Copiii din Avrig au sărbătorit „Ziua Copilului care Protejează Mediul”

Copiii din Avrig au sărbătorit „Ziua Copilului care Protejează Mediul”

Peste 1200 de elevi și preșcolari care învață în școlile și grădinițele din Avrig, Bradu, Mârșa, Săcădate și Glâmboaca, au răspuns invitației Primăriei Orașului Avrig de a participa la proiectul de educație ecologică prin joacă, „Prietenii Naturii”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Punctul culminant al proiectului de educație ecologică a fost chiar instituirea, la nivel local, a “Zilei Copilului care Protejează Mediul”. Astfel, cu o zi înainte de 1 iunie, 31 mai a fost o zi dedicată copiilor care iubesc natura, cu jocuri și activități distractive, în Piața Gheorghe Lazăr din Avrig. Astăzi a avut loc și premierea câștigătorilor competiției de vizualuri cu tematică ecologică. Cu sprijinul sponsorilor locali, premiile au constat în trotinete, role, skateboarduri și boxe portabile iar buna – dispoziție a fost asigurată de clovnul Farfarello și de super – eroii colectării selective: Mărie Hârtie, PETrică și Miticlă.

În luna mai, în cadrul campaniei de conștientizare, în școlile avrigene au fost organizate diferite activități cu tematică ecologică. Organizatorii au încurajat planificarea unor ore de educație ecologică în natură, în cadrul cărora elevii au fost invitați să observe flora și fauna. De asemenea, au fost instituite Patrule Verzi în fiecare școală și a avut loc o competiție de colectare selectivă.

 

Custom Image

Custom Image

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Scrisoarea cu lungimea de 7 metri a fost premiată de Ziua Copilului care Protejează Mediul

 

„Copiii au fost invitați să realizeze vizualuri cu tematică ecologică, care să ilustreze mesajele – cheie ale campaniei, încurajând o atitudine conștientă și grijulie a copiilor față de natură. O clasă de elevi de la Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr Avrig a realizat un proiect special, pentru a marca Ziua Copilului care Protejează Mediul. Aceștia au scris zeci de scrisori, în total 7 metri de hârtie cu mesaje pro – mediu”, au transmis organizatorii evenimentului.

De-a lungul campaniei, copiii au fost provocați să propună rezolvări pentru diferite probleme de mediu, într-un mod distractiv, învățând să găsească singuri soluții, și să rezolve situații precum gunoaiele aruncate la întâmplare la marginea localităților în care locuiesc sau deșeurile selectate necorespunzător.

 

Custom Image

 

Campania de conștientizare “Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”, este un proiect al Primăriei Avrig, în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ghe. Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa și Școala Gimnazială Avrig, ADI ECO și Garda de Mediu Sibiu.

 

 

Custom Image

31 mai 2022 la 18:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 minute
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 29 minute
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 37 minute
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 48 minute
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 17 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.