Consiliul Județean Sibiu, partener într-un proiect pentru sprijinirea IMM-urilor și atragerea de investiții străine: SIBIU BUSINESS AGENCY

Consiliul Județean Sibiu, partener într-un proiect pentru sprijinirea  IMM-urilor și atragerea de investiții străine: SIBIU BUSINESS AGENCY

Consiliul Județean Sibiu a găzduit joi, 29 septembrie 2022, lansarea proiectului ”Sibiu Business Agency”, în care este partener, alături de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Proiectul este cofinanțat din Fondul European Social, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), 2014-2020.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment au participat și au luat cuvântul Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, și Adrian Rada, președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact Sibiu. De asemenea, au fost prezenți echipa de proiect, precum și angajați din aparatul de specialitate al CJ Sibiu.

Prin proiectul lansat astăzi, Sibiu Business Agency, punem bazele primei agenții din România create în cadrului proiectului inițiat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) care va avea un rol activ în consolidarea sectorului IMM, precum şi în atragerea de investiţii autohtone şi străine în județul nostru. Cu o economie echilibrată, o infrastructură în care am investit și o vom face constant pentru a ne ridica la standardele UE, cu o forță de muncă bine calificată, cu o administrație dinamică și deschisă față de posibili investitori, avantajați de poziția geografică, la care se adaugă și interesul nostru de a deveni una dintre cele mai atractive destinații de turism, consider că județul Sibiu are toate premisele de a deveni unul dintre cele atractive județe pentru investitori.

Mulțumesc pe această cale domnului Florin Jianu – președinte Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România și domnului Adrian Rada – președinte Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact pentru încrederea acordată, dar și pentru oportunitatea de a fi partener în dezvoltarea mediului de business în județul Sibiu. Doresc mult succes tuturor celor care vor face parte din implementarea proiectului!” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

Principalele activități din cadrului proiectului sunt:

  1. Analiză a nevoilor de investiții și promovare a exporturilor;

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  2. Realizarea unei proceduri, a unei strategii de promovare și dezvoltare a investițiilor și promovare a exporturilor + înființarea biroului Sibiu Business Agency;

  3. Derularea activităților de formare în domeniul promovării exporturilor și al internaționalizării IMM-urilor.

 

Rezultatele directe ale proiectului sunt:

  • o procedură/strategie pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de

interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea

exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor

  • o vizită de studiu în cadrul Viena Business Agency (model de bună practică)

  • un birou dedicat atragerii de investiții și promovării exporturilor în cadrul IMM-urilor

înființat în cadrul Consiliului Județean Sibiu (Sibiu Business Agency)

  • o platformă online creată pentru funcționarea biroului Sibiu Business Agency

  • 30 de reprezentanți din cadrul CNIPMMR, precum și ai altor ONG-urilor și parteneri

sociali, formați în proiect în domeniul atragerii de investiții și promovării exporturilor, în vederea susținerii la nivel local a dezvoltării IMM-urilor

 

Așa cum am promis materializăm Sibiu Business Agency și contribuim la crearea unui ecosistem care urmează să se dezvolte și ale cărui consecințe le vom vedea pe viitor prin intensificarea atragerii de investiții, respectiv promovarea exportului pentru firmele autohtone. România este într-o concurență acerbă cu întreaga lume, sunt foarte multe municipalități care își doresc și încearcă să atragă investiții în zonă. Astfel, prin intermediul proiectului, punem Sibiul pe harta investițională a lumii și, de asemenea, exprimăm o necesitate a Consiliului Național al IMM-urilor din România spre internaționalizare, un proces destul de dificil pe care, pas cu pas, îl dezvoltăm cu toții. Felicit Consiliul Județean Sibiu și structura de IMM-uri din județ pentru colaborare și ambiția pentru a mișca lucrurile, Sibiu Business Agency fiind prima agenție de atragere de investiții din România”, a menționat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

 

29 septembrie 2022 la 13:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.