David Urs baron de Margina – vocaţia zidirii trainice

Panteonul elitei intelectuale, culturale şi româneşti a secolului al XIX-lea va rămâne  mereu pentru generaţiile care au urmat un model de abnegaţie, dăruire  şi jertfă pe altarul formării şi evoluţiei unei naţiuni aflate în plin proces de conştientizare a originii şi misiunii sale istorice. Figură marcantă a lumii în care a trăit, David Urs baron de Margina este alături de George Bariţiu, Ioan Raţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iosif  Şterca Şuluţiu, Alexandru Vaida Voevod şi întreaga generaţie românească paşoptistă, întruchiparea omului care a înţeles că viaţa 
i-a fost dăruită să facă ceva cu ea, să zidească trainic pentru cei din mijlocul cărora s-a ridicat.
Acum mai bine de două secole, la 1 aprilie 1816, se năştea în comuna Mărgineni din Ţara Făgăraşului, David Urs, descendentul unei vechi familii boiereşti înnobilată în 18 iulie 1437 de domnul Ţării Româneşti Vlad Vodă al II-lea. Copilul de grănicer,  vlăstar al unei ţărănimi libere,  va fi făcut alături de ceilalţi copii şcoala în comuna natală, şcoala centrală grănicereacă a companiei a X-a din Regimentul I român de graniţă, şi apoi va învăţa carte şi disciplină, începând cu anul 1833, la Institutul militar de educaţie din Năsăud, unde, alături de alţi tineri, ia contact cu viaţa din Regimentul al II-lea românesc de graniţă. La vârsta majoratului, la 1 iulie 1834 tânărul David Urs este înrolat în regiment, un an mai târziu, în 16 ianuarie 1835 este înaintat fruntaş, la 1 mai caporal şi în 16 iulie sergent major. Sârguinţa şi seriozitatea lui în pregătirea pentru viaţa de ostaş îl vor  face să fie avansat sublocotenent clasa a II-a, în 1 martie 1841. Acum va îndeplini funcţia de furier al Companiei a IX-a din comuna Lisa,  apoi al Comandamentului batalionului grăniceresc din comuna Vaida Recea şi adjunct al comandantului Companiei a VII-a din Racoviţa, judeţul Sibiu. Din Racoviţa va participa David Urs la Marea Adunare Naţională a românilor de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj în 3-5 mai 1848, în fruntea a 172 de grăniceri racoviţeni. Intrat în vâltoarea evenimentelor revoluţiei, va face parte din delegaţia condusă  de episcopul Andrei Şaguna, trimisă la Viena pentru a prezenta solicitările neamului său. La revenirea din capitala Imperiului va fi avansat  la 16 august 1848 sublocotenent clasa I. Două zile mai târziu Simion Bărnuţiu, vicepreşedintele Comitetului Naţional Român, îşi va găsi adăpost în locuinţa lui Urs din Racoviţa, iar în 25 august, alături de sublocotenentul Mihail Novac, preoţii Nicolae Erdeli şi Petru Brad din Orlat, Antoniu Veştemean, Ioan Moldovan, Iovian Brad şi Ioan Axente Sever, va participa la eliberarea lui August Treboniu Laurian şi Nicolae Bălăşescu, întemniţaţi la Sibiu de autorităţile maghiare şi austriece. Luna septembrie a anului 1848 îl va găsi pe David Urs participând, în 10 şi 11 septembrie, la adunarea de protest a Regimentului de la Orlat şi semnatar al Petiţiunii Regimentului întâiu de graniţă român către împăratul de la Viena, în care se cereau libertatea şi egalitatea personală şi naţională şi militarizarea comunelor de pe teritoriul regimentului. Ataşamentul tânărului ofiţer faţă de idealurile de libertate socială şi naţională se va arăta şi în participarea sa la cea de a treia Adunare de la Blaj, din 2-16 septembrie 1848, unde va protesta împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria şi va cere, alături de ceilalţi fruntaşi ai mişcării naţionale româneşti,  convocarea unei Diete în care românii să fie reprezentaţi proporţional cu celelalte etnii din Ardeal. În 3 octombrie 1848 este avansat locotenent major şi, în această calitate, va pleca în ultima decadă a lunii octombrie cu 1258 de rezervişti de la Făgăraş spre Găneşti şi Ungheni, unde va face joncţiunea cu brigada condusă de generalul-maior Caliani.  În luptele care vor urma, tânărul ofiţer se va distinge în fruntea grănicerilor săi în confruntările cu efectivele compuse din nobili maghiari şi secui la Târgu Mureş, Leordeni în 5 noiembrie 1848, în 5 decembrie la  Ormeniş, în 22 decembrie la Hăghig. Iarna dintre anii 1848-1849 este pentru David Urs un nou prilej de a-şi dovedi ataşamentul faţă de idealurile revoluţiei, adăpostind în locuinţa sa din Racoviţa, preoţi români, între care şi protopopul Mediaşului, Ştefan Moldovan. Anul 1849 îl va găsi tot alături de camarazii săi, acoperindu-se de glorie în luptele de la Semeria din 23 iulie 1849, de la  Caşinu Nou, iar la 1 august la  Bicsad. Meritele îi vor fi recunoscute şi va primi ordinul Crucea pentru merite militare, primul dintr-o serie care se va dovedi generoasă, şi apoi Ordinul Sfânta Ana, clasa a III-a, cu panglică.  