Cum să stea o trotinetă în acelaşi loc aproape o săptămână şi nimănui să nu-i pese

Cum să stea o trotinetă în acelaşi loc aproape o săptămână  şi nimănui să nu-i pese

Nu mă luaţi că-s duşmanul trotinetelor electrice şi că nu înţeleg cum e cu revoluţia aia verde care a scumpit facturile la gaz şi curent (că ea a fost de fapt cauza; şi Europa care protejează natura după ce s-a uitat cum e făcută praf, inventând taxe). Nu am treabă cu ele atâta timp cât nu îi stau omului în cale şi cât nu zac până se plictiseşte peisajul de ele.
Am înţeles că troti-fever-ul la Sibiu e cam pe ducă, iar dacă laşi una din astea verzi pe undeva, nu se oboseşte nimeni să o ridice şi să o ia de acolo. Probabil au impresia că aşa îşi fac reclamă, numai că impresia e greşită din start, că ne enervează.
Deci avem o chestiune care, de când a fost adusă şi aprobată fără prea mari griji pentru traficul din Sibiu, a creat probleme, mai ales prin lipsa de control a folosirii acestor trotinete. Chiar dacă e clar că se ştie de către cine au fost folosite, deoarece nu funcţioenază cu monezi, ci cu scanare şi cu plata din cont. Chiar dacă e clar pe unde au fost folosite, că ei spuneau că sunt localizabile prin GPS. Chiar dacă avem o consistentă colecţie de poze despre cum se circulă aiurea pe ele şi cum sunt parcate mai aiurea decât circulă. Chiar dacă toate astea, nu am văzut vreo măsură vizibilă în terenul sărmanului Sibiu, care a devenit poligon pentru tot felul de experimente urbane şi urbanistice.
Uite un exemplu. Trotineta asta din poze a zăcut acolo din (cel puţin) 14 până inclusiv 19 februarie, peste drum de Piaţa Rahova. În 14 nu i-am făcut poză, că am zis că lasă aşa, stă la margine de trotuar, nu ca alea din faţa colegiului de elită Gheorghe Lazăr de le-am prins săptămâna trecută. În 15 am văzut că e tot acolo. Tras poză, aşa, pe considerentul că nu se ştie, punem la colecţie în caz de ceva. "În caz de ceva" a fost pe 16, când probabil de la vânt i s-a mai mişcat ghidonul cu câteva grade, dar de stat, tot acolo stătea. Pe 17 i-am mai dat o şansă că poate veneau experţii să o ridice de acolo că, vorba aia, trecuseră două zile.
I-am dat o şansă degeaba, că pe 18 era ceva mai încolo, mutată probabil de către un om bun în speranţa că, poate-poate VIN ODATĂ SĂ ŞI-O IA! (precizez că omul bun nu am fost eu, evident). Am zis că, dacă mai stă o zi acolo, o să scriu. Pe 19, adică sămbătă, EVIDENT că era tot acolo. Aşa că degeaba duminică au ridicat-o, că o dată, mi-am promis că o să scriu cu foto, ceea ce am şi făcut – şi eu mă ţin de cuvânt faţă de mine – şi a doua dată, a stat de-aiurea pe trotuar aproape o săptămână. Sau să fi bruiat Putin (Putin de la Rusia, nu "puţin", atenţie) GPS-ul ca să nu se vadă trotineta aia pe unde e?
Deci pozele ce le vedeţi arată doar o singură trotinetă, în acelaşi loc, în zile diferite. Cine nu crede, să-mi ceară datele EXIF ale pozei. Apropo, e vreun inspector pe la Primărie care verifică pe unde şi cum se comportă chestiile astea?

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
21 februarie 2022 la 20:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în primul weekend din octombrie, la Sibiu: operă, teatru, ateliere pentru copii și întâlniri creative
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.