Dacă măritul fiu al Daciei străbune este cu noi, de ce n-am fi şi noi mereu cu el! Nu de alta, dar drăguţul Dumnezeu ni l-a dat drept Luceafăr călăuzitor şi îndrumător de ţară, de credinţă, de limbă şi de neam românesc. Ca urmare, vă propun lecturarea câtorva consideraţii gazetăreşti, ieşite de sub necruţătoarea lui pană. Aşadar, spicuiri din interiorul unor mai voluminoase articole de-ale sale, publicate în ziarul „Timpul” din Bucureşti, între anii 1873-1883. 

Vom aşeza întregul text între ghilimele, încercând să respectăm întru-totul orginalul scrisului său.

„De când lumea nu s-a văzut un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos, amândouă ordinile de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e mama celei politice”; „Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva”; „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”; „Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trece, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricate e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Comorra, care miroase de departe a puşcărie”; „Legile eterne mişcă universul deasupra noastră, legi eterne conduc şi societăţile omeneşti. Suntem mici pe glob neînsemnat în univers, dar inventăm mereu mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dureroasă”; „Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii. Şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică”;  ”E păcat şi nedemn ca la situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice”; „Dacă privim regularitatea fenomenelor lumii siderale şi o comparăm cu nestatornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pământ”; „S’ar crede că cu cât cunoştinţele înaintează, cu cât omul căştigă convingerea despre nimicnicia lui şi despre mărimea lui Dumnezeu, ar scădea deşertăciunea care este izvorul urei şi al dezbinărilor”; „Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărţire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înţeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul va fi totuşi stabilirea unei preiponderenţe politice, pururi fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar ameninţa cu nimicirea totală”; „Cu toate acestea curentul fatal de înoituri, care e caracteristic pentru epoca de spoială în care trăim, împinge pe majoritatea la punerea unor chestiuni care nu pot decât să tulbure ţara şi să accentueze deosebirile de interese şi de partid dintre oameni”; „Cu părere de rău caută să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie”; „Fără îndoială ceea ce are să se întâmple se va întâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinlăutru.” 
  Din posibilele tristeți ale lui Mihai Eminescu, adresate prietenului său Ion Creangă
    "Frate Creangă, ști tu oare/Că românii ne-au uitat?/Nu ne mai citesc nici basmele,/Poemele le-au îngropat./Făt-Frumos e trist de-o vreme,/Iar Luceafărul cel blând/Nu se mai arată noaptea,/Cald pe-o rază alunecând./Cine mai ascultă Doina?/Câți copii azi mai adorm/Cu Poveștile lui ”Nică”,/Seara când se duc la somn./Plopii fără soț de astăzi/Pe iubiți nu-i mai umbresc./Nu se mai aud balade,/Iubiri nu mai tăinuiesc".
(Autor: românca-americană Elena Jugalău Ivan)

Sibiu, miercuri, 11 ian.2023                                                 Ioan Vulcan-Agnițeanul