Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis urări de Sfintele Paşti (nu de Paşte, fiindcă numai boul… paşte fericit!). Ca de fiecare dată, gl. bg. rtr. Ion I. Dănilă m-a gratulat cu o felicitare tradiţională, cu ouă roşii şi iepuraşi zburdând pe imaş. * Lucian Bode a declarat că Clujul, Timişoara, Braşovul, Bucureştiul şi Iaşul "sunt cele mai sigure oraşe din România". Nu ştiu pe ce-şi bazează afirmaţia, tot aşa cum nu pricep ce cusur are Sibiul de nu-i sigur. (Dacă nu era, credeţi că preşedintele Klaus lohannis şi-ar fi lăsat nevasta singurică pe strada Bâlea?). * Recent, revista SALVE a Liceului Tehnologic Independenţa Sibiu a aniversat 30 de ani de existenţă. Cum de la mine n-a ajuns niciun număr? * Am spus de când sa perfectat contractul dintre Spitalul de Urgenţă Sibiu şi firma SC Ansamble Catering & Services SRL că afacerea nu va merge, cea mai bună soluţie fiind ca spitalul să aibă propria bucătărie, supravegheată de specialişti în nutriţie, fiind, totuşi, vorba de alimentaţia bolnavilor cu afecţiuni diferite. S-a adeverit că aşa-i. Doamna Daniela Cîmpean să mai lase campania electorală şi să vadă de problemele spitalului. * Atât de frumos scriu şi vorbesc toţi despre Radu Stanca, dar când aduc vorba despre numele lui pe faţada teatrului sibian, toţi se fac că plouă şi nimeni nu-mi răspunde. Am să trimit o întâmpinare la Ministerul Culturii, ca să văd care-i buba şi cum trebuie tratată. E bine aşa? * Aud că, în anul şcolar 2023-2024, în Sibiu va funcţiona o "Şcoală internaţională" cu secţii (clase) în limbile română-engleză, respectiv germană-engleză, cu profesori "internaţionali"/?/ vorbitori nativi de limba engleză şi cu un director adus tocmai din Canada. Sunt curios să văd despre ce-i vorba. (Noi facem şcoli finlandeze, internaţionale şi nu suntem în stare să le gestionăm pe cele autohtone!,) * Doamna Stela C. mă întreabă de ce nu promovez şi ce se face bine în Sibiu, scriind doar critic. Îi răspund că aşa m-am deprins, iar dacă laud pe cineva sau ceva, îmi ies vorbe că am vreun interes, cititorii ştiindu-mă cârcotaş şi cusurgiu. Ca să nu mai zic că ălora la care le merge bine nu le convine să îi pomenesc, fiindcă vine Fiscul peste ei! * Pe ordinea de zi a guvernului, acum, că, în sfârşit, sunt semne de primăvară, ar trebui să se afle prioritară agricultura şi oamenii ei. Dacă industria e o amintire, măcar agricultura să ne scoată la lumină, dar politicienii îşi văd de propriile interese, aşteptând pomana de la UE, adică bani, mereu bani, despăgubiri. Ca de obicei, este nevoie de un ţap ispăşitor şi l-au găsit pe ministrul Daea, un moşulică blajin, care rabdă sudalmele, deşi nu el a făcut pactul cu ucrainenii să ne saboteze de cereale, nu el a comandat seceta de anul trecut, nu el a distrus sistemul de irigaţii etc. În afară de bani, este nevoie de muncă, de planificare, de mecanizare, de asociaţii de proprietari, ca să nu mai importăm produse proaste şi scumpe de la alţii, mai chibzuiţi, mai harnici, mai întreprinzători. Nu tancuri, avioane şi drone ne trebuie nouă acum, ci utilaje de lucrat pământul. Dacă vom căsca gura la războiul "de la graniţa noastră", care nu dă semne de oboseală, şi la toamnă vom avea cămările, pivniţele şi podurile goale, văicărindu-ne de scumpetea cărnii, legumelor şi fructelor româneşti. Când vine vorba de mâncare, niciodată cel sătul nu-l va crede pe cel flămând.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

P.S. Feriţi-vă de şoferul de taxi SB14MPY, firma 942, impertinent, necivilizat, nespălat, cu limbaj de vagabond.  (joi, 13.04, ora 9:30)

Autor
18 aprilie 2023 la 19:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit