De Ziua Limbii Române, 35.000 de cărți ilustrate pentru copii vor ajunge în toate grădinițele din țară

De Ziua Limbii Române, 35.000 de cărți ilustrate pentru copii vor ajunge în toate grădinițele din țară

De Ziua Limbii Române, sărbătorită în România și Republica Moldova pe 31 august, Asociația OvidiuRO, în parteneriat cu UiPath Foundation, donează 35.000 de cărți „Luna-Betiluna și Dora-Minodora în țara lui Pește-Mămăliga-Prăpădește” tuturor educatoarelor din țară, cu susținerea Ministerului Educației, prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cartea scrisă și ilustrată de Anamaria Smigelschi are deja generații întregi de cititori, fiind publicată pentru prima dată în anii 70’, și reeditată de-a lungul timpului în mai multe ediții, la diverse edituri. Aventura celor două păpuși surori se desfășoară în lumea apelor, prilej cu care copiii învață despre pești și alte animale acvatice cu nume jucăușe: racul Dănilă, broscoii Caraoac și Carachioi, Pește-Mămăliga-Prăpădește, stăpânul Regatului peștilor, textul fiind ritmat, ușor de reținut și iubit de copii.

 

Totodată, datorită UiPath Foundation, prin parteneriatul extins cu NABU, cartea „Luna-Betiluna și Dora-Minodora în țara lui Pește-Mămăliga-Prăpădește” va fi disponibilă și în format digital, pentru a ajunge astfel la și mai mulți copii.

 

NABU este o aplicație de citit gratuită care poate fi folosită și în zone cu o conexiune slabă la internet, dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între doi și zece ani, simplu de folosit, care asigură acces la cărți scrise în mai multe limbi, organizate pe diferite grade de fluență în citire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Parteneriatul UiPath Foundation, NABU și OvidiuRO își propune să ofere celor mai vulnerabili copii și familiilor acestora acces la literatură de la vârste fragede și expunere la valori precum diversitatea și incluziunea prin intermediul cărților special create și selectate pentru ei.

 

„Ne-am propus ca până în 2025 să ajungem în toate grădinițele publice din România cu insule de lectură și natură, unde copiii și adulții să descifreze împreună tainele cărților și ale universului. Acum, după mai puțin de doi ani, am ajuns la jumătatea drumului. În comunitățile defavorizate, unde sărăcia îngreunează dezvoltarea copiilor, o aplicație digitală accesibilă dedicată lecturii, cu povești curatoriate de peste tot din lume, ar putea face diferența, atât pentru profesorii care nu au suficiente resurse, cât și pentru părinții care nu își permit să cumpere cărți pentru cei mici” explică Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociației OvidiuRO. 

 

„Copiii care provin din familii sărace nu au atât de ușor acces la cărți. De multe ori, părinții prioritizează alte cheltuieli de bază, cum ar fi mâncarea și hainele, în detrimentul cărților. Astfel, copiii ajung să crească fără cărți și fără povești, iar acest fapt se concretizează într-un început anevoios în viață și în decalaje ce țin de alfabetizare față de copiii care au fost expuși la citit de la o vârstă fragedă. De aceea, am încheiat parteneriatul cu NABU și OvidiuRO pentru a face cărțile accesibile tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Studiile arată că la începutul anului 2022, în România erau aproximativ 16,8 milioane de utilizatori de internet, iar rata de penetrare a acestuia era de 88% din totalul populației. Ceea ce ne face să credem că NABU este un instrument ce se va dovedi foarte util în a facilita accesul la cărți pentru cât mai mulți copii din România,” explică Raluca Negulescu-Balaci, Directoarea Executivă a UiPath Foundation.

 

’’Viziunea noastră este de a oferi un acces echitabil la alfabetizare până în 2030 astfel încât fiecare copil să poată citi și să se ridice la potențialul său maxim. Cu o misiune atât de îndrăzneață și ambițioasă ca a noastră, ne străduim să ajungem la cât mai mulți oameni, în special în comunitățile cu cele mai mari nevoi. Împreună cu partnerii noștri, OvidiuRO și UiPath Foundation, visăm să ajutăm cei mai vulnerabili copii și familiile lor să aibă acces la literatură de la o vârstă fragedă și sperăm să le insuflăm valori precum diversitatea și incluziunea prin intermediul cărților special create pentru copii.’’ ne-a transmis Tanyella Evans, Director Executiv NABU

Aplicația NABU oferă acces la cărți în limbile română, engleză și ucraineană atât pe telefon, cât și pe tabletă (Android și iOS), funcționează și la o viteză redusă a internetului, poate fi folosită chiar și offline pentru că permite descărcarea cărților pe device-ul folosit. Pentru telefoanele și tabletele Android aplicația NABU poate fi descărcată de aici, iar pentru IOS de aici.

 

UiPath Foundation este unul dintre partenerii strategici ai Asociației OvidiuRO care sprijină accesul la educație timpurie de calitate pentru copiii din comunități defavorizate, prin donații de cărți, ateliere și formări pentru profesori. În anul școlar 2021-2022, prin programul „Fiecare copil merită o poveste”, peste 35.000 de copii au beneficiat de sesiuni de lectură, iar peste 24.000 de cărți ilustrate au ajuns la grădinițe și în familiile vulnerabile din județele Botoșani, Galați, Olt și Vaslui. Parteneriatul se extinde anul acesta cu resursele NABU, promovate cu ajutorul profesorilor și ambasadorilor OvidiuRO, astfel încât copiii să aibă acces la și mai multe povești, dincolo de insula de lectură de la grădiniță.

 

31 august 2022 la 09:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.