"Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic"

Acasa >

Articol

Probabil că unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi în România este Marie-Henry Beyle (1785-1840), care a semnat scrierile cu pseudonimul Stendhal, renumit pentru romanele Roşu şi negru, Mănăs­tirea din Parma, Vanina Vanini, Lucien Leuwen, ecraniza­te, cu actori celebri precum Gerard Philipe, Danielle Darieux, Antonella Lualdi, Carole Bouquet, Maria Casares, Martine Carol, Laurent Terzieff…Iată şi câteva cugetări de-ale lui Stendhal: "Dacă n-ai să te faci făţar­nic, poate ai să ajungi om; Fericirea o atingi arareori dar merită să alergi după ea toată viaţa; Toate reli­giile sunt întemeiate pe teama celor mulţi şi pe isteţimea câtorva; Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic; Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat". Ce bine ar fi dacă am ţine seamă de sfaturile înţelepţi­lor. Din păcate, ei cugetă, iar proştii conduc. * Teoria evoluţionistă susţinută de Charles Darwin, bazată pe principiul că doar cei adaptaţi supravieţuiesc, conţine ideea că şi oamenii, ca şi alte specii, se perfecţionea­ză în timp. Fals! Tehnologia, ştiinţa, da, au evoluat, dar specia umană este într-un lent, dar constant proces de involuţie, de degradare morală, fără deosebire de reli­gie, de regim politic, de naţionalitate. Religiile nici cele tradiţionale, nici cultele neoprotestante nu mai reu­şesc să-i adune pe oameni, să-i facă mai buni, ci, dimpotrivă, îi separă şi-i învrăjbesc. Europa a părut o vreme un continent civilizat. Nu mai e şi vă pot aduce sumedenie de argumente. Deviza actuală este tot mai pregnant "Homo homini lupus", aserţiune datând din se­colul 2 dinaintea erei noastre! * Mult rău le-a făcut Napoleon englezilor, austriecilor, prusacilor, ruşilor şi, cu toate acestea, când l-au învins, La Waterloo în 1815, nu l-au căsăpit, îngăduindu-i să moară în patul lui, în exil, pe insula Sf. Elena. Acum, acel fair-play chiar şi în vreme de război, a dispărut. Involuţia spe­ciei umane este mai mult decât evidentă. * Probabil că mulţi din generaţia mea şi-o amintesc pe delicata, frumoasa actriţă Audrey Hepburn (1929-1993), premiată cu tot ce se putea în materie de film. Eu mi-o amintesc din cele văzute cu mult timp în urmă: Război şi pace, Mayerling, My Fair Lady, Cum să furi un milion, Dragoste printre hoţi. Ce n-am ştiut este că a fost, multă vreme, complexată de faptul că avea nr. 44 la pantofi (precum baschet baliştii). Să n-o confundaţi cu, la fel de frumoasa şi talentata, Katherine Hepburn (1907 – 2005), de 4 ori câştigătoare a Premiului Oscar. Altă raţă, în altă traistă, cu roluri memorabile în filme precum: Ghici cine vine la cină, Leul în iarnă, Coasta lui Adam, Regina africană, Iubire perfectă. Alte epoci. Trăim din amintiri. * Specialiştii spun că o nouă stea a teatrului şi filmului românesc se anunţă a fi Marina Palii (n. 31 III 1991), de la Teatrul din Arad. Un fel de Ofelia Popii "a noastră", dar mai tâ­nără. Să vedem ce poate. * Teodor Baconschi îşi divulgă admiraţia nelimitată faţă de Albert Camus, încheind eseul omagial astfel: "Albert Camus – care nota că a sim­ţit suprema singurătate la ora 1 noaptea, în pisoarul unei gări de provincie – a fost un geniu modest, pe care-ţi vine mereu să-l îmbrăţişezi, ca pe un frate franciscan în misiune clandestină." Da.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
22 mai 2022 la 19:37

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 15 ore
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit