Cu cărţile pe faţă

n Am învins birocraţia: Constantin Chiriac a ţinut să-mi comunice personal că Teatrul Naţional are, în sfârşit, numele lui Radu Stanca. Am câştigat o luptă-ca şi cu bustul poetului – nu şi războiul cu alte anomalii din Sibiu. n Apropo, le fac o propunere consilierilor locali ai doamnei Astrid Cora Fodor: în tribunele Stadionului Municipal, care rareori vor fi arhipline la meciurile acestei echipe numite FC Her­mannstadt, n-ar putea să primească nişte locuri gratuite foşti antrenori şi jucători de la FC Şoimii, FC Inter şi CSM, care au reprezentat cu adevărat oraşul ,de la Flichiş, David, Liebhardt, Cherciu, Schwartz, Gavrilă, Hizo, Zotincă, Creţu, la Vârlan, Şoaită, Rotar, Beleaua, Sorin Marcu, Dorian Ştefan, Muscă, Galaţă, Frăţilă, Coldea, Florescu, Rusu şi câţi or mai fi în viaţă şi în Sibiu…n O întrebare "ajutătoare "pentru un elev la bacalaureat: "Cine a fost Mihai Viteazul? "După vreun minut de gândire, viitorul student: "Cred că Amza Pellea!" n Am băgat de seamă că sunt inşi care nu-l recunosc pe Ţuţea de filozof, pentru că "nu are operă", dar eu l-am apreciat şi-l citez de câte ori am ocazia: "Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii". Acest Socrate al românilor are dreptate: când cantitatea domină calitatea, egalitatea naşte haos. n Eu, pensionar cu…vechime, dar atent la ce se întâmplă în jur în virtutea meseriei pe care o practic de o jumătate de secol, bag de seamă că Sibiul chiar în extrasezon, e bântuit de turişti de tot felul. Cred că le place aici fiindcă nu-i deranjează nimeni, iar în maxim o jumătate de zi, poţi vedea tot ce te-ar interesa (cu plăcinte şi îngheţate inclusiv!) n Un anunţ de pe vremuri: "Sâm­bătă, 5 mai 1934, turneul teatrului "Ventura" din Bucureşti, în frunte cu Leny Caler şi G. Timică, la Sibiu, cu celebra comedie muzi­cală "Miss Viteza", care a avut un succes nemaipomenit în capi­tală. Nu pierdeţi ocazia! "Dacă nu aţi ştiut, Leny Caler a fost căsătorită cu regizorul Scarlat Froda, dar a avut numeroşi "admiratori", mai mult sau mai puţin platonici, între care Mihail Sebastian şi Camil Petrescu. O evreică frumoasă şi abilă, care a plecat în Germania după 1950, murind în 1992, la "frumoasa" vârstă de 88 de ani. (Poate cu altă ocazie vă voi spune o poveste adevărată despre Leny, că tot mă suspectează unii că sunt misogin) n După multă vreme, ne-am întâlnit pe internet, eu cu o colegă şi prietenă. Am stabilit să ne vedem pe terasă la Frieda. I-am scris: "O să bem micul dejun împreună”. Se pare că a pierdut autobuzul de Cristian. n Mulţi români au început să folosească în vorbire cuvinte din alte limbi, de parcă româna nu le mai oferă variante. nPăi, să vă dau nişte sinonime pentru cei care exagerează cu băutura: pilit, praf, mangă, turtă, muci, răpus, împăiat, varză, aghesmuit, matosit, afumat, turmentat, turlac, învinoşat, vâjâit, oţelit, abţiguit, trăsnit, târnosit, matol, rangă, targă, torpilat, trotilat, machit, rupt, palangă, grindă, vâjâit…Nu există limbă mai bogată în sensuri ca a noastră şi nu înţeleg de ce unii apelează la idiomuri străine. n Nu pot spune că sunt mare fan al oltenilor, dar datorită lor, de mulţi ani încoace, am avut pieţele pline cu fructe şi legume autohtone, cultivate tradiţional şi natural. Din nefericire, nici ei nu mai sunt ce-au fost părinţii şi bunicii lor cândva, din producători deve­nind în capitalism comercianţi. Păcat. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
20 iunie 2023 la 20:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 1 săptămână
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit