Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Dintr-o regretabilă eroare (inexplicabilă), când l-am gratulat pe Andrei Ileni la împlinirea a 68 de ani, am citat câteva versuri aparţinând Norei luga, aflată în imediată vecinătate…alfabetică. Fac mea culpa. * Frecventând, pe vremuri, restaurantele reprezentative ale Sibiului-Împăratul Romanilor, Bulevard, Continental -am cunoscut nu doar ospătari, ci şi bucătari maeştri, "chefi" cum le zice acum: Zeck, Nicula, Hortopeţ, Nemeţi, Solomon. Pe acesta din urmă l-am întrebat de ce toate restaurantele renumite din lume au şefi bucătari bărbaţi, când se ştie că în familie femeile fac legea în bucătărie.  Mi-a dat o explicaţie plauzibilă: "Bărba­ţii bucătari sunt mai riguroşi, mai raţionali, mai au­toritari şi chiar mai inventivi într-o bucătărie cu zeci de subordonaţi."Eu cred că mai e ceva: talentul, vocaţia. Una e să găteşti de nevoie, cu totul altceva e când o faci cu plăcere. Pe vremuri se organizau concursuri şi expoziţii de artă culinară (din toată sără­cia!) şi-i aflam pe bucătarii şi cofetarii de elită. Acum îi ştim doar pe plăcintarii din centrul Sibiului. * În amintirile sale, actorul Dumitru Furdui, la un mo­ment dat, aminteşte de renumita "troikă’’ a băutorilor de la Teatrul Naţional din Bucu­reşti: "Ghiţuică" Cozorici, Constantin ”Rawhisky" (Rauţchi) şi Emanoil Petruţ, care s-au prăpădit prematur. Putea să se includă şi pe el, liniştit, fiindcă nu-l ştiu băutor de lapte, mai ales că era din Basarabia, unde vinul se termină înainte de-a se limpezi. Cele două volume de memorii, apărute după sinuciderea sa, la Paris, "Teatrul în comunism" sunt interesante. * Tot mai mulţi bezmetici se aventurează prin munţi, se rătăcesc, îşi rup oasele, după care cer ajutor, alertând o mulţime de oameni. Dacă aş fi şeful Salvamontului Sibiu le-aş face un deviz de plată să le piară pofta de aventură. * Mare bucurie mi-a produs ştirea că Frau Astrid Cora Fodor a avut iniţiativa de a organiza o nouă ediţie a competiţiei "Sibiu Wake Trophy" pe Lacul lui Binder, o întrecere internaţională de "cable wakeboard şi wakeskate". A fost visul vieţii mele să particip! * A aruncat unul o vorbă şi toţi proştii s-au alarmat că rămân pe drumuri: "Ce ne facem noi dacă inventează ăştia inteligenţa artificială? E ca-n cântecul acela de petrecere: "Ce ne facem noi, ţiganii, dacă vin americanii/Că ne ţâpă din service şi ne puşcă cu halice". Până la inteligenţa ar­tificială, puneţi, mă, osul la muncă! *Avem în Sibiu un nou istoric, care, modest, deocamdată vrea să-şi păstreze anonimatul semnând doar "Sile". Iată ce scrie: "În 1504, turcii i-au tăiat capul voivodului (hospodar!) Ştefan, sabia a fost confiscată, corpul a fost răscumpărat de rude şi înmormântat la Putna". Ăsta le ştie mai bine decât cronicarii de pe vremea aceea! De fapt, dacă citeşti istoria Imperiului Otoman scrisă de autori turci, afli cu stupoare că dom­nitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt n-a câştigat nicio bătălie în toţi anii cât a stat pe tronul Mol­dovei. . .Vorba lui Adrian Cioroianu: istoria este mai mult o poveste pe care o scriu învingătorii. * De fapt, ce mă mai mir, doar şi istoricii zilelor noastre scriu că în timpul lui Ceauşescu n-au fost decât foamete şi durere, puşcăriile şi casele de nebuni erau pline cu disidenţi, fabricile ardeau gazul de pomană, Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, hidrocentralele şi termocentralele le făcuse regele Mihai, minele de căr­buni şi rafinăriile de petrol erau de formă, lucrând în pierdere, chiar de aceea au fost desfiinţate după 89! Noi, ăştia de vârsta a treia, am făcut doar umbră pămân­tului o jumătate de secol?! Abia acum avem o Românie prosperă şi educată. Păi nu? Parcă aşa zice harnicul preşedinte Klaus Werner lohannis…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
13 iunie 2023 la 18:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 1 săptămână
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit