Destinul copilului adoptat din Sibiu de Ana Pauker

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Primii ani de detenție în închisorarea de la Dumbrăveni o leaga pe Ana Pauker de județul Sibiu. Subiectul nu este nici nou și nici lipsit de mediatizare, spre deosebire de un altul, mai puțin cunoscut și care dovedește un contrast biografic interesant pentru cea denumita ˝Stalin în fustă˝. Ana Pauker a adoptat un copil dintr-un orfelinat din Sibiu. Il intâlnim în trecutul fostei militante comuniste sub numele de Alexandru Pauker. Sau mai simplu: Sandu. 

Tribuna reconstruiește astăzi, împreună cu istoricul sibian Vlad Miclăuş o poveste care avea să schimbe definitiv soarta unui copil și să-l așeze în proximitatea unuia dintre cei mai puternici oameni ai României anilor ´50. 

Sandu Pauker, din Sibiu în centrul puterii 

După mai bine de un deceniu de la anii petrecuți în detenție, biografia Anei Pauker s-a reîntâlnit, deci,  cu spațiul sibian într-un mod cu totul diferit. Nu mai era vorba despre o celulă, despre procese sau despre condamnări, ci despre un copil aflat într-un orfelinat. În 1951, când Ana Pauker se afla încă în vârful ierarhiei comuniste, a adoptat un băiat de aproximativ cinci ani din Sibiu. 

„Copilul a primit numele Alexandru, dar în cercul familiei avea să fie cunoscut drept Sandu. Pentru el, intrarea în familia Pauker a însemnat începutul unei vieți noi, desprinsă brusc de anonimatul instituției în care crescuse. Trecerea de la orfelinat la locuința unei familii aflate în centrul puterii comuniste a fost, pentru copil, un salt greu de imaginat. Bucureștiul i-a oferit un decor nou: drumuri la grădiniță cu mașina, o casă mare, oameni care se ocupau de gospodărie și un ritm de viață diferit de cel cunoscut până atunci. Totuși, dincolo de aceste semne exterioare ale unei existențe privilegiate, amintirea care s-a păstrat cel mai puternic a fost una familială. Ana Pauker apărea în viața lui Sandu nu doar ca o personalitate politică, ci ca femeia care îi verifica lecțiile, îl însoțea la plimbare, îl ducea la teatru și la operă și îi oferea sentimentul unei apartenențe”, susţine istoricul Vlad Miclăuș.

Copilul a trăit, însă şi reversul, în speţă problemele mamei adoptive. În anul următor adopției, 1952, Ana Pauker a fost îndepărtată din prim-planul politic, iar familia a intrat într-o perioadă de nesiguranță.  

„Anchetele, izolarea și domiciliul forțat au schimbat atmosfera casei. O locuință în care înainte intrau numeroși vizitatori s-a transformat într-un spațiu mult mai închis, frecventat aproape numai de rude. Sandu a fost o vreme în grija Tatianei, fiica Anei și a lui Marcel Pauker, care l-a tratat ca pe un frate mai mic. Apoi, când mama adoptivă a fost mutată în condiții de domiciliu forțat, copilul s-a întors lângă ea și a crescut în umbra unei femei care pierduse puterea, dar nu și autoritatea afectivă în familie”, explică pentru Tribuna,  Vlad Miclăuş.

Viața lui Sandu Pauker după moartea mamei adoptive 

Moartea Anei Pauker, în 1960,  a făcut ca  Sandu să rămână în grija Tatianei Brătescu, fiica fostei șefe comuniste.  Astfel, viața lui a urmat un traseu mult mai modest decât ar fi putut sugera numele pe care îl purta.  

„Deși avusese acces, în copilărie, la lumea unei elite politice, tânărul nu a ales o carieră universitară sau administrativă. A preferat o formare practică, apropiată de meserie, și a urmat școala profesională. Drumul l-a dus la Brașov, la uzina „Tractorul”, unde și-a construit existența de adult prin muncă, departe de scenele politice care marcaseră viața mamei sale adoptive. Numele Pauker a rămas, însă, o moștenire dificilă. Pentru autorități, după căderea Anei Pauker, el devenise incomod; pentru Sandu, era legătura directă cu singura mamă pe care și-o amintea. I s-ar fi sugerat să fie adoptat de altcineva și să se desprindă de acest nume apăsător, dar a refuzat. Alegerea lui spune mult despre felul în care memoria personală poate contrazice judecata rece a istoriei˝- spune Vlad Miclăuș. 

Pentru mulți, Ana Pauker era un personaj politic controversat. Pentru Sandu, înainte de toate, era femeia care îl scosese din orfelinat și îi dăduse o familie. Astfel, între zidurile penitenciarului de la Dumbrăveni și povestea copilului adoptat din Sibiu se deschide o perspectivă mai nuanțată asupra Anei Pauker. 

˝Istoria mare a reținut-o mai ales prin funcțiile, deciziile și controversele sale politice. Dar biografia ei cuprinde și episoade mai puțin vizibile: anii de detenție, solidaritățile formate în închisoare, viața de familie, adopția și responsabilitatea față de un copil fără părinți. Tocmai această suprapunere între public și privat face ca povestea să rămână relevantă. Dumbrăveniul vorbește despre militanta condamnată politic; Sandu Pauker vorbește despre urma intimă pe care aceeași femeie a lăsat-o în viața unui copil. Împreună, cele două episoade arată că trecutul nu poate fi citit doar în alb și negru, ci trebuie privit prin destinele omenești care îl compun”, consideră istoricul  Vlad Miclăuş. 

Dumbrăveniul  

La noi în județ, la marginea orașului Dumbrăveni, penitenciarul s-a ridicat începând cu anul 1909, pe vremea administrației austro-ungare. Clădirea închisorii și cea a Tribunalului au apărut aproape simultan, ca două repere ale autorității într-un oraș așezat pe valea Târnavei Mari. Pentru localnici, ansamblul a devenit treptat parte din peisajul urban. Pentru istoria României, însă, el avea să capete o semnificație aparte în perioada interbelică, atunci când zidurile sale au început să adăpostească nu doar condamnate de drept comun, ci și femei acuzate pentru activitate politică. Până în primăvara anului 1936, Dumbrăveniul era cunoscut mai ales ca loc de detenție pentru femeile condamnate pentru fapte obișnuite. Din martie 1936, profilul închisorii s-a schimbat odată cu sosirea unui grup de deținute politice. Acuzațiile care le însoțeau erau grele pentru epocă: activitate comunistă, trădare, spionaj, implicare în organizații clandestine. Numele unora dintre ele au rămas legate de istoria mișcării comuniste: Bancic Golda, Clara Erlich, Liuba Pancu, Hanca Erlich. Între aceste deținute, figura Anei Pauker se va detașa prin notorietate, prin experiența politică și prin rolul pe care avea să îl joace mai târziu în România comunistă. 

Cum a ajuns Ana Pauker la Dumbrăveni  

Ana Pauker fusese arestată la București, în iulie 1935, într-un moment în care autoritățile urmăreau cu severitate activitatea Partidului Comunist din România, aflat în ilegalitate. „După perioada de detenție de la Văcărești și după procesul care a atras atenția mediilor politice, ea a fost transferată la Dumbrăveni, unde a executat o parte din pedeapsa de zece ani. Imaginea detenției sale nu se suprapune complet peste reprezentarea clasică a temniței austere. Mărturiile și relatările vremii vorbesc despre un regim mai puțin aspru decât în alte locuri: primea vizite ale altor deținute, putea purta discuții îndelungate, primea pachete cu alimente, bea cafea și fuma. Aceste detalii nu anulează caracterul politic al condamnării, dar arată complexitatea unei închisori în care statutul, relațiile și contextul puteau schimba condițiile de viață”, spune istoricul sibian.

Copiii  Anei Pauker 

Conform datelor biografice, Ana Pauker a avut  cinci copii, trei biologici cu soțul ei, Marcel Pauker, unul dintr-o relație extraconjugală și unul adoptat: Tanio Pauker: primul copil cu Marcel Pauker, născut în 1922, care a murit la doar câteva luni din cauza dizenteriei; Vlad Pauker (1926–2016): fiul ei cel mare, care a trăit o mare parte din viață în Franța; Tatiana Pauker (1928–2011): căsătorită ulterior cu medicul și scriitorul Gheorghe Brătescu. Ea a rămas în România; Masha (Marie) Fried (născută în 1932): fiica biologică a Anei Pauker din relația extraconjugală cu liderul comunist ceh Eugen Fried, începută în perioada în care se afla în exil în Franța ca reprezentantă a Cominternului. Masha a fost crescută în Franța de o altă familie comunistă; Alexandru Pauker: băiatul înfiat de Ana dintr-un orfelinat din Sibiu, după Al Doilea Război Mondial.

Ana Pauker 

Ana Pauker (născută Hana Rabinsohn la 28 decembrie 1893, Codăești – decedată la 3 iunie 1960, București) a fost un lider de vârf al  Partidului Muncitoresc Român, considerată una dintre cele mai puternice figuri politice din primii ani ai regimului comunist din România. A deținut funcția de Ministru al Afacerilor Externe între 1947 și 1952, fiind prima femeie din lume care a ocupat această poziție diplomatică majoră. În iunie 1921, Ana s-a căsătorit cu Marcel „Puiu” Pauker, un intelectual de stânga provenit dintr-o familie de evrei moderați, foarte bogați. Marcel a fost inginer, jurnalist și un militant comunist proeminent. Relația lor a fost marcată de activitatea clandestină. În timpul epurărilor staliniste din URSS (Marea Teroare), Marcel Pauker a fost arestat în 1937 sub acuzația falsă de troțkism și executat prin împușcare în 1938 la Moscova. Ana Pauker (aflată atunci în închisoare în România) a trebuit ulterior să aprobe public „lichidarea” soțului ei ca trădător, deși istoricii moderni arată că nu ea a fost cea care l-a denunțat. În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, a fost eliminată din conducerea PCR, fiind acuzată de „cosmopolitism”, de „deviere de dreapta”, de „activități antipartinice”, de sabotarea colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști.  

Foto: arhiva Vlad Miclăuş, revista Femeia, 1950