Debut cu stângul în noul an pentru CSU Sibiu, la finalul turului. Înfrângere în overtime, cu Corona

Debut cu stângul în noul an pentru CSU Sibiu, la finalul turului. Înfrângere în overtime, cu Corona

Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, în Sala „Transilvania”, cu 102-91, după o repriză de prelungiri, în faţa Braşovului. CSU încheie turul sezonului regular cu un bilanţ de 5/9. MJ Randolph şi King au fost principalii marcatori din rândul „galben-albaştrilor”, cu 24, respectiv 19 puncte. Pentru echipa lui Dan Fleşeriu urmează meciul cu Argeşul, tot de acasă, sâmbătă, 10 ianuarie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSU Sibiu debutează cu stângul în 2026, pierzând pe teren propriu cu 102-91 în faţa formaţiei din Braşov. Disputa a fost deosebit de echilibrată, pentru departajare fiind nevoie de overtime.

„Galben-albaştrii” au revenit de la un deficit de -4, pe parcursul primului sfert (11-7), preluând conducerea după un run de 9-2 (16-13), câştigând perioada la o posesie diferenţă (18-16).

Actul secund a fost şi mai echilibrat, jucătorii lui Dan Fleşeriu reuşind să se desprindă în ultimul minut cu un run de 10-0 în care Stone şi MJ Randolph şi-au împărţit punctele (40-33).

Braşovenii au alergat să răstoarne rezultatul, în sfertul trei, dar cel mult au reuşit să se apropie la o posesie. Au câştigat totul perioada cu 22-20, actul decisiv începând de la 60-55.

Finalul a fost unul interzis cardiacilor. Zetos a ratat aruncarea de la interior, dar King a recuperat sub panoul advers şi a trimis mingea în coş, pe sirenă. Arbitrii au avut nevoie să revadă faza pentru a valida reuşita şi meciul ajungea în overtime.

În cele 5 minute suplimentare, braşovenii s-au descurcat mult mai bine. Echipa vizitatoare a câştigat overtime-ul cu 22-11 şi meciul cu 102-91.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSU Sibiu încheie turul cu un bilanţ de 5/9, în afara locurilor de play-off, iar sâmbătă, 10 ianuarie, „galben-albaştrii” se reîntorc în „Transilvania” pentru vizita Argeşului.

Cu CSM Corona, MJ Randolph a fost cel mai bun marcator, cu 24 de puncte, fiind secondat de King, cu 19. Smith (16 puncte), Stone (11), Pratt (9), Roschnafsky (7) şi Blidaru (5) au fost ceilalţi marcatori ai lui CSU.

Autor - Ovidiu BOICA
04 ianuarie 2026 la 20:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Gospodăria țărănească, între tradiție și afacere. Muzeul ASTRA cere modificarea legislației pentru micii producători
Muzeul ASTRA din Sibiu se numără printre organizațiile care solicită modificarea cadrului legislativ pentru gospodăriile țărănești tradiționale, astfel...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 10 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
Jandarmeria Sibiu şi-a extins echipa cu două exemplare canine din rasa Ciobănesc German
Lava și Lar, două exemplare din rasa Ciobănesc German, s-au alăturat recent echipei canine a Jandarmeriei Sibiu, din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Când ar putea fi emis acordul de mediu pentru loturile montane ale Autostrăzii Sibiu-Pitești. Ministrul Transporturilor recunoaște că termenele vor fi depășite
Acordul de mediu revizuit pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar urma să fie obținut până...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Bătaie pe Nicolae Bălcescu, în centrul Sibiului. Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reținuți
Trei tineri, cu vârste de 16, 17 și 19 ani, din municipiul Sibiu, au fost reținuți de polițiști,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Două parcuri noi în Sibiu, investiție de peste 40 de milioane de lei. Ce facilități vor avea în Tineretului și Vasile Aaron
Primăria Sibiu a lansat o nouă procedură de achiziție publică pentru amenajarea a două parcuri în cartierele Tineretului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
MEDIAȘ: Se toarnă asfalt pe strada Baznei, între străzile Nucului și Hula Veche
Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Pe strada Baznei se desfășoară, în această perioadă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
„Sport fără bariere” a reunit la Sibiu peste 20 de copii și tineri cu sindrom Down și autism
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Accident între o mașină și un ATV, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital cu multiple traumatisme
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ATV s-a produs la Avrig. În...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.