CJ Sibiu păstrează integral 16,4 milioane de lei pentru drumurile județene: fondurile pentru drumurile comunale rămân fără alocare directă în 2026

CJ Sibiu păstrează integral 16,4 milioane de lei pentru drumurile județene: fondurile pentru drumurile comunale rămân fără alocare directă în 2026

Consiliul Județean Sibiu amaprobat, în ședința extraordinară de joi, 9 aprilie, repartizarea sumei de 16,429 milioane de lei primite de la bugetul de stat din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit proiectului de hotărâre și raportului de specialitate, întreaga sumă va fi direcționată către bugetul județului, fără repartizare directă către comune, pe motiv că fondurile ar fi insuficiente pentru lucrări relevante la nivel local.

CJ invocă starea drumurilor și insuficiența sumelor

Documentele arată că județului Sibiu i-a fost alocată în acest an suma de 16,429 milioane de lei pentru întreținerea și repararea drumurilor județene și comunale. Deși legea prevede că banii pot fi distribuiți pe unități administrativ-teritoriale, după consultarea primarilor, executivul CJ Sibiu a propus ca fondurile să rămână integral la nivel județean, pentru lucrări pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean.

Argumentul principal invocat este legat de dimensiunea rețelei rutiere și de nevoile de întreținere. În județul Sibiu există, potrivit raportului de specialitate, 1.371,93 kilometri de drumuri județene și comunale. Din această rețea, 954,30 kilometri sunt drumuri județene, ceea ce reprezintă aproape 70% din total, iar 417,63 kilometri sunt drumuri comunale.

Consiliul Județean susține că, în cazul în care suma ar fi fost împărțită între cele 44 de unități administrativ-teritoriale care au drumuri comunale pe raza lor, alocările rezultate ar fi fost prea mici pentru a permite lucrări de întreținere sau reparații care să asigure în mod real siguranța circulației.

Buget total de peste 25 de milioane de lei pentru drumurile județene

În aceste condiții, administrația județeană a optat pentru concentrarea întregului fond asupra rețelei de drumuri județene, invocând și starea tehnică necorespunzătoare a unor tronsoane aflate în administrare proprie. La suma de 16,429 milioane de lei primită de la bugetul de stat se adaugă, potrivit documentelor, încă 8,670 milioane de lei din venituri proprii ale județului, ceea ce ridică bugetul total disponibil pentru lucrări la drumