Comuna Racovița are cel mai bogat buget din istorie

Comuna Racovița are cel mai bogat buget din istorie

În acest an, comuna Racovița se va putea bucura de beneficiile celui mai consistent buget local din ultima perioadă. Hotărârea privind aprobarea bugetului local din 2023 al comunei Racovița a fost adoptată de Consiliul Local al comunei Racovița cu unanimitate de voturi, în cadrul ședinței ordinare desfășurate la finalul lunii ianuarie. Bugetul comunei a fost astfel structurat încât să poată fi orientat spre finanțarea unor proiecte de investiții majore.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Bugetul local pentru acest an este un buget foarte generos, ceea ce reprezintă un motiv de mare bucurie pentru comunitate. Veniturile comunei Racovița pe anul 2023 sunt previzionate în valoare de 26.635.470 lei, iar cheltuielile în valoare de 29.227.470. Putem observa că, față de anul trecut, veniturile s-au triplet și că bugetul din acest an este cel mai mare buget de până acum al comunei”, informează primarul Andreea Voicu, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cheltuielile pentru secțiunea de funcționare sunt bugetate în valoare de 6.894.470 lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare, unde sunt cuprinse toate proiectele de investiții finanțate din fonduri externe sau de la bugetul local, în valoare 22.333.000 lei.

Veniturile proprii ale comunei Racovița sunt în valoare de 4.630.050 lei. aproximativ 926.000 euro, iar fondurile atrase din surse externe, respectiv fonduri europene și fonduri guvernamentale, însumează 19.741.000 lei, aproximativ 3.950.000 euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cele mai importante investiții ale Primăriei comunei Racovița sunt direcționate pentru modernizarea străzilor și pentru educație.

“Semințele puse în primii doi ani de mandat au început să rodească. Majoritatea proiectelor depuse spre obținerea finanțării, au fost aprobate.  Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele: ”Modernizarea străzilor din localitatea Racovița și localitatea Sebeșu de Sus” – aflat la finalul procedurii de licitație publică pentru atribuirea contractului de execuție lucrări (Anghel Saligny), Modernizarea și eficientizarea energetică a celor două școli din comunitate, respective Școala Gimnazială Racovița și Școala Primară Sebeșu de Sus (PNRR și AFM), Electrificarea Văii Lupului (SDEE), Amenajarea locului de joacă pentru copii în Sebeșu de Sus (AFIR), Construire sală de sport în localitatea Racovița (CNI), Realizarea Centrului de Colectare a deșeurilor prin Aport Voluntar (PNRR), Implementarea conceptului de Smart Village printr-un sistem de digitalizare a serviciilor publice (PNRR), Stații de încărcare pentru vehicule electrice (PNRR), Transpunerea în format GIS a PUG-ului (PNRR) și elaborarea de PUZ Coprine și PUZ ValeaLupului (PNRR). În plus față de aceste proiecte pentru care s-a obținut finanțare externă, avem proiectele de investiții finanțate din bugetul local și anume: construcția Capelei Mortuare în Sebeșu de Sus, reabilitarea rețelei de apă pe strada În Bălți.realizarea căminelor de apometre în sat Sebeșu de Sus și finalizarea proiectului de alimentare cu apă în satul Sebeșu de Sus. Sunt și proiecte de investiții pentru care încă așteptăm răspuns de la finanțator sau pentru care încă nu sunt disponibile surse de finanțare, dar sunt sigură că vom găsi soluții cât de curând.

Veștile bune, pentru toți cetățenii comunei Racovița, le aduc cu mare bucurie și entuziasm! Facem treabă bună împreună și aș dori să mulțumesc atât angajaților din primărie, cât și consiliului local, dar mai ales tuturor celor care au sprijinit demersurile pentru dezvoltarea comunității noastre. Doamne ajută, să fim sănătoși să implementăm și să finalizăm cu succes toate proiectele”, a mai menționat în comunicatul de presă, edilul șef al comunei Racovița.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

06 februarie 2023 la 09:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 11 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 12 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.