Articol
* La noi, nesimţirea a ajuns calitate/!/ şi se manifestă mai ales la comercianţi, care scumpesc produsele de azi pe mâine, fără nicio justificare. Doar un exemplu vă dau: la fostul magazin al lui Ilie Floaş, de-i zice "Express. Columbus operaţional SRL", am cumpărat roşii chery din Italia, pe post de trufanda (deşi sunt crescute artificial în seră), 300 g. cu 24,99 lei. Socotiţi cât costă kilogramul! (Vă reamintesc că, în urmă cu nişte ani, Guvernul a lansat campania pentru sprijinirea agricultorilor care cultivă roşii. Bani s-au dat, bani s-au luat, iar noi tot de la alţii aducem: scump şi prost.) * Cenzura îşi face tot mai simţită prezenţa în România "liberă", dar numai când e vorba de critici la adresa Puterii, nu şi când în mass-media apar tot felul de anunţuri gen: Efectele nocive ale orezului (când asiaticii se hrănesc cu orez dintotdeauna, trăind sănătoşi până la adânci bătrâneţi), Diabetul poate fi tratat în 7 zile, Vezi cum să-ţi repari/?/ prostata într-un mod simplu, Învinge ciuperca unghiilor piciorului în 3 zile, Ceapă în şosete noaptea, de ce? etc. Pe ăştia nu-i cenzurează nimeni. * Un excelent calendar de birou a realizat (foto, prezentare, editare) Ştefan Trihenea, cu imagini reprezentându-l pe violonistul, compozitorul şi dirijorul neerlandez Andre Leon Marie Nicolas Rieu (n.1949) în concert. * A devenit un fel de obsesie pentru gazetarii făcuţi la distanţă, ca, în preajma sărbătorilor, să înceapă văicăreala. Acum, că se apropie Sfintele Paşti-o sărbătoare creştinească importantă, dar nu pe bază de mâncare! – bat apa-n piuă: "Anul acesta, masa de Paşti va fi mai săracă şi mai scumpă, carnea de miel va ajunge la 80 lei/kg, românii nu-şi mai pot permite etc". Păi, măi batalilor şi oiţelor sterpe de la tv, după atâtea săptămâni de post, excesul de mâncare şi băutură, tot voi spuneţi că "dăunează grav sănătăţii". De ce ar trebui ca, după diferitele posturi propuse de Biserica ortodoxă, să ne hulpăvim la de-ale maţului, în loc să ne mulţumim cu o reuniune de familie decentă, fără chiolhane şi telefoane la 112. * Se pare că au devenit o afacere rentabilă căminele pentru bătrâni particulare, unde aceştia "beneficiază de o viaţă independentă, dar atent supravegheată". N-am numărat, dar în Sibiu şi judeţ sunt multe (pentru cei cu bani), fiindcă statul are treabă să ne supravegheze atent pe noi, cei "liberi". * Apropo, privind ce se întâmplă în Franţa, unde, preşedintele ţării, sfidând masa de oameni, a impus o lege antipopulară, cum aţi defini democraţia capitalistă? * Ca să nu-i supere pe primarii comunelor: Arpaşu de Jos, Porumbacu de Jos, Nocrich, Orlat, Şeica Mică, Brădeni, Sadu, Păuca, Jina, Turnu Roşu, Gura Râului, Bazna, Răşinari, doamna Daniela Cîmpean le-a dat câte o "ciosvârtă" din bugetul Consiliului Judeţean, pentru organizarea diferitelor manifestări…culturale gen Festivalul porcului, Festivalul brânzei şi ţuicii, Ziua Vinului, Povestea lânii. Alţii n-au primit nimic. Poate, anul viitor, în preajma alegerilor…* Nu ştiu cum e prin alte părţi ale României, dar, la Sibiu, dacă vrei să mănânci la un restaurant oarecare, înainte ar trebui să treci pe la bancă ori la bancomat, dacă şi spagetele, mâncarea săracului în Italia, aici te costă 40 de lei. Dacă eşti "în bani", poţi comanda un antricot de vită din Argentina, cu toate ingredientele, la 130 de lei, fără băuturi, fursecuri şi profiteroale ca desert, marghilomane sau frapeuri. (În anii 70, când veneam de la Amnaş, sâmbăta, să mă primenesc, la Împăratul Romanilor, cu 25 de lei eram şi mâncat şi băut, dar era rău că nu puteam zburda prin Europa liberi!/ * Nu vă mai amărăsc/?/ spunâdu-vă că, în vacanţa de vară a anului 1972, cu elevii mei, copiii ceapiştilor din Amnaş, am fost două săptămâni cu bacul, până prin Deltă până la Sulina, în parteneriat cu vecinii din Aciliu. Şi, vin unii, astăzi, să-mi povestească mie, ce foamete şi tiranie am trăit. (Profesor la ţară, aveam 1250 de lei pe lună, 3750 pe trei luni în vacanţa mare, o adevărată avere.)