Cu cărţile pe faţă

Salvamontiştii sibieni, între două intervenţii "de mare risc", ne avertizează că sunt vipere în Zona Păltiniş. Au fost dintotdeauna, ca şi căpuşele, coropişniţele, cărăbuşii, gândacii de Colorado, râmele, aricii, ur­şii, lupii, mistreţii şi alte lighioane. Asta înseamnă să nu mai ieşim din casă? Pe mine mă agasează mai mult ciorile, ţânţarii, muştele, şobolanii de asfalt şi câinii de alcov, care se cacă pe trotuare, sub privirile dră­găstoase ale celor care-i plimbă, aşteptând, răbdători, să-şi golească maţul gros sau vezica urinară! * Bag de seamă că, în ultima vreme, Casa Armatei, de-i zice acum Cercul Militar, a devenit principala instituţie sibiană de cultură, aici având loc vernisaje, lansări de carte, spectacole de tot felul, întâlniri ale scriitorilor cu cititorii etc. (Poate că îl "ajută" şi pe Radu Stanca să ajungă pe frontispiciul Teatrului Na­ţional care-i poartă (formal) numele, Primăria şi Direcţia pentru cultură având alte ”cestiuni la ordinea zilei". Unde mai pui că doamna Astrid Cora a devenit chibiţ de fotbal!) * Am citit, apropo, că "au început lu­crările la foam pit-ul de la skate park-ul Obor". Nu mă cătrăni! Vorba lui Bulă, întrebat ce-i taică-său: "Disc Jockey, la Mistic Club". Cu alte cuvinte, cantor la Biserica dintre Brazi (sau din Groapă) * Breaking news: "O sută de sibieni gospodari vor primi gratis unelte pentru înfrumuseţarea spaţiilor verzi". Daţi-i cu numele şi prenumele, să ştiu pe care-l chem să-mi sape grădi­na şi să-mi pună răsadurile, contra cost, fireşte! * Zice că există în Sibiu o asociaţie Urban Bike Revolution care ajută copiii să meargă pe biciclete. Să vină pe strada G. Coşbuc, unde Primăria a plătit o pistă, pe care nu umblă nimeni: circulaţie de maşini puţină, asfalt proas­păt colorat, umbră de la parcul Mitropoliei, adevărată feerie…* Producătorii locali, care doresc să aibă o tarabă în Piaţa Transilvania, trebuie să-şi facă dosare noi, fiindcă alea, vechi nu mai sunt valabile şi să le depună la Consiliul Judeţean până în 10 iunie a.c., ora 13.30. Grăbiţi-vă, pentru că locurile sunt limitate! (Unele sunt cu… dedicaţie, adică personalizate, cum se zice acum.) * De Ziua Muzeelor (18 mai) românii, în general şi sibienii, în particular, s-au bulucit spre respectivele instituţii pentru că accesul a fost gratuit. Într-un muzeu trebuie să intri precum într-o biserică, în linişte, cu paşi neauziţi, contemplând exponatele, dacă se poate, în singurătate, cu evlavie, nu ca la supermarket, când se fac reduceri de preţuri. * Tot de Ziua Internaţională a Muzeelor, la Casa Albastră din Piaţa Mare, a fost lansat volumul "Brukenthal 300, un om, un muzeu, o istorie" de Raluca Maria Frîncu şi Raluca Maria Teodorescu. O carte care m-ar interesa * Cele două doamne care administrează municipiul Astrid Cora Fodor, respectiv judeţul, Daniela Cîmpean, ne încântă cu tot felul de promisiuni şi proiecte grandioase, cu termene de finalizare care se pierd în negura anilor, dar nu se ocupă de "amănunte" de strictă actualitate: pasajul pietonal de la Bulevard lăsat neterminat, imobile din centrul Sibiului în pa­ragină, numele Teatrului Naţional, terminarea lucrărilor la stadion, finalizarea lucrărilor la Spitalul de Neuropsihiatrie, reabilitarea drumului Agnita-Sighişoara, implementarea proiectului GIS, "inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judeţean" etc. Vorbe, vor­be, vorbe…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
24 mai 2022 la 19:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 4 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 săptămână
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit