Două cărți, ca două inimi care bat pentru Înviere

Am dinainte, abia respirate peste o noapte de nesomn și bucurie a lecturii, cărțile Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților: Tanatologie și nemurire (Ed. Crimca, Suceava, ed. a 2-a, 2021, 483 pg.) și Cuvântări la ceas de Priveghere (Ed. Crimca, 2021, Suceava, 215 pg.). Două nestemate simple, cărturărești în sensul cel mai ne-cărturar cu putință. Dacă primului volum îi cunoșteam și prima ediție, entuziasmantă prin anvergură și cuprins, cel de-al doilea exprimă, la modul cald și plin de cultura Duhului, întâlnirea cu interiorul predicii, cu inima din textul pe care-l auzim dinspre amvon spre noi. Despre cea dintâi dintre lucrări nici nu aș avea curaj să spun prea multe. La vremea morții sterile în care ne zbatem, moartea-sperietoare sau moartea-amenințare, o astfel de lucrare vine să ne învețe adâncimea unei prezențe care ne duce spre Înviere. Departe de mine gândul ce a vă sune cum sau ce să citiți din tratatul acesta de tanatologie  și nemurire dar, pentru colegii preoți, cred că  a devenit de neconceput să treceți mai departe prin stihiile din jur fără încurajarea aceasta luminoasă pe care Vlădicul Cetății Bucovinei celei Veșnice.  Veți parcurge îndată după Cuvântul înainte (semnat de Profesorii Univ. Gheorghe Scripcaru și Petru Dumitrescu, pp. 8-14) și Prefață (semnată de Păr. Vasile Mihoc, pp. 15- 23) o construcție extrem de solidă a meditării asupra morții și Învierii privite prin prisma științei și duhovniciei, fără de care nici știința nu ar fi completă. Astfel după Introducere (pp. 25-44) dispunem de o primă parte, A. Tanatologie și Epistemologie : 1. Tanatologia și aspectele sale științifice și culturale: epistemologie și nemurire; apoptoza; aspecte epistemologice ale cercetării fenomenului morții; moartea imperfectă și moartea absolută; moartea fenomen necesar al naturii; interdependența fenomenelor vitale cu cele letale; stadiile de frontieră dintre viață și moarte; asimetria temporală dintre moartea creierului și moartea organismului; psihologia celor ce simt iminența morții; moartea ca act voluntar; interrelațiile dintre moartea vegetativă și moartea demnă; moartea după concepție; eutanasia; tanatosociologie strategie; asistența morții; așa-zisul drept la moarte și dreptul absolut la viață; matricea epistemologică a ecologiei și sensul cultural al morții, pp. 45-134). O a doua parte, B. Tanatologie și filosofie propune un al doilea capitol amplu  2. Tanatologie și aspectele sale filosofice (transcendența, cale de apropiere a filosofiei de religie; de la sentimentul tragic al morții, prin neliniște metafizică și creație, la nemurire; augmentarea neliniștii metafizice prin indiferență; tanatologia în gândirea filosofilor antici de la Tales din Milet la fericitul Augustin; viața și moartea la marii filosofi din epoca modernă și contemporană; reprezentări despre moarte; prin maieutica morții la valorizarea vieții; filosofia românească în fața conceptului nemuririi și moarte; printr-o concepție stenică despre moarte, ca impuls pentru creație, către mântuirea umană și metadigme eventuale, pp. 135- 306) și o a treia parte, C. Tanatologie și eshatologie (dimensiunea biblică a morții; mistere și lumini în opera părintelui Dumitru Stăniloae, pp. 307- 429). O serie de acte și lucrări de deontologie medicală și doua addenda (pp. 431- 456) precum și o amplă și complexă Bibliografie (pp. 457-483). O carte care armonizează știința cu duhul luminos al credinței în modul amplu, al mărturisirii.

Cel de-al doilea volum, Cuvântări la ceas de Priveghere, reprezintă miezul de cuvinte al mărturisirii în liturgic, slujbele fiind astfel așezate în căușul mistagogic al înțelegerii adevărului de credință prin mijlocirea unui sinaxar de gând și gândire. Prefața – semnată de Părintele Matei Corugă – ne așează la îndemână o serie de chei de lectură și de direcții de înțelegere a propunerii de lectură adresate nouă de Vlădicul- propovăduitor. Veți  găsi pagini de cumpătată rostire despre Sfânta Treime, Maica Domnului, Evanghelie și evangheliști, despre îngeri, sfinți, proroci, mucenici și mărturisitori, ierarh, monahi cuvioși și mănăstiri, despre sfinții doctori fără de arginți, despre Sfântul Andrei, creștinătorul României și despre sfinții împărați ai Bizanțului, despre voievozi sfințiți și sfinții întemnițați sub comunism, despre icoane- ca imagini văzute ale nevăzutului, despre Fericiri și Tatăl Nostru (în rostiri de Duh cuminte). O Bibliografie ne oferă posibilitatea lărgirii propriilor noastre rostiri (pp. 201- 215). Nu suntem dinaintea unei simple așezări în propovăduire. Suntem așezați, cuminte, dinaintea unei școli de învățare a înțelegerii Evangheliei și Ortodoxiei în duhul Părinților de odinioară care înnobilau latura athonită parcă a Bucovinei. Știindu-i glasul rostitor, grija retorică și așezarea în punctualitatea ideilor identific în volumul acesta un bun manual omiletic, o chemarea pentru fiecare propovăduitor în a-și însuși metoda și rostirea unui iubitor de propovăduire.

Două cărți, ca două inimi care bat pentru Înviere.