Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”

Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”

Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se îngustează, speranțele se împotmolesc în mlaștina neîncrederii și disperarea pune stăpânire pe cei care își văd copilul neajutorat, privindu-i cu ochi rugători. Și totuși, o rază de lumină străpunge teama și pesimismul atunci când medicii îți spun că există o șansă de vindecare, că totul poate reveni la normal. Soarta pare să își descrețească fruntea, iar medicul devine, pentru copil și părinți, un înger păzitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iris Amalia e o fetiță de  8 luni care la începutul săptămânii a primit o nouă șansă la o viață normală. A fost diagnosticată cu craniostenoză, o afecțiune destul de rară, care afectează dezvoltarea creierului și poate duce la complicații, lăsându-și amprenta asupra pacientului, atât din punct de vedere estetic, cât și al cogniției, al simțurilor precum văzul sau auzul etc.

Iris Amalia a fost operată de o echipă mixtă, coordonată de medicul primar neurochirurg Claudiu Matei din care au făcut parte medicii Mihai Rusu (medic primar chirurgie orală și maxilo-facială), Sofia Nistor (medic specialist neurochirurgie), Iulia Dancu (medic specialist anestezie) și patru asistente. Intervenția chirurgicală, realizată la Spitalul Polisano MedLife, a durat cinci ore și a presupus o reconstrucție craniană de mare amploare, operația încheindu-se cu succes.

Operație cu repetiție

Cu toate că are o experiență vastă și o pregătire solidă, medicul Claudiu Matei se apleacă minuțios asupra fiecărei intervenții. Nu există rutină, deoarece neurochirurgia presupune o abordare sistemică și adaptată exclusiv pacientului. De exemplu, operația prin care Iris Amalia a obținut premisele unei vieți normale a fost pregătită înainte. Neurochirurgul Claudiu Matei spune că imaginea craniului a fost printată 3D și că practic a existat o simulare prealabilă a operației până în cele mai mici amănunte. „Imaginați-vă că am făcut operația pe un craniu din plastic înainte, am pregătit totul, am calculat fiecare mișcare” povestește doctorul Matei.

Medicul sibian e considerat unul dintre doctorii cu har, sutele de copii salvați de el de-a lungul timpului confirmând chemarea pe care o are pentru această profesie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Dragos BAKO
01 mai 2025 la 08:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Spitalul Județean Sibiu a realizat prima prelevare de organe din acest an
Prima prelevare de organe din acest an a avut loc astăzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Astăzi este Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini: recomandările Spitalului Județean Sibiu pentru prevenirea infecțiilor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu marchează astăzi Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini.  Într-un spital, unde se...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 2 zile
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
ARA Kinetoterapie despre durerile de spate. Cauze frecvente și soluții prin kinetoterapie
Este dimineața, te ridici din pat și simți o înțepătură în zona lombară. Nu este prima dată. Te...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiencele pot învăța să recunoască semnalele de alarmă ale cancerului de sân
Asociația Sus Inima organizează, în cadrul campaniei „Pink Pumpkins”, un atelier gratuit de autopalpare mamară, dedicat femeilor din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Aparatură nouă pentru pacienții oncologici din Sibiu, cumpărată din economiile proiectelor europene
Consiliul Județean Sibiu va achiziționa nouă echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, folosind economiile rezultate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
De la Ulm la Sibiu: „Octombrie Roz” a adus prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale
O întâlnire dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân a reunit, duminică, la Sibiu, femei din...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
SCJU Sibiu, mesaj de Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii: „Durerea nu trebuie îndurată în tăcere”
Durerea persistentă sau neobișnuită nu trebuie ignorată, iar evaluarea medicală este importantă pentru identificarea cauzei și stabilirea tratamentului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Pacientele vor putea fi însoțite în timpul travaliului și nașterii – inițiativa USR a primit raport de admitere în Comisia de sănătate din Camera Deputaților
Inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care consolidează drepturile pacientelor în perioada sarcinii, a travaliului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Pregătire în Grecia pentru un medic cardiolog de la Spitalul Județean Sibiu
Dr. Andreea Maria Picu, medic specialist cardiolog în cadrul Secției Cardiologie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Clădirile mai multor instituții din Sibiu vor fi iluminate în verde de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu marchează Ziua Mondială a Sănătății Mintale, sărbătorită în 10...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.