La sfârşitul lunii august a anului 1849 îl aflăm pe David Urs cu gradul de căpitan clasa a II- a şi transferat în 19 noiembrie 1850 la Regimentul 34 din Kasschau, Slovacia, pentru ca  la 24 ianuarie 1851 să fie înaintat în gradul de căpitan clasa I şi apoi în 5 mai 1859 maior în Regimentul 52 din Fünfkirchen, Ungaria. Cu acest regiment va participa în Armata a II-a austriacă la luptele împotriva armatelor lui Napoleon  al III-lea şi ale regelui Victor Emanuel, la Montebello, în 20 mai 1859, la Palestro, în 31 mai, Magenta, în 4 iunie şi Melegnano, în 8 iunie. Începutul războiului austro-italo-francez îl găseşte pe maiorul David Urs la comanda a două plutoane de ulani în bătălia de la Solferino din 24 iunie 1859 şi rezistând eroic în lupta cu trupele franceze la Medole din 23 şi 24 iunie. Recunoaşterea calităţilor sale de comandant vor fi apreciate prin acordarea unor noi ordine: Coroana de fier  clasa a III-a şi Crucea de cavaler  a Ordinului militar Maria Terezia, dar  mai ales prin ridicarea sa la rangul de baron al Imperiului în 8 ianuarie 1860, având predicatul de înnobilare cu numele localităţii sale de naştere. El va fi primul ofiţer român decorat cu acest înalt ordin militar. Înainte de plecarea spre o nouă garnizoană, David Urs se căsătoreşte cu Laura Schneider la 1 ianuarie 1860, la 1 februarie este transferat la Regimentul 64 Infanterie din Deva, în 20 noiembrie 1861 este avansat locotenent-colonel şi comandant al regimentului amintit,  în 29 octombrie 1863 colonel. Anul 1864 este pentru David Urs anul misiunilor în garnizoane din Verona şi Mantua, pentru ca la   1 ianuarie 1865  să fie pensionat. Războiul început între Prusia şi Austria îl readuce pe David Urs în vâltoarea evenimentelor – în 20 aprilie 1866 este numit comandant al Insulei Lissa, pe care o apără eroic timp de trei zile, între 18-20 iulie, de atacurile flotei italiene. Eroul de la Lissa primeşte ca recunoaştere  a vitejiei, curajului şi spiritului organizatoric Ordinul Coroana de fier, clasa a II-a, încheind astfel o carieră glorioasă şi în februarie 1867 se retrage din nou la pensie. Anul 1868 va fi un an la Viena fără activitate militară. Se va căsători în 1869 cu baroneasa Witzleben, dar, ca şi în cazul primei soţii, după scurt timp rămâne văduv. Anii 1869-1870 îl vor afla pe David Urs la Sibiu, unde va începe o  prodigioasă activitate în domeniul cultural şi economic. Este momentul în care  depune mari eforturi în  problema averii comune a foştilor grăniceri. La 26 februarie 1870 Adunarea generală a reprezentanţilor foştilor grăniceri votează Statutul pentru administrarea fondului şi a şcolilor grănicereşti, aprobat în 16 martie 1871, David Urs fiind ales preşedinte pe viaţă al Comitetului administrativ, funcţie pe care o va onora timp de un sfert de secol. Un prim pas îl va face David Urs în alegerea unor învăţători, absolvenţi de liceu şi de şcoală normală, bacalaureaţi, cu studii teologice şi pedagogice. Pentru ei va organiza în iulie 1871 la Orlat, un curs normal care avea să ducă la uniformizarea învăţământului în şcolile grănicereşti, urmat în februarie 1875 de un curs practic pentru cunoaşterea măsurilor metrice introduse de guvernul maghiar la începutul anului 1875. David Urs va participa la cele mai multe din examenele de sfârşit de an, se va îngriji de construirea localurilor de şcoală, de procurarea materialului didactic, de locuinţele şi de salariile învăţătorilor. În paralel va încuraja învăţarea unor meserii după terminarea şcolii primare şi urmarea unor cursuri de preparatori la şcoala de cadeţi pentru tinerii români care dovedeau aptitudinile necesare.
Nu i-au fost străine lui David Urs nici implicarea în viaţa culturală şi economică din timpul său. Membru fondator al Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, delegat de Comitetul Asociaţiunii pentru construirea localului şcolii civile de fete din Sibiu, fondator al Institutului de credit şi economii ,,Albina" din Sibiu, sprijinitor generos al presei româneşti din Transilvania şi luptător neobosit împotriva maghiarizării Bisericii Greco-Catolice alături de George Bariţiu şi Ladislau Basiliu baron Popp. De altfel, Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului David Urs îi va lăsa cea mai mare parte a averii sale pentru acordarea de burse copiilor studioşi, urmaşi ai foştilor grăniceri din Regimentul de la Orlat. Se va stinge la Sibiu, în 10 septembrie 1897 şi va fi înmormântat în cimitirul Bisericii dintre Brazi, alături de Alexandru Papiu Ilarian, George Bariţiu, Ioan Raţiu şi alţi fruntaşi ai elitei româneşti din Transilvania.
Pentru tot ce a făcut în viaţa lui David Urs baron de Margina merită  cu prisosinţă recunoştinţa urmaşilor, gânduri de pioasă aducere aminte şi păstrarea figurii sale luminoase în veşnică neuitare. Urmaşilor lui şi celor care l-au readus periodic în memoria comunităţii, începând cu Francisc Rieger şi Victor Lazăr, continuând cu Alexandru Bucur şi Cornel Lupea şi mai nou Ioan Părean şi Radu Părean, reverenţă pentru acribie şi munca asiduă de cercetare în conturarea personalităţii celui căruia îi este dedicat acest modest omagiu. Iar casa de pe strada Avram Iancu nr. 6 se cuvine să aibă pe faţadă o placă memorială care să amintească celor prezenţi şi viitori de omul care şi-a închinat viaţa Ţării şi Neamului său.

Alexiu Tatu