Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului

Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului

Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre mediocră. „Ce fac și ăia, leagă două fire acolo și gata”. Da dar problema era că „ăia” știau care fire să le lege și unde și mai ales în așa fel încât chestia să funcționeze iar tu să nu te apuci să rânjești la pereți dacă pui mâna undeva unde nu se pune mâna. Plus de asta, pe lângă legat fire, tu montai, demontai, curățai, te umpleai de praf și funingine, schimbai rulmenți, și alte o sută de chestii care erau în plus față de legatul la fază, nul și ‘pământare. Opinia asta era foarte bine întreținută şi avea două scopuri. Unul, să îți minimalizeze munca și să împrăștie că ai fi un leneș care „toată ziua stă”. A doua, era ca tu să faci ciocu mic și să nu îndrăznești că ceri vreo mărire de salariu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am zis că na, așa e în fabrică, dar în alte locuri, la oameni mai evoluați, e altfel. Am ajuns în presă, unde, printre foarte multe altele, am fost și secretar de redacție. O funcție aparent banală, dar de o răspundere majoră: tu faci ca ziarul sau revista să arate așa cum arată ea. Tu ești printre cei care decid care informație este principală sau nu. Ce poză să intre sau nu. Ce pagini tematice să fie (sau nu). Ei bine, şi acolo m-am lovit de aceeași aruncare în derizoriu a unei munci chiar speciale. „Ce face și ăla, trage câteva linii acolo și gata”. Da, trăgeai linii că așa se făcea machetarea atunci, la modul „analogic”, cu machete, tipometru, reducere la scară prin diagonală, și alte chestii care în fine, nu interesează, dar se manifestau prin linii. Paradoxal era ci chiar dacă tu făceai o foaie verde în opinia lor, (tragi țac-pac trei linii și pică banul), nimeni nu dorea să facă schimb. Și pot paria că în toate domeniile de activitate există asemenea atitudini şi cineva care să îți arate că tu de fapt faci mai nimic. Scopul e clar, ori se îți discrediteze munca sau pe tine direct, iar dacă vine şi de la un for decizional, să îți taie avântul să soliciți ceva în plus. Păi cine bă, tu, care faci o foaie verde?

O altă metrodă înrudită, dar tot de discreditare a muncii tale, mai ales când tu ești specialist iar celălalt nu e, este că ți se dea indicații despre cum să faci. Deși tu știi foarte asta. Uite, un amic, specialist în ceva, nu cotează ce, a pățit asta. Trebuia să intervină la ceva complex, care dădea bătăi de cap, care trebuia să meargă neapărat într-un anume fel. Muncă, vorba aceea, nu neapărat de chinez, dar care nu o poate face oricine. Și vine din senin unul din categoria expertul vieții, care îi spune, „a păi e simplu, schimbi alea, dai două ciocane, câteva găuri, miști cu levierul, tragi un strat de vopsea și gata, ce e așa de complicat?” A, trebuie ceva mai mult, treaba e mai de finețe, mai de atenție mărită, mai de detalii? Haide, mă lași? Terminați cu prostiile, hai să lăsăm șmecheriile că știm noi. Bun, există aici două variante. Una să te lase omul baltă și să te descurci cum știi, alta e să-și calce pe conștiință și să-ți facă treaba proastă, dacă tu ții neapărat. Dar nici așa nu e bine, că treaba fiind proastă, nu va ține mult și ghici cine va fi nemulțumitul și ce va spune el? Asta va spune: „lasă bă, cine, ăla? Că l-am chemat să-mi facă ceva și știi cât m-a ținut, cu toată expertiza aia lui?”.

Problema este că toți aceștia care îți judecă munca așa, la reducere și ți-o aruncă în derizoriu așa, din două vorbe, sunt în cel mai fericit caz, niște amatori care știu mai mult din auzite ceea ce tu știi din studiu și experiență. Și suferă de plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului. Că așa e la noi și așa se naşte ceea ce numim „treabă românească”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
22 iunie 2026 la 16:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 19 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 23 ore
Rășinari devine platou de filmare TVR
Rășinariul a îmbrăcat hainele anului 1916. Pitoreasca comună mărgineană s-a transformat în aceste zile în platou de filmare...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Salvamont Sibiu intervine la capacitate maximă: trei misiuni de salvare, simultan, în județ
Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu sunt implicați, în același timp, în trei misiuni de salvare desfășurate în...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.