* L-am citat pe dr. Constantin Necula,"unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi preoţi creştini ortodocşi din România", cum îl caracterizează Tiberiu Avram în preambulul interviului pe care l-a publicat în ziarul "Moni­torul de Suceava". Aşa am aflat că părlntele Necula le-a vorbit "şi despre candidatura sa la Preşedinţia României". Asta, într-adevăr, este un breaking news (cel puţin pentru mine). În Cipru, în perioada 1960-1977, a mai fost un popă preşedinte, Makarios al III-lea, arhi­episcop şi Primat al Bisericii Ortodoxe Autocefale Ci­priote, pe numele de naştere Michail Christodoulou Mouskos (1913-1977). Ce-ar fi să încercăm şi varianta as­ta, fiindcă bănuiesc că-l vor vota toţi ortodocşii din România. Stofă are! * Cu tobe şi trompete, în 2017, guver­nanţii noştri anunţau că lansează "Programul Tomata", susţinându-i financiar pe ţăranii care se vor orienta spre cultura roşiilor. Se pare că bani s-au dat pen­tru aşa ceva, dar mâncăm roşii fade din Turcia. La noi, toate minunile ţin trei zile. * Într-un articol din Dilema veche, Andrei Pleşu face un inventar al epitetelor care i-au fost adresate de anonimii comentatori de pe Internet: "securist, sorosist, ţigan, mâncător de ecleruri, ovrei, nulitate zgomotoasă, îmbuibat, profitor, mason, agent străin, antiromân aservit ocultei mondiale, pupincurist, intelectualu lu peşte, tu vorbeşti, care l-ai lins în buci pe Ceauşescu, traseistul dracului, bulibaşă găunoasă, elitist puturos, cripto-comunist etc." Pleşu poate fi mândru că are asemenea "admiratori", cei care mă înjură pe mine fiind mici meseriaşi faţă de ai lui. Ce-i drept, nici n-am atâtea "calităţi" ca burtosul cu o singură sprânceană. * Uneori, mă întreb ce e de făcut când nu mai ai ce face? Filozoful Constantin Noica, care şi-a căutat liniştea la Păltiniş, remarca un fapt straniu: "E curios cum în regimurile de libertate, oamenii cad sub o tiranie: cea a locului comun. Şi mă întreb dacă nu e mai tristă decât oricare alta". Aş adăuga că astăzi trăim şi sub teroarea prostului gust, a nesimţirii şi a imposturii, prezente chiar de la nivelul conducătorilor acestui "stat eşuat". * Uneori, aşa,într-o doară, mă întreb cine şi cu ce l-a şantajat pe guralivul Crin Antonescu încât l-a determinat să renunţe la politică la fel de brusc precum s-a lansat, ajungând preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2009-2014), preşedinte interimar al României (10 iulie 2012-27 august 2012), preşedintele Senatului (3 iulie 2012-4 martie 2014), deputat, ministru. Mi s-a părut că are ceva în cap ca politician şi, tânăr fiind, un viitor chiar ca preşedinte. A preferat să-l aducă pe Klaus Werner Iohannis în PNL, în 2013, dându-i chiar postul de prim-vicepreşedinte şi, din 28 iunie 2014, preşedinte, de unde n-a mai fost decât un pas până la Cotroceni. O cacealma pe care românii, în marea lor naivitate politică, au luat-o de bună şi se vede unde am ajuns. Revenind de unde am plecat: cine ştie ce l-a determinat pe Crin Antonescu să treacă pe linie moartă, la nici 60 de ani?! * Un observator neutru, şugubăţ şi mucalit, îmi spunea în ur­mă cu nişte ani că "la noi se lucrează la alcătuirea unei democraţii pentru nesimţiţi" şi nu l-am crezut. Acum îi dau dreptate, văzând că au ajuns în frunte nişte neica Nime, care, într-o ţară normală, ar popula puş­căriile.