Cu şi despre Mihai Eminescu, la împlinirea a 173 de ani de la naşterea poetului

Dacă măritul fiu al Daciei străbune este cu noi, de ce n-am fi şi noi mereu cu el! Nu de alta, dar drăguţul Dumnezeu ni l-a dat drept Luceafăr călăuzitor şi îndrumător de ţară, de credinţă, de limbă şi de neam românesc. Ca urmare, vă propun lecturarea câtorva consideraţii gazetăreşti, ieşite de sub necruţă­toarea lui pană. Aşadar, spicuiri din interiorul unor mai voluminoase articole de-ale sale, publicate în ziarul „Timpul” din Bucureşti, între anii 1873-1883.
Vom aşeza întregul text între ghilimele, încercând să respectăm întru-totul originalul scrisului său. „De când lumea nu s-a văzut un popor să stea politiceşte sus şi econo­miceşte jos, amândouă ordinile de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e mama celei politice”; „Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără mun­că şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva”; „Mi­ta e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceas­ta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sân­gele şi averea unei ge­neraţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”; „Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stri­caţi, loviţi de sentinţe ju­decătoreşti. Spre exem­plu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş
a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de prin­cipii, ci de interese per­sonale care calcă făgă­duielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trece, totuşi, drept repre­zentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stri­cate e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Comorra, care miroase de departe a puşcărie”; „Legile eter­ne mişcă universul deasupra noastră, legi eterne conduc şi socie­tăţile omeneşti. Suntem mici pe glob neînsemnat în univers, dar inventăm mereu mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dure­roasă”; „Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii. Şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică”;  ”E păcat şi ne­demn ca la situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice”; „Dacă privim regularitatea feno­mene­lor lumii siderale şi o comparăm cu nesta­tornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pă­mânt”; „S’ar crede că cu cât cunoştinţele înain­tează, cu cât omul câştigă convingerea despre nimicnicia lui şi despre mărimea lui Dumnezeu, ar scădea deşertăciunea care este izvorul urei şi al dez­binărilor”; „Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărţire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înţeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul va fi totuşi sta­bilirea unei preiponde­renţe politice, pururi fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar ameninţa cu nimicirea totală”; „Cu toate acestea curentul fatal de înoituri, care e caracteristic pentru epo­ca de spoială în care trăim, împinge pe majo­ritatea la punerea unor chestiuni care nu pot decât să tulbure ţara şi să accentueze deose­birile de interese şi de partid dintre oameni”; „Cu părere de rău caută să constatăm că, cu toată bătrâneţea prema­tură a năravurilor, inte­ligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie”; „Fără îndoială ceea ce are să se întâmple se va întâm­pla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinlăuntru.”
 
Din posibilele tristeţi ale lui Mihai Eminescu, adresate prietenului său Ion Creangă

“Frate Creangă, şti tu oare/Că românii ne-au uitat?/Nu ne mai citesc nici basmele,/Poemele le-au îngropat./Făt-Fru­mos e trist de-o vreme,/Iar Luceafărul cel blând/Nu se mai arată noaptea,/Cald pe-o rază alune­când./Cine mai ascultă Doina?/Câţi copii azi mai adorm/Cu Poveştile lui ”Nică”,/Seara când se duc la somn./Plopii fără soţ de astăzi/Pe iubiţi nu-i mai umbresc./Nu se mai aud balade,/Iubiri nu mai tăinuiesc”.
(Autor: românca-ame­ricană Elena Jugalău Ivan)
Sibiu,
miercuri, 11 ian.2023