complexă Bibliografie (pp. 457-483). O carte care armonizează știința cu duhul luminos al credinței în modul amplu, al mărturisirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel de-al doilea volum, Cuvântări la ceas de Priveghere, reprezintă miezul de cuvinte al mărturisirii în liturgic, slujbele fiind astfel așezate în căușul mistagogic al înțelegerii adevărului de credință prin mijlocirea unui sinaxar de gând și gândire. Prefața – semnată de Părintele Matei Corugă – ne așează la îndemână o serie de chei de lectură și de direcții de înțelegere a propunerii de lectură adresate nouă de Vlădicul- propovăduitor. Veți  găsi pagini de cumpătată rostire despre Sfânta Treime, Maica Domnului, Evanghelie și evangheliști, despre îngeri, sfinți, proroci, mucenici și mărturisitori, ierarh, monahi cuvioși și mănăstiri, despre sfinții doctori fără de arginți, despre Sfântul Andrei, creștinătorul României și despre sfinții împărați ai Bizanțului, despre voievozi sfințiți și sfinții întemnițați sub comunism, despre icoane- ca imagini văzute ale nevăzutului, despre Fericiri și Tatăl Nostru (în rostiri de Duh cuminte). O Bibliografie ne oferă posibilitatea lărgirii propriilor noastre rostiri (pp. 201- 215). Nu suntem dinaintea unei simple așezări în propovăduire. Suntem așezați, cuminte, dinaintea unei școli de învățare a înțelegerii Evangheliei și Ortodoxiei în duhul Părinților de odinioară care înnobilau latura athonită parcă a Bucovinei. Știindu-i glasul rostitor, grija retorică și așezarea în punctualitatea ideilor identific în volumul acesta un bun manual omiletic, o chemarea pentru fiecare propovăduitor în a-și însuși metoda și rostirea unui iubitor de propovăduire.

Două cărți, ca două inimi care bat pentru Înviere.

 

Custom Image

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
09 februarie 2022 la 14:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 20 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.