Comerciant din Harghita, cu activități în Târgul de Crăciun Sibiu, prins beat la volan. Reținut, pentru că a vrut să mituiască polițiștii rutieri

Comerciant din Harghita, cu activități în Târgul de Crăciun Sibiu, prins beat la volan. Reținut, pentru că a vrut să mituiască polițiștii rutieri

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Harghita, care comercializa produse specifice în Târgul de Crăciun din Sibiu, a fost reținut după ce a fost prins la volan băut și a încercat să mituiască polițistul de la Rutieră cu 5.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu s-au sesizat din oficiu, ca urmare a unui denunţ cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită.

Din cercetările efectuate s-a reţinut că marți, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Harghita, care anterior a desfăşurat activităţi comerciale în Târgul de Crăciun din Sibiu, a fost oprit în trafic şi testat cu aparatul etilotest de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană, rezultând o valoare pozitivă, respectiv 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce a aflat rezultatul, pentru ca agenții de poliție să nu dispună măsurile legale, comerciantul le-a promis acestora suma de 5.000 de lei.

„Organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană au sesizat imediat fapta de corupție lucrătorilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, care, sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au procedat la constatarea în flagrant a săvârșirii infracțiunii de dare de mită, (…) suspectul fiind surprins oferind cu titlu de mită suma de 2100 de lei agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Secția 1 Poliție Urbană, pentru ca aceștia să efectueze cercetările penale într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii rutiere și astfel să își încalce atribuțiile de serviciu”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, iar bărbaatul din Harghita a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului pentru audiere și dispunerea unor măsuri preventive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
04 ianuarie 2023 la 08:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 23 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.