Dispută în Consiliul Local Sibiu privind organizarea unei competiții internaționale la Lacul lui Binder

Dispută în Consiliul Local Sibiu privind organizarea unei competiții internaționale la Lacul lui Binder

Proiectul cu numărul 32 de pe Agenda Sportivă a ordinii de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu, ce a avut loc marți, a stârnit o mică dispută între cei prezenți. Proiectul prevedea aprobarea unui Protocol de colaborare între Municipiul Sibiu și Federația Română de Schi Nautic și Wakeboard (F.R.S.W.) pentru organizarea unei competiții internaționale în cadrul Complexului de Agrement Lacul Binder, precum și cofinanțarea din bugetul local a cheltuielilor necesare, în valoare de 100.000 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Vecerdea- managerul clubului sibian de tenis Pamira a ridicat două probleme esențiale: legalitatea protocolului și oportunitatea cheltuielii. „Aș dori să luați în considerare două aspecte: primul, de legalitate, și al doilea, de oportunitate. Cel cu privire la legalitate se referă la faptul că protocolul propus spre aprobare se propune a fi semnat cu o entitate juridică care nu conține aviz și nici autorizație de funcționare în domeniul sportului, nici certificare sportivă din partea autorității centrale a statului român, mă refer la Agenția Națională pentru Sport. Acesta este un motiv evident de legalitate”.

Pe partea de oportunitate, acesta a avertizat asupra unui posibil precedent: „Acordarea unei sume suplimentare de 100 mii de lei este total inoportună pentru că ne pune în situația în care toți operatorii sportivi din Sibiu să solicite un astfel de protocol. De ce nu turneul internațional de tenis, care este foarte bine văzut, să nu solicite un astfel de protocol?”

Scopul colaborării propuse fiind promovarea bazei sportive Lacul lui Binder și popularizarea unui sport mai puțin vizibil  precum schiul nautic și wakeboard-ul.

Consilierul PNL Adrian Bibu a intervenit pentru a aduce clarificări privind legalitatea: „Din punct de vedere al legalității, nu sunt probleme. Domnul Vecerdea are dreptate dintr-un anumit punct de vedere și anume că se lasă loc de interpretare, iar atunci este normal ca și alte evenimente sportive care nu încap pe agendă să ridice întrebări. Noi am susținut de fiecare dată, pentru că am considerat că asta este viziunea Primăriei Sibiu,  de a promova această bază  și atunci nu am vrut să ne împotrivim, dar cumva adevărul este la mijloc.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, consilierul USR Diana Mureșan a atras atenția asupra priorităților în alocarea bugetului pentru sport. „Trebuie să ne întrebăm când este necesar. Susținem sportul de masă, care are un impact mai larg și de durată. Pentru 2025, bugetul agendei sportive a crescut cu 13% față de anul trecut. Credem că în anii următori fondul destinat sporturilor ar trebui să urmeze același ritm. Susținem proiectele eligibile”.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Maria-Antonia OANA
29 aprilie 2025 la 18:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 4 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 7 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.