De o viață se află în scaunul rulant, dar a ajuns vicecampioană națională la baschet. Ionela a absolvit printre primii Colegiul „Gheorghe Lazăr” și este căpitan al echipei „Zburătorii”

Cei despre care vom vorbi azi sunt cu adevărat oameni de poveste. Semeni de la care putem primi, în fiecare zi, lecții de viață despre curaj, pasiune și dăruire. Povestea „Zburătorilor” din Sibiu am găsit-o în postarea săptămânală de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean:

„Este forfotă mare în Sala Transilvania, sunetul unei mingi de baschet ce lovește cu sete podeaua, suprapunându-se cu cele scoase de cauciucurile unor scaune rulante ce mișună de colo-colo. Este ziua în care se antrenează echipa celor care joacă baschet exclusiv cu mâinile, salturile spre coș fiind înlocuite cu sprintul neașteptat de vioi al scaunelor rulante.

Ionela Bebeșelea se mândrește cu un titlu de vicecampioană națională la baschet în scaun rulant, obținut cu echipa al cărei căpitan este. Are 27 de ani, iar ultimii cinci i-a petrecut pe terenul de joc, alături de ceilalți componenți ai echipei „Zburătorii”.

Încălzirea a fost una intensă, scaunele pe roți parcurgând câteva ture de-a latul terenului. Mingea este pasată cu rapiditate de la un jucător la celălalt, fiecare trebuind să manevreze roțile, să ia curbe și să frâneze la fel de iute. Aruncarea la coș vine aproape imprevizibil, iar atunci când se marchează puncte, colegii aplaudă scurt și reiau jocul aproape instantaneu.

„Așa m-am născut”, spune Ionela, venită la marginea terenului pentru un scurt răgaz. Alături de familia ei, formată din părinți și o soră mai mare, a dus povara unui diagnostic venit ca o lovitură în creștet, pus la naștere: artogripoză congenitală multiplă. „Mama a fost nevoită să-mi devină însoțitoare. A stat alături de mine până am terminat școala”, rememorează tânăra care a făcut gimnaziul în Miercurea Sibiului, localitatea sa natală. „La școală m-au primit cu reticență. Cumva, le-au sugerat părinților mei să mă trimită la școala specială, cea destinată copiilor cu tot felul de dizabilități. Eu nu aveam nevoie decât de o rampă de acces. Au făcut-o doar când eram deja în clasa a IV-a”, spune Ionela, cu un zâmbet amar pe chip.

În fapt, perioada adolescenței i-a fost marcată de felul insuficient în care autoritățile au înțeles, la acea vreme, să accesibilizeze instituțiile pentru persoane țintuite în scaunul cu roți: „Am ajuns în Sibiu, la liceu. Și aici am avut aceeași problemă: nu mă puteam descurca singură să ajung în sala de clasă sau la laboratoare. Pur și simplu, în unele momente, eram cărată de colegi. Așa a trecut și liceul”. 

Iar liceul pe care l-a absolvit în 2016, a treia în ordinea mediilor de la bacalaureat, este unul de top – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cel la care au studiat nume mari, cu care România se mândrește: Gheorghe Lazăr, Octavian Goga, Emil Cioran, Aurel Vlaicu, Hermann Oberth, Paul Goma sau Nicolae Manolescu. Este drept, cei amintiți puteau urca cu propriile picioare fiecare treaptă a școlii.

Facultatea de Inginerie, specializarea Calculatoare, i-a venit ca o mănușă Ionelei, astfel încât a avut șansa să-și găsească un loc de muncă pe măsura ambiției și pregătirii sale. A devenit creatoare de softuri la o firmă de IT din Sibiu care „s-a dat peste cap” să accesibilizeze sediul pentru ea: „Pur și simplu au transformat totul ca eu să pot ajunge cu ușurință la birou. Sunt oameni care au înțeles că și eu sunt un om.” 

Ionela este independentă în măsura în care cei din jur îi înțeleg drepturile. Acasă ajunge printr-o rampă și un balcon pe care părinții s-au zbătut să le construiască la parterul blocului în care se află apartamentul în care locuiește: „Altfel, nu aveam cum să intru în casă”. 

Baschetul l-a descoperit la 13 ani. A jucat o perioadă, apoi s-a concentrat pe școală. Întâlnirea cu „Zburătorii” i-a dat aripi și i-a reaprins pasiunea pentru sport. „Cu toții sunt extraordinari. Fiecare „zburător” are o poveste, o experiență care l-a transformat și îl  motivează să meargă înainte. Ne susținem reciproc, luptăm împreună”.

Am întrebat-o pe Ionela care este cel mai mare regret al său: „Aș fi vrut să fiu mai conștientă  și să nu mă jenez să-mi cer drepturile.” Celor aflați în această situație le adresează un îndemn: „Luptați pentru drepturile voastre! Cu diplomație, dar luptați pentru ceea ce este al vostru.”

Ionela are un zâmbet aproape permanent pe față, iar în spatele ochelarilor de joc  o pereche de ochi aduc în ei un senin intens pe care noi, cei ce vedem în scaunul cu rotile un capăt de drum, nu-l putem înțelege. 

Antrenamentul se termină, iar fiecare „zburător” este ochi și urechi la antrenor. Se vor revedea săptămâna viitoare, iar până atunci le cere să rămână activi. 

Dani Troancă este președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu și omul care împinge fiecare vis al „Zburătorilor” spre realizare. Deseori, antrenează echipa de baschet așezat în scaunul cu rotile, „renunțând” la picioarele cu care ușor ar putea face salturi spre panou.  Știe că doar așa se va putea ridica la înălțimea sportivilor săi, devenind unul dintre temerarii care marchează puncte prețioase doar din forța brațelor, aceleași cu care trebuie să strunească roțile scaunului rulant.

În Sala Transilvania, „Zburătorii” își găsesc un rost, împărtășesc o pasiune care i-a și urcat pe podium, de unde au ridicat deasupra capului trofeul de vicecampioni. 

În meciurile pe care le joacă sub coordonarea Ionelei, „Zburătorii” reușesc de fiecare dată să ridice spectatorii în picioare, care le oferă șiruri lungi de aplauze, precum și  întregul lor respect. 

Acești dârji sportivi ne sunt semeni cu care ne mândrim și care ne reamintesc încă o dată că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”.