Din Turnisor, pe prima scenă a României. Povestea lui George Calboreanu, ˝voievodul teatrului românesc˝

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Un nume care, probabil, nu spune prea multe generațiilor tinere avea în anii ´80 statutul echivalent marilor vedete naționale de astăzi. Talentul și timbrul său inconfundabil erau recunoscute de toți românii și aparțineau unui sibian: George Calboreanu. Născut, de fapt, în Turnișor, pe vremea când Turnișorul era sat, George Calboreanu a devenit mare înaintea lui Toma Caragiu, a lui Dem Rădulescu, Amza Pellea, Radu Beligan, înaintea Tamarei Buciuceanu, a lui Florin Piersic și a lui Ion Besoiu sau a altora ca ei. Dar cu toți aceștia, și cu mulți alții, a jucat. Nu sunt prea multe situațiile în care profesioniștii teatrului și filmului românesc să fie cu toții de acord, însă cu privire la calitățile lui George Calboreanu superlativele lor sunt unanime.

˝Bădăranii˝, în care apare alături de Grigore Vasiliu Birlic și Alexandru Giugaru, de Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman sau Coca Andronescu, ˝Frații Jderi˝, unde joacă împreună cu George Cozorici, Sebastian Papaiani, Florin Piersic și alții, ˝Neamul Șoimăreștilor˝, în a cărui distribuție s-a aflat cu Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, Dina Cocea sau Amza Pellea – sunt câteva dintre filmele românești arhi-cunoscute în care a jucat George Calboreanu. Însă în teatru a dat adevăratele dovezi! Rolul din ˝Apus de soare˝, o piesă disponibilă astăzi sub formă de teatru-tv, îi asigură nemurirea și inspiratul titlu de ˝voievod al teatrului românesc˝ pe care i l-au acordat, în 1987, la un an de la placarea sa la cele veșnice, cei de la Revista TEATRUL.

George Calboreanu cu barca pe lacul din Dumbrava Sibiului – Revista Rampa, 1932

Începuturi

Turnișorul Sibiului l-a însoțit peste tot pe George Calboreanu. L-a purtat în suflet, dar și în poveștile pe care le-a spus altora.

˝ Nu ştiu dacă ai văzut vreodată Sibiul cu împrejurimile lui… Eu am umblat mult şi am văzut locuri minunate, dar ca împrejurimile Sibiului, dominat de munţii Făgăraşului, n-am văzut nicăieri. De nenumărate ori am urcat piscurile Bâlea şi Negoiu și niciodată nu mi- am săturat sufletul şi ochii de ce a putut creea Dumnezeu aici˝ – îi spunea George Calboreanu lui Ioan Masoff, de la Revista Rampa, în 1943.

George Calboreanu s-a născut în ianuarie 1896, ca fiu al lui Gheorghe și al Anei. Face școala în Turnișor, iar apoi ajunge la București unde trebuia să învețe o meserie sub supravegherea unui unchi. Urmează Școala de Arte și Meserii, apoi ajunge la Iași unde termină Conservatorul de artă dramatică. Încă din iunie 1919, ziarul Mișcarea din Iași îl remarcă, la examenul absolvirii:

˝Dl. Calboreanu a interpretat cele mai grele roluri, pe Ruy Blas, pe Dragomir, pe Horaţiu şi altele. Pune multă inimă în jocul său“.

Debutează pe scena Naționalului din Iași, apoi devine angajat al Teatrului Național din Cluj unde se remarcă, de asemenea, foarte rapid. Îl joacă pe Amos în comedia ˝Bujoreștii˝, iar revista Rampa scrie: „…a izbutit să-i dea lui Amos o nuanţă zguduitor de omenească, învăluind durerea şi zbuciumul său sufletesc într-un zâmbet cald, de resemnare, realizând una dintre cele mai perfecte creaţii“ (Rampa, 7 aprilie 1921).

Primește premiul de creație dat de ministrul Artelor de atunci, rășinăreanul Octavian Goga, și pleacă la Viena. Revine direct la București unde soții Lucia Sturdza Bulandra și Tony Bulandra îl angajează la Teatrul Regina Maria. Joacă, apoi, pe scena teatrului înființat de Nicolae Iorga de unde, la 29 de ani, se va angaja la Teatrul Național București.

George Calboreanu copil, alături de mama și fratele său mai mic. Revista Rampa , 1932

Apus de soare

George Calboreanu joacă zeci de ani, pe scena Teatrului Național din București, rolul lui Ștefan cel Mare în ˝Apus de soare˝, de Delavrancea. Așa și-a cucerit pentru totdeauna publicul. Cronicile despre spectacolele sale erau pline de superlative, ba chiar se spunea că străzile Bucureștiului se goleau când juca el …

În anul 1973, atunci când celebra clădire a Teatrului Național din București de azi a fost inaugurată, George Calboreanu l-a jucat pe Ștefan. ˝Apus de soare˝ era unul dintre spectacolele-eveniment și a fost singura dată când familia Ceaușescu a asistat la un spectacol de teatru la Nationalul bucureștean.

Un detaliu interesant, legat tot de Sibiu: regia spectacolului ˝Apus de soare˝ a fost semnată de Marieta Sadova, tot o sibiancă, un profesionist al teatrului (regizoare, profesoară și actriță), dar cu un cv …. aparte. A fost sustinătoare înflăcărată a mișcării legionare, arestată de regimul comunist, apoi eliberată, urmărită permanent și, în cele din urmă, reabilitată. A fost eleva lui Constantin Nottara, a cunoscut-o pe Lucia Sturdza Bulandra, a fost prietenă cu Tudor Vianu, a fost în preajma lui Mihail Sebastian și Mircea Eliade, iar Nicolae Iorga, ascultând-o, a denumit-o ˝Madam Poesis˝. I-a fost profesoară Leopoldinei Bălănuță și lui Florin Piersic.

George Calboreanu in ˝Bădăranii˝

Turnișorul

În 1932, același Ioan Masoff, teatrolog și prozator, publică tot în Revista Rampa un articol pe larg despre George Calboreanu, în care actorul vorbește despre Sibiu. Se întâmpla la puțină vreme după moartea mamei sale.

˝ Tata trăieşte la Turnişor. E bătrân și de când mi-a murit maica, tata, pentru că nu mai are despre cine să-mi mai scrie, își începe toate scrisorile cu <Dragă Gicule, eu sunt bine sănătos, numai calul ăla sur nu ştiu ce are la un picior…>˝- se destăinuia Calboreanu, cu umor, autorului.

Actorului îi era dor de Sibiu și obișnuia să revină la festivalul ˝Cibinium˝, organizat anual la noi, precum și de sărbători.

Tot Revista Rampa, îl citează pe George Calboreanu răspunzând la întrebarea ˝unde au petrecut actorii zilele de Paști?˝: ˝ Învierea am făcut-o la Catedrala din Sibiu. A fost o noapte de poveste. Apoi am petrecut două zile la mine la Turnişor şi la Răşinari, lângă Sibiu. Mi-am adus aminte de vremurile sfinte ale copilăriei. Ce linişte, ce pace!…˝

George Calboreanu în rolul lui Ștefan cel Mare

George Calboreanu a primit titlul de Artist al Poporului (1960) şi a fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I (1953- „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”) și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967- „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”). S-a căsătorit și a avut un băiat cu care a apucat să joace pe aceeași scenă. S-au stins ambii, pe rând. George Calbioreanu a murit singur, la București, pe 12 iulie 1986, la vârsta de 90 de ani. O stradă din Capitală îi poartă numele.