Copil căzut de la etaj, pe strada Bârsei

În dimineaţa zilei de joi, la ora 8.22, prin apel la 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani era căzut, inconștient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fața locului au intervenit polițiști și echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia. După acordarea primului ajutor la fața locului, copilul a fost transportat la spital în stare gravă.

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

25 ianuarie 2024 la 08:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 ore
„Noaptea muzeelor” va fi ziua renașterii celei mai vechi gospodării dintr-un muzeu românesc
Dacă e miercuri, vorbim despre un loc încărcat de istorie și emoție. O poveste pe care am descoperit-o...
Cultură
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
FC Hermannstadt pierde la mare luptă a doua finală de Cupa României
Sibienii au crezut până în ultimele secunde că pot trimite meciul în prelungiri, dar până la urmă au...
Actualitate
7 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit