Două amenzi și un dosar penal, în ziua votului

Ziua alegerilor nu a rămas fără incidente. Reprezentanții IPJ Sibiu au transmis că „În județul Sibiu, de la începerea procesului de vot, au fost sesizate 4 posibile incidente electorale. Dintre acestea, 3 incidente s-au confirmat. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale și s-a întocmit un dosar de cercetare penală. O femeie din municipiul Sibiu a fost sancționată contravențional cu avertisment scris pentru continuarea propagandei electorale pe rețelele de socializare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un bărbat, din localitatea Scoreiu, a fost sancționat contravențional cu avertisment scris pentru instigarea la săvârșirea de acțiuni ilicite contrare ordinii și liniștii publice.

Tot în context electoral, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv amenințare.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Boița, a reclamat că, în timp ce se afla în apropierea unei secții de votare din localitatea de domiciliu, ar fi fost agresat fizic și amenințat de către un consătean, în vârstă de 51 de ani”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

(I.D.)

01 decembrie 2024 la 14:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 1 zi
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit