Cum a reușit un sibian să parcurgă ViaTransilvanica pe jos, în 51 de zile, cu rucsacul în spate

Lucian Cândea sau „Luci” cum îi spun prietenii și-a descoperit pasiunea pentru drumeții după ce a văzut  filmul „The way”, care i-a deschis noi orizonturi. În 2017 a mers în Spania pentru a străbate „Camino de Santiago” cu gândul că va fi o experiență unică și frumoasă. Însă își iubește mai mult țara și nu ar da-o pentru nimic în lume.

A decis să parcugă tot traseul de pe Via Transilvanica la recomandarea lui Tiberiu Ușeriu, unul dintre inițiatorii „Drumului care unește”. Încă de la inaugurarea oficială din 2022, Luci și-a propus să cuprindă tot traseul dintr-o bucată: „Pentru mine însemnătatea a fost foarte mare”, spune acesta.

Echipat corespunzător, cu rucsacul în spate și cu încredere mare în el, a pornit de la Putna, mergând aproape 1500 de km, pe jos, până la Turnu Severin. În total 51 de zile petrecute cu rucsacul în spate, zi de zi, nici măcar un metru de mers cu mașina.

A plecat fără mâncare pentru că fiecare gram pus în rucsac „îl tragea în jos”. A încercat să își ia cu el strictul necesar. A mai primit pe drum de la localnici câte ceva, o bucată de slănină, un ardei, o ceapă, etc. Cheltuiala a fost în jur de 1000 de euro. Însă experiența a meritat!

„Am avut 11 kg de bagaj, un cort pentru situațiile în care nu găsesc cazare, haine și două perechi de încălțări. Cortul rămânea cea mai bună variantă să mă rezum la un minim de cheltuieli. Am cheltuit undeva la 1000 de euro pentru a parcurge complet traseul, aici intră bani cheltuiți pentru cazare și mâncare”, a spus Luci.

„Am dormit în șură, în fân, în magazii”

Întrebat care a fost cel mai greu moment pe care l-a întâmpinat în călătoria sa, acesta a răspuns că din cauza oboselii îi era greu să recunoască localitățile, iar problema nu era fizică, ci psihică. Atunci a simțit că vrea să se dea bătut. Însă nu a renunțat să ducă provocarea până la bun sfârșit, motivat fiind și de iubita sa, Claudia.

„Am avut și un moment în care am vrut să mă dau bătut, problema nu e niciodată fizică, e mereu psihică. Momentul a fost la Văliug. Am dormit în spații improvizate, am dormit în șură, în fân, în magazii, a fost mai bine decât să îmi întind cortul afară. La un moment dat nu mai recunoșteam localitățile, oboseala era mare, nu vedeam mai departe și pur și simplu mă aflam într-un impas. În momentul acela m-a motivat Claudia care m-a susținut foarte mult încă de la început”, povestește drumețul.

Ospitalitatea oamenilor l-a impresionat

A rămas plăcut surprins să vadă că încă mai există oameni cu suflet bun care l-au primit în propria casă și i-au oferit o masă caldă, iar partea frumoasă a traseului este că găsești povești despre fiecare loc în parte. Chiar dacă mergi pe același traseu natura oferă zi de zi altceva.

„Oamenii sunt ospitalieri și m-au primit în casa lor, am dormit în patul lor, mi-au dat o farfurie cu ciorbă, mi-au oferit din puținul lor. Sunt localități care s-ar stinge complet dacă nu ar exista Via Transilvanica”, a povestit acesta.

Locul care i-a plăcut cel mai mult a fost Parcul Național Domogled-Valea Cernei unde a descoperit peisaje extraordinare, cu oameni faini, dar cu siguranță pentru Luci toată România e frumoasă și nu ar da-o pe alte țări.

Ne-a povestit și despre bornele întâlnite de-a lungul traseului. Aceste borne din granit sunt realizate de sculptori, iar de-a lungul traseului întâlnim una la fiecare kilometru parcurs, aproximativ 1500 de borne. Toate acestea formează o întreagă expoziție de artă.

„Cel mai bun partener al meu a fost rucsacul”

Ar repeta oricând experiența de a merge pe Via Transilvanica, dar  nu întreg traseul. L-ar lua pas cu pas, pe bucăți.Pe lângă experiența trăită, pentru Luci cel mai bun partener de drum a fost rucsacul lui.

„Aș face oricând bucăți din Via Transilvanica, mi-am propus să mai merg, dar nu tot pentru că efortul e mai mic fizic, psihic și financiar. Îmi plac provocările pentru că lucrurile simple le face oricine. Astfel de trasee sunt făcute ca să te poți regăsi și să ai timp pentru tine. Cel mai bun partener al meu a fost ruccsacul pentru că nu trădează, nu rămâne în urmă, nici nu te grăbește și uneori îți spune „mai stai un pic””, a concluzionat excursionistul.