Comorile habanilor, păzite la doi metri sub pământ, în Pădurea Dumbrava

Comorile habanilor, păzite la doi metri sub pământ, în Pădurea Dumbrava

Despre Muzeul din Dumbravă se spune că e un loc de poveste, iar dincolo de puterea sa de a te purta prin diferite regiuni ale țării ascunde și comori culturale mai puțin cunoscute. Despre unele dintre acestea am putut citi în postarea săptămânală a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În subsolul Pavilionului Multicultural al Muzeului Astra din Pădurea Dumbrava, se află depozitul instituției, loc în care pasionații de istorie regăsesc veritabile comori ale patrimoniului național și european.

O cană de dimensiuni medii, cu smalț alb și picturi multicolore, alături de care se află un recipient de farmacie și un canceu, sunt trei dintre cele 25 de produse ceramice care au în spate istoria fascinantă al unora din cei mai pricepuți meșteri olari pe care i-a avut Europa. Habanii  sunt cei care au îmblânzit lutul, arzându-l și oferindu-i o strălucire vânată de nobilii Evului Mediu.

În depozitul muzeului sibian, recunoscut în lumea largă pentru bogăția și întinderea colecției etnografice din aer liber, sute de obiecte de ceramică sunt înșiruite pe rafturi de metal. Totul este controlat, de la acces, la lumină și temperatură. Aici am întâlnit-o pe Karla Roșca, o specialistă în ceramica transilvăneană, ale cărei cercetări fac referire la aportul pe care habanii le-au avut în cultura europeană.

„Habanii sunt originari din Moravia, iar la 1621 s-au stabilit în zona Vințu de Jos, unde au întemeiat o comunitate anabaptistă”, descrie Karla Roșca sosirea olarilor care, din punct de vedere religios, propovăduiau botezul adulților, pe motiv că doar atunci omul poate alege conștient credința creștină.

Așezarea de pe malul Mureșului, care ajunsese după unele date la 1.700 de persoane, a prosperat datorită priceperii în prelucrarea lutului, materie primă care se găsea din abundență. Totuși, habanii erau tributari unor produse care se găseau cu greu la acea vreme: „Argila albă era acoperită cu smalț alb de cositor, iar cea roșie era smălțuită cu albastru de cobalt. Dacă argilă aveau din belșug, materiile necesare smălțuirii trebuiau cumpărate de la negustori. Nu putem ști cât costau, însă cert este că doar nobilii și oamenii înstăriți își permiteau să cumpere produsele habanilor”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tehnicile de prelucrare a lutului au rămas secrete pentru că habanii trăiau într-o comunitate ermetică. „Cuptoarele, cu temperaturi de până la 1.100 grade Celsius, funcționau doar noaptea și nimic din tehnica prelucrării nu a fost vreodată scris. Cunoștințele se transmiteau doar pe cale orală, strict între membrii comunității”, mai spune muzeografa.

Între produsele realizate de habanii de la Vințu de Jos se află farfurii, platouri, căni, cancee, ulcioare, vaze și chiar cahle de sobă.

„Acestea sunt trei dintre cele mai reprezentative obiecte de ceramică pe care le avem la Sibiu, în muzeul nostru, făcute de habani la Vințu de Jos. Cana a fost făcută la 1658, recipientul de farmacie la 1679, iar canceul la 1741. Toate au o calitate excepțională a argilei, smalțului și desenelor”, spune Karla Roșca, arătând spre trei obiecte frumos pictate și amintind că pe piața antichităților o cană habană ajunge să coste în jur de 25.000 euro.

Pe fondul diferendelor crescânde de ordin religios, la 1785, habanii au abandonat așezarea de la Vințu de Jos, plecând spre sud, în zona Ciorogârla (Ilfov) și spre est, în Criț (Brașov). De aici, până la a părăsi definitiv actualul teritoriu al României, dar și Europa, nu a fost decât un pas, astfel încât urmașii habanilor s-au stabilit în Statele Unite ale Americii și în Canada.

În lucrarea sa de doctorat, în care a cercetat evoluția ceramicii transilvănene, atât de mult îmbogățită de perioada habană, Karla Roșca descrie actuala situație a urmașilor foștilor olari, deveniți agricultori în Statele Unite: „Ei au renunțat în viața cotidiană la evoluția tehnică (radio – tv), dar folosesc mașinile agricole dirijate electronic. Pe specialiști îi fascinează și modul în care își desfășoară relațiile familiale, în medie cu zece copii de familie, dar în care de 400 de ani nu se cunoaște nici un divorț”.

De priceperea habanilor au încercat să profite și olarii sibieni. Cu toate acestea, secretul faimoaselor „căni frățești”, cum mai erau numite cănile habane, nu a ajuns să fie cunoscut de nimeni din afara comunității. 

Se estimează că în lume mai sunt 1.200 de obiecte habane, 160 sunt în România, iar 25 dintre acestea se află în patrimoniul Muzeului Astra.

Date istorice privind activitatea habanilor pe actualul teritoriu al României sunt consemnate în lucrările Karlei Roșca, una realizată alături de Horst Klusch  (cercetător devenit, în 2013, cetățean de onoare al municipiului Sibiu), „Ceramica din Transilvania”, și în „Ceramica săsească din zona Sibiului în secolele XVIII – XIX”.

Păzită cu strășnicie, la doi metri sub pământul Pădurii Dumbrava, ceramica habană continuă să țeasă istorii despre credință, pricepere și prigoană, despre destinul unor creatori de frumos care au lăsat în urma lor adevărate comori,  aproape imposibil de replicat.

Iar o parte a zestrei habane se află aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

 

11 decembrie 2024 la 17:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.