De doar șase săptămâni are nevoie o doză de aluminiu pentru a se întoarce pe raftul magazinelor!

De doar șase săptămâni are nevoie o doză de aluminiu pentru a se întoarce pe raftul magazinelor!

Aluminiul este unul dintre materialele ce nu sunt biodegradabile de aceea trebuie să avem grijă să nu ne întâlnim și peste 10 ani cu o doză pe care am aruncat-o în natură în loc să o punem în pubela galbenă, îndeplinind astfel primul pas spre reciclare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Reciclarea aluminiului este foarte importantă, pentru că acest metal poate fi reutilizat de numeroase ori și reciclat la infinit fără ca procesul să aibă efecte negative asupra calității sale.

 

De asemenea, reciclarea aluminiului reprezintă o acțiune cu o maximă eficiență energetică, pentru că materialul poate fi folosit în multe alte segmente de producție. Acțiunea nu este deloc una complicată şi are un impact semnificativ în îmbunătățirea stadiului de poluare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dozele din aluminiu reciclate pot deveni părți componente pentru biciclete și pot fi folosite în industria auto și chiar aeronautica, iar un televizor poate funcționa trei ore în continuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu.

 

Așadar, dozele trebuie să ajungă în pubela galbenă, iar o conservă sau un recipient de plastic înainte de a le pune la locul potrivit, le clătim, desfacem eticheta de pe ele, punem etichetele în pubela albastră, iar conserva și recipientul de plastic le punem în pubela galbenă.

 

Câteva caracteristici ale aluminiului de reținut:

 

✅️Aluminiul este reciclabil 100%.

✅️70% din aluminiul fabricat de oameni este încă în uz.

✅️Este durabil, ușor și eficient.

✅️Unul dintre cele mai abundente minerale de pe pământ.

✅️Aluminiul are doar o treime din greutatea fierului și este mai rezistent decât plasticul

✅️Este un material flexibil, astfel se poate recicla ușor și se transformă rapid într-un nou produs

✅️Conductivitatea termică este o altă proprietate importantă a aluminiului.; datorită acestui lucru, aluminiul este folosit pe scară largă în confecționarea ustensilelor de gătit și de bucătărie.

✅️Aluminiul reciclat utilizează o cantitate mult mai mică de energie decât dacă ar fi produs din minereu și nu generează deșeuri.

 

 

08 mai 2023 la 11:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 39 minute
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Scandal cu pumni într-un magazin din Sibiu. Un sibian, plasat sub control judiciar
Un sibian în vârstă de 35 de ani a fost reținut de polițiști și ulterior plasat sub control...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Șofer fără permis și beat, la volanul unei mașini neînmatriculate, reținut de polițiștii din Laslea
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 oră
(P) Raluca Turcan: „România pare să semene tot mai mult cu un stat capturat”
Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, susține că evenimentele politice din ultimele zile ridică semne de întrebare cu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Diferența dintre trotinetă și mașină este mai mare decât că ambele au roți
Scrisesem mai demult - dar nu prea demult - despre o petiție care cere interzicerea folosirii trotinetelor electrice...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
630.000 de lei pentru intervenții urgente la Biserica Azilului
Consiliul Județean Sibiu face un nou pas pentru salvarea unuia dintre monumentele istorice importante ale orașului. În ședința...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 3 ore
Centenarul dezvelirii Monumentului Ofițerilor va fi marcat printr-o serie de manifestări la Sibiu
Programul manifestărilor dedicate Centenarului dezvelirii Monumentului Ofițerilor căzuți pentru întregirea neamului românesc a fost prezentat joi, în Aula...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Peste 3.100 de elevi sibieni intră luni în examenul Evaluării Naționale
Peste 3.100 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu sunt așteptați să participe la sesiunea 2026...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 5 ore
(P) PSD Sibiu: Doamna blondă de la PNL Sibiu atacă justiția
Dacă, în urmă cu ceva timp, ne dădea lecții despre faptul că nu avem voie să comentăm deciziile...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Arme deținute ilegal, muniție și doi căpriori ținuți în captivitate
Polițiștii sibieni au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni de nerespectare a regimului armelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.