Daniela Cîmpean: „Banii europeni ajută sistemul sibian de sănătate. La Cisnădie avem cel mai recent exemplu”

Daniela Cîmpean: „Banii europeni ajută sistemul sibian de sănătate. La Cisnădie avem cel mai recent exemplu”

Prezentă la inaugurarea Policlinicii Spitalului Orășenesc Cisnădie, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a subliniat că marile investiții din sistemul public de sănătate se fac din fondurile Uniunii Europene: „Cea mai mare problemă a României din ultimii 30 de ani este sistemul de sănătate. Este nevoie de bani foarte mulți, dar și de oameni capabili să gestioneze proiectele prin care fondurile nerambursabile să poată fi atrase. Pentru cele trei mari spitale publice pe care le administrăm – Județeanul, TBC și Psihiatria, am reușit să aducem bani pentru lucrări de extindere, modernizare și dotare. La „Județean” avem 90 % dintre spațiile medicale modernizate sau în curs de modernizare, la TBC procentul este de 100%, iar la „Psihiatrie” avem 40%. În plus, avem deja proiecte pentru care avem obținută finanțare și altele care urmează să le depunem, astfel încât să ajungem să modernizăm întreaga infrastructură spitalicească administrată de Consiliul Județean Sibiu.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printr-o investiție de 11,2 milioane de lei, obținuți prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Primăria Orașului Cisnădie a modernizat din temelii o clădire datând din anul 1940. Și tot printr-o finanțare europeană, acordată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, alte 35 de milioane de lei au fost cheltuite pentru aparatură medicală de ultimă generație.

De serviciile noului spațiu medical vor putea beneficia aproximativ 70 mii de locuitori din Cisnădie, Cisnădioara, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Boița, Lazaret, Lotrioara, Avrig, Bradu, Glâmboaca, Mârșa, care nu au spitale sau unități ambulatorii. De asemenea, aici va putea fi accesat „Dosarul medical electronic”, în care se regăsește întreg istoricul medical al pacientului, mulțumită unui proiect european implementat în premieră de Consiliul Județean Sibiu.

Văd mulți medici tineri, dar și personal cu experiență care, de acum, au la dispoziție toate condițiile menite să le asigure întreaga bază materială cât și confortul psihic. Astfel, medicii își pot face treaba mai bine, să fie mai empatici cu pacienții, transmițându-le totodată un sentiment de siguranță”, a mai declarat Daniela Cîmpean.

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți Raluca Turcan – ministrul culturii, Gheorghe Huja – primarul orașului Cisnădie, Otilia Man – administratorul public, Maria Delia Mincă – managerul spitalului, personalul medical, invitați, precum și numeroși locuitori ai orașului.

Felicitări domnului primar Gheorghe Huja pentru că a avut curajul să se angajeze la un astfel de proiect ambițios, cât și doamnei Otilia Man, care a condus echipa de proiect. Știu ce înseamnă să lupți pentru a obține bani nerambursabili și care sunt rigorile proiectelor derulate din fondurile europene. Banii europeni ajută sistemul sibian de sănătate. La Cisnădie avem cel mai recent exemplu”, a mai transmis Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
25 aprilie 2024 la 14:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.