Cum se vede învățământul românesc, la Sibiu, după titularizare: „Cadrele didactice nu sunt apreciate suficient”

Cum se vede învățământul românesc, la Sibiu, după titularizare: „Cadrele didactice nu sunt apreciate suficient”

Proba scrisă a examenului de titularizare din acest an a avut loc marți, 15 iulie, în cinci centre din Sibiu, fiind prezenți aproape 1.000 de candidați, dornici să ocupe unpost de titular în învățământul preuniversitar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei mai mulți au optat pentru discipline precum matematica, educația fizică sau limba și literatura română. Pentru a deveni titular, un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă.

Nuvela, surpriză pentru unii candidați

Subiectul la limba română i-a luat prin surprindere pe unii, iar reacțiile celor care au ieșit din examen au reflectat atât emoțile cât și speranțele și nemulțumirile legate de viitorul învățământului românesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Examenul a fost așa și așa. În ceea ce privește viitorul, am așteptări mari și îmi doresc ca învățământul să se dezvolte mai mult”, a spus Neagoe, unul dintre candidați.

Georgiana este curioasă ce va urma: „A fost cam greu! Am avut nuvela, dar m-am descurcat. Am nevoie de o notă foarte mare. Am auzit că Ministrul Educației vrea să facă schimbări, dar vedem ce va fi. Meseria de profesor nu este foarte profitabilă, salariile sunt mici, mai ales pentru începători. Poate în timp se vor îmbunătăți.”

Foto: Maria-Antonia Oana

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Andreea a adăugat: „Nu mă așteptam să avem nuvela. Sper că nota va fi bună. Cred că lucrurile pot deveni și mai dificile, vorbesc din experiență, pentru că am lucrat ca învățătoare. Totuși, sper ca educația să evolueze, iar copiii să fie mai bine pregătiți. Din păcate, munca nu e răsplătită suficient.”

„Salariile nu reflectă munca”

Așteptările acestora se îndreaptă nu doar spre rezultate bune, ci și spre un sistem educațional mai echilibrat și modern cu salarii mai mari.

Denisa a fost optimistă: „A fost destul de ușor! Îmi doresc să se dezvolte mai mult învățământul. Salariile sunt mici în raport cu ceea ce se cere.”

O altă candidată consideră că profesia nu este apreciată suficient: „Examenul a fost acceptabil, nu a fost ceva imposibil. Pot spune că doar noi, tinerii, putem schimba ceva. Din păcate, ne confruntăm cu un sistem de învățământ cu multe neclarități, iar salariile nu reflectă munca depusă. E păcat că profesia de cadru didactic nu este apreciată la adevărata valoare”.

Rebeca a subliniat importanța metodelor moderne: „M-am descurcat destul de bine. Aș vrea să se folosească mai des metode moderne, interactive, și mai multe activități în aer liber. Salariile nu sunt motivante, trebuie crescute, pentru că în învățământ trebuie să le știi pe toate. Ca educator ești a doua familie pentru copil.”

Iulia a avut o opinie diferită: „A fost ok! Sper ca învățământul să se îmbunătățească, pentru că mai sunt mici scăpări. Salariile sunt suficiente, cel puțin pentru un debutant.”

Când se vor afișa rezultatele

Rezultatele inițiale ale examenului de titularizare vor fi afișate marți, 22 iulie 2025, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și pe site-ul oficial http://titularizare.edu.ro

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, 22 iulie, după afișarea rezultatelor, și în cursul zilei de miercuri, 23 iulie, fie direct la sediul inspectoratului, fie online, prin mijloace electronice. Rezultatele finale vor fi publicate joi, 31 iulie 2025.

Foto: Maria-Antonia Oana

Autor - Maria-Antonia OANA
15 iulie 2025 la 15:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Ca sa devii titular nu e suficient sa iei o nota mare, trebuie sa existe si posturi! Or, posturi nu prea sunt!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 6 ore
Deputatul Ovidiu Ganț, întâlniri strategice la Consiliul Director FDGR de la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 8 ore
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
11 ofertanți pentru licitația de 243 de milioane de lei pentru noua unitate militară de lângă Aeroportul Sibiu
Unsprezece ofertanți s-au înscris la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02444 Sibiu, pentru realizarea...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Abonamente Tursib pentru studenți. Cât costă și ce documente sunt necesare
Studenții din Sibiu pot beneficia de abonamente Tursib pentru transportul public, valabile timp de 30 de zile. Abonamentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium
Având în vedere interesul manifestat de locuitorii comunei Rășinari cu privire la proiectul MPI Magnesium – Valea Dobra,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 14 ore
La Cornățel, depozitul de lemne prinde din nou viață cu sprijinul tmax Sibiu
“Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.