Cluburile sportive sibiene, invitate să propună cei mai buni sportivi și antrenori și cele mai bune echipe sportive, pentru premierea de către Primăria Sibiu

Cluburile sportive sibiene, invitate să propună cei mai buni sportivi și antrenori și cele mai bune echipe sportive, pentru premierea de către Primăria Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria Sibiu pregătește premierea celor mai buni sportivi și antrenori sibieni, precum și a celor mai bune echipe sportive din Sibiu, după evaluarea activității din anul 2022 sau sezonul competițional 2021-2022. Pentru aceasta, cluburile sportive din municipiul Sibiu sunt invitate să facă propuneri în perioada 8 – 22 iunie.

  • “Am urmărit activitatea sportivilor sibieni în competițiilor internaționale și naționale și știu că sunt mulți care au obținut rezultate frumoase, care le fac cinste lor, dar și orașului. Astfel, pe lângă sprijinul financiar pe care îl acordăm prin agendele anuale cluburilor de drept public și private, pe lângă investițiile în infrastructură și punerea acesteia la dispoziția sportivilor sibieni, îi vom motiva pe aceștia și prin premii și recunoașterea publică a eforturilor lor”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Propunerile din partea cluburilor sibiene se pot face prin completarea unui formular standardizat care poate descărcat de pe următorul link: https://sibiu.ro/primaria/anunt/11453 . Formularele se vor trimite pe adresa [email protected] sau se vor depune în format tipărit la registratura Primăriei Sibiu din Piața Mică, nr. 25, et. 2, camera 201-203, până în data de 22 iunie, ora 13.00.

Formularele completate vor fi verificate de o comisie alcătuită din consilieri locali și un reprezentant al Primăriei Sibiu, vor fi acordate punctaje în conformitate cu criteriile aprobate prin Regulament și se va alcătui o listă cu cei care vor fi premiați în cadrul unei festivități care va fi organizată de Primăria Sibiu.

Cuantumul premiilor acordate de Primăria Sibiu a crescut anul acesta:

 

  1. Sporturi de echipă:

 

A. Seniori:

–           Cea mai bună echipă – 13.000 lei

–           Cel mai bun sportiv al unei echipe de seniori – 4.000 lei

–           Cel mai bun antrenor – 2.600 lei

 

B. Copii și Juniori

–           Cea mai bună echipă – 6.500 lei

–           Cel mai bun sportiv al unei echipe – 2.000 lei

–           Cel mai bun antrenor al unei echipe – 1.300 lei

 

2.         Sporturi individuale:

 

A. Seniori

– Cel mai bun sportiv  – 4.000 lei

– Cel mai bun antrenor  – 2.000 lei

 

B. Copii și Juniori

– Cel mai bun sportiv  – 2.000 lei

– Cel mai bun antrenor  – 1.000 lei

 

08 iunie 2023 la 14:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.