Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În lunile noiembrie şi decembrie m-au bombardat cu scrisori, în care mă rugau să nu renunţ la serviciile E-ON Gaz, apreciindu-mi loialitatea şi străduindu-se "să-ţi fie bine, oferind o gamă completă de soluţii inovatoare de energie, care să îţi ofere siguranţă şi să îţi facă viaţa mai uşoară în fiecare zi". I-am asi­gurat că rămân clientul lor până la moarte şi, probabil, drept răsplată, iată, suntem în aprilie şi în acest an nu mi-au trimis nicio factură! Sper să nu mi-o trimită pe la jumătatea anului, să trebuiască să-mi vând apartamentul ca să o pot achita! * Cu bucurie am aflat că "sunt semne" că vom putea merge pe autostrada Sibiu-Piteşti până la Boiţa, să facem Revelionul. Dacă 22 de kilometri vor fi terminaţi în 9 luni, calculaţi în câţi ani va ajunge autostrada la Piteşti (155 km)! * Apropo, dacă are cineva nevoie de o pistă nou-nouţă, nefolosită de biciclişti, i-o dau gratis pe cea de 100 de metri de pe strada G. Coşbuc. Nu contează cât a plă­tit primăria pentru "edificarea" ei, dar m-ar interesa cine a fost cu ideea şi cu "proiectarea" ei. Ăla ar merita o stea pe Aleea celebrităţilor lui Chiriac din Parcul Cetăţii! (Apropo, Maestre, când pui numele lui Radu Stanca pe frontispiciul teatrului pe care îl păstoreşti?) * Astăzi, între orele 10 şi 14, dacă vreţi să faceţi cunoştinţă cu reprezentantul instituţiei Avocatul popo­rului, Biroul teritorial Alba, îl găsiţi la sediul Prefecturii, ca semn că "este o autoritate publică autono­mă şi independentă faţă de oricare altă autoritate publică din România şi are drept scop apărarea dreptu­rilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raport cu autorităţile publice". Aş vrea să văd pe câţi români i-a apărat şi salvat de abuzurile acestor "autorităţi publice”. De ce mai trebuie românii să-şi caute dreptatea la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga dacă avem propriul nostru Avocat al poporului? * Când nu era Spital Clinic de Urgenţă, spitalul sibian avea medici de calitate, dedicaţi profesiunii, apropiaţi de pacienţi, interesaţi să-i vadă pe bolnavi însănătoşiţi. Acum, cei "vindecaţi", după câteva zile de la operaţii, sunt trimişi acasă cu… Salvarea! Eu ştiu că Iisus, când l-a vindecat pe slăbănogul din Capernaum, i-a spus: "Ridică-te, fă-ţi patul tău şi umblă! De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău". * Am primit şi eu (bănuiesc că la fel ca toţi sibienii) Retrospectiva celor mai importante proiecte ale anului 2021, semnată de doamna primar Astrid Cora Fodor, şase pagini A4. Am citit, deşi sunt la curent cu ce se face şi cu ce nu se face în Sibiu (mai ales cu ce nu se face, ori se face de mântuială). S-au făcut multe, dar destule au fost începute şi nefinalizate, de la an la an. Ce mă intrigă – am mai scris-o şi-o repet – când ai un plan pentru vii­tor, normal ar fi să spui termenul de recepţie a lucrării şi cine urmăreşte realizarea acesteia la termenul stabilit (De costuri nu vorbesc fiindcă acestea sunt variabi­le, datorită condiţiilor obiective-inflaţie, devalorizare a leului, războiul din Ucraina! – şi subiective: amiciţii şi obligaţii de partid şi de stat.) Aveţi impresia că lohannis vine la Sibiu doar ca să-şi vadă consoarta şi s-o ducă la biserică? Pe doamna Cora o dirijează fără s-o poarte de mână prin centrul istoric, că doar au fost parteneri la Primărie atâţia ani şi ştiu cum se împart banii pe căprarii românului optimist: "Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim".

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 aprilie 2022 la 09:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 4 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 6 zile
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 săptămână
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Competiție cu blănoși și stăpânii lor în Parcul Sub Arini
Iubitorii de câini  sunt invitați să participe alături de patrupezii lor la Canicross Fun Run, un eveniment sportiv...
Actualitate
2 min de citit