Consilierii județeni au votat mai multe investiții în infrastructura medicală

Consilierii județeni au votat mai multe investiții în infrastructura medicală

Aleșii județului au avut pe ordinea de zi a ședinței ordiare din luna septembrie mai multe hotărâri, unele dintre acestea vizând investiții în infrastructura medicală a unor instituții aflate în subordinea CJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Consilierii județeni au votat în ședința ordinară din 26 septembrie 2024 mai multe proiecte de hotărâri ce vizează o serie de investiții necesare a fi realizate la instituțiile din subordine pentru care au fost accesate fonduri europene, iar o investiție este susținută din bugetul local al județului Sibiu.

Unul dintre proiectele aprobate se referă la ”Investiții în infrastructura existentă a Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate copii” și va fi depus spre finanțare în cadrul Programului de Sănătate. Valoarea totală a proiectului este de 15.631.174,11 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Sibiu fiind de 312.623,49 lei cu TVA. Proiectul prevede extinderea pe orizontală și verticală a clădirii C3 unde funcționează Ambulatoriul pentru copii, situat în partea stângă a intrării principale. Conform documentațiilor tehnice realizate, durata de execuție a lucrărilor va fi de 15 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea totală a investiției este de 14.886.832,49 lei cu TVA, din care valoarea aferentă lucrărilor C+M este de 11.065.406,83 lei cu TVA.

În cazul proiectului „Renovarea energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, aflat în etapa de contractare prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, consilierii județeni au aprobat majorarea contribuției proprii a Consiliului Județean Sibiu, în cuantum de 683.646,37 lei inclusiv TVA, sumă defalcată astfel: 374.408,25 lei cu TVA, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului și 309.238,12 lei cu TVA, reprezentând valoarea cheltuielilor neeligibile. În acest context, valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 19.029.650,25 lei inclusiv TVA. De asemenea, a fost aprobată Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), iar, conform devizului general revizuit, valoarea totală a investiției este de 18.221.502,06 lei cu TVA , din care valoarea aferentă lucrărilor C+M este de 11.191.165,44 lei cu TVA, termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Alături de cele două proiecte de infrastructură în sănătate, aleșii județeni au aprobat reabilitarea și extinderea gardului din incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie în vederea delimitării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu, proiect care va fi realizat cu fonduri din bugetul local al județului Sibiu. Valoarea investiției este de 941.253,04 lei cu TVA, din care valoarea aferentă lucrărilor C+M de 758.032,42 lei TVA, conform documentației tehnico-economice aprobate.Lucrările constau în reabilitarea gardului vechi pe o lungime de 200 m și construirea unui gard nou pe o lungime de 300 m. Totodată, vor fi realizate două porți de acces auto și pentru autospecială, precum și două porți de acces pietonal. Termenul prevăzut pentru execuția lucrărilor este de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Cetățenii interesați pot consulta proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței CJ Sibiu din data  de 26 septembrie pe site-ul instituției: https://www.cjsibiu.ro/evenimente/57473”, se arată într-o postare pe pagina de socializare a CJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: facebook CJ Sibiu

(I.D.)

27 septembrie 2024 la 07:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 minute
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 8 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.