Consumul excesiv de magie dăunează grav seriozităţii. Sau cum asociem vrăjitoria cu orice, ca să sune cool

Consumul excesiv de magie dăunează grav seriozităţii. Sau cum asociem vrăjitoria cu orice, ca să sune cool

Să mă contrazică cineva: magie înseamnă să invoci, prin diferite metode, diverse entităţi non-umane şi non materiale, malefice, pentru ca să faci ceea ce nu se poate face în mod normal, să schimbi şi să tulburi normalul lucrurilor, prin acele entităţi non materiale şi non-umane. Magie: vrăjitorie, formule, simboluri, ritualuri, chiar vânzarea sufletului pentru a primi puteri ne-naturuale, tot tacâmul. Bun, dicţionarele poate o spun altfel, dar în principiu este asta. Deci Magie egal Vrăjitorie. La figurat e tot aia, adică o atracţie nenaturală şi anormală a ceva/cineva faţă de o persoană, un obiect, un eveniment, o manifestare, în principiu tot datorită activităţii de vrăjitorie sau na, magie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De ceva vreme încoace, mai ales de când ne-am "civlizat" şi noi şi ne-am tras net, chestia cu magia a prins la români. Care în materie de exprimare, majoritatea, nu au nevoie de un vocabular prea vast. Aşa că şi "magia" a prins ca expresie pentru cam orice este cât de cât plăcut şi atractiv. Sărăbătorile creştine ca Paştile sau Crăciunul au devenit subit, vrăjitoreşti, adică "magice" sau în care se comit vrăjitorii sau au ceva vrăjitoresc în ele. Magia sărbătorilor, nu? Dacă te cununi sau îţi botezi copilul, ai momente magice în plină biserică. Magie e orice, de la gustul unei prăjituri la cuptor la prima partidă de sex. Copiii sunt reeducaţi într-ale vrăjitoriei încă de la grădiniţă, unde magia e în toi, la fel şi la şcoală unde "dascălii" folosesc expresia oriunde şi oricum, de la magia matematicii la petrecerile de Halloween. Avem magia jucăriilor, a minţii, a maternităţii, a realităţii, a călătoriei, a ordinii, a oricărui anotimp sau peisaj, a baloanelor, a muntelui, a puterii, a artelor, a binelui, a Voroneţului, a caserolelor de silicon, a Piscului Transfăgărăşan.  

Uite aflăm de exemplu că filmele româneşti vechi ar fi cu vrăjitorii. Asta din afişul Centrului Cultural "Ion Besoiu", unde scrie negru pe portocaliu: "Descoperă magia (sl. ns) filmelor clasice!". Filmele "clasice", inclusiv cele româneşti şi mai ales cele din perioada comunistă, nu aveau nimic "magic" în ele şi nu au avut succes (în ciuda cenzurii, a obligativităţii de a insera propagandă de partid sau chiar de a fi propagandă de partid) din cauza cine ştie cărei vrăjitorii-magii, ci prin jocul (adică munca) actorilor şi a restului echipei care a realizat filmul. Deci nu e vreo "magie" într-un film bun, chiar dacă expresia este deranjant de mult folosită. 
La fel (chiar coleg de afiş pe afişier) mai avem o magie, de data asta la biserică. Biserica Sf. Mihail in Cisnădioara, cea de pe deal. Unde "magia (sl. ns.) trecutului dă viaţă unei poveşti de neuitat", cu prilejul Zilelor Sfântului Mihail.  Probabil organizatorii nu prea sunt in temă cu faptul că sfinţii şi magia sunt două lucruri diametral opuse, deşi au existat foşti vrăjitori-magicieni, care au renunţat la obiceiul rău şi au devenit sfinţi. Şi că o biserică nu e un loc pentru magii-vrăjitorii, nici măcar ale treutului, care era mult mai creştin decât brambureala de acum.   

Dar pe departe cea mai amuzantă este magia ştiinţei. 

Magia ştiinţei sună mai prost decât o cură de slăbire cu slănină şi cârnaţi cu supliment de bere bavareză la discreţie. Adică, până acum, ŞTIINŢA a luptat împotriva magiei (şi a religiei) pentru că ea este cu chestiile exacte. Ce-i în mână nu-i minciună, ce se vede asta e, nimic nu e inexplicabul cu excepţia inexplicabilului, nu e nimic în afară de realitate, totul e fizică şi chimie, iar vrăjitoria, adică magia este doar o superstiţie. Iar magicienii sunt ori şarlatani, ori nişte sărmani bolnavi psihici care cred sau văd chestii inexistente. Asta până când, de o vreme, ştiinţa şi vrăjitoria şi-au dat mâna peste ţară şi au fătat un pui viu şi insistent: "Magia Ştiinţei". 
 
De ce spun asta? Pentru că "Noaptea Cercetătorilor", un eveniment mai mult decât benefic şi extrem de popular pentru orice categorie de oameni, de la cei mici la cei mai de-ai mei aşa, a îndemnat, pe plan naţional, să descoperi, ia ghici ce, "Magia Ştiinţei". Bun aşa!. Adică ştiinţa e ceva supernatural, făcut cu ajutorul spiritelor demonilor şi daemonilor (tot aia de fapt) sau alte entităţi ne-pământene şi deloc încadrabile în tipare ştiinţifice. Hai pe bune…
OK, ştim că aşa e în multe cazuri românul şi mai ales intelectualul român, de unde bate vântul, acolo pupă mai vârtos şi de acolo se inspiră. Că vorba aia, am fost bizantini, slavi, turci, greci, francezi, germani nazişti, sovietici şi ruşi, francophoni, acum suntem europeni şi mai ales americani, iar "magia şltiinţei" e de fapt o tarducere copy-paste fără greţuri şi remuşcări morale a lui "magic science" sau "science magic", expresie standard de popularizare a ştiinţei. Aştept cu drag să văd câtă magie este în gramatică sau în motorul cu piston, ori câtă vrăjitorie are în ea o placă de patefon sau placă video sau o dronă.

Dar sunt şi mai curios ce are credinţa creştină (şi ortodoxă) cu magia-vrăjitoria. Nu de alta dar weekendul trecut trona la intrarea Facultăţii de Teologie un afiş cu "Descoperă magia (sl. ns) ştiinţei!". Bun, să zicem că facultatea face parte integrantă din Universitatea "Lucian Blaga", afişul a fost acelaşi pentru toate sediile, dar parcă nu îşi are locul pe un institut care nu se ocupă nici cu magia nici cu ştiinţa ca să-i spunem aşa, concretă, cea care este celebrată şi slăvită de Noaptea Cercetătorilor. Asta cu celebratul am luat-o de la o revistă locală, că habar nu aveam că este şi o sărbătoare din aceasta ne-credincioasă, de genul 23 august sau 8 mai. Dar de ce nu se schimbă cu sinonimul "vrăjitorie"? Că e tot aia. 
Oricum, ar trebui ca, înainte de a o da cu "magia" în orice context şi cu orice ocazie, cineva să se mai şi gândesacă cât de fumată şi kitschoasă e expresia. Iar consumul excesiv de magie dăunează grav seriozităţii.
Da, ştiu, suntem noi prea chiţibuşari şi căutăm nod în papură. Lasă, alţii au găsit magie în ştiinţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
30 septembrie 2024 la 20:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
„Lumea ca teatru” a ajuns la Sibiu. Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția pregătesc expoziția „Transilvania | Extravaganza”
Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția au ajuns la Sibiu și sunt pregătite pentru expoziția „Transilvania...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
acum 2 zile
Junii Sibiului îl celebrează pe Robert Târnăveanu într-un spectacol de gală la București
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este alături de interpretul Robert Târnăveanu, care sărbătorește 45 de ani de viață...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Mihaela Miroiu își lansează la Sibiu volumul „Acasă e acolo unde pot iubi”
Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu găzduiește joi, 11 iunie, de la ora 18:00, lansarea celui mai recent...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Expoziție la Muzeul Brukenthal: 70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca
Muzeul Național Brukenthal invită publicul la expoziția „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 5 zile
FITS 2026: „Electra” înlocuiește spectacolul lui Silviu Purcărete din program
O modificare de ultim moment a fost anunțată în programul FITS 2026. Spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Concert de pian la 1.680 de metri altitudine. Peste 100 de persoane au urcat în Poiana Găujoara pentru „Piano Rocks. Călătoria”
Proiectul cultural „Piano Rocks. Călătoria” a fost inaugurat duminică, 7 iunie, printr-un recital susținut de pianista Monica Florescu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Dublă victorie pentru Teatrul „Gong” la Festivalul Internațional „Puck”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu se întoarce cu două distincții importante de la cea de-a XXII-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Copiii din Gușterița descoperă Africa prin teatru. Peste 100 de elevi vor asista la spectacolul „Povești africane”
Peste 100 de copii de la Școala Gimnazială nr. 11 din cartierul sibian Gușterița vor avea parte astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
VIDEO | Nicu Ștefănuță, în pași de dans unguresc: „Vreau să fiu transilvănean 100% și să știu toate limbile care se vorbesc în Transilvania”
Vicepreședintele Nicu Ștefănuță a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care dansează pe muzică populară maghiară...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Corina Încrosnatu, noul președinte al Institutului Cultural Român. Senatul a votat noua conducere a ICR
Institutul Cultural Român (ICR) are o nouă conducere, după ce Senatul a votat marți numirea președintelui, a celor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
RĂȘINARI: Colocviul Internațional Emil Cioran ajunge la ediția a XXXII-a. Trei zile dedicate filosofului născut în Mărginime
Comuna Rășinari va găzdui, în perioada 5-7 iunie 2026, cea de-a XXXII-a ediție a Colocviului Internațional Emil Cioran,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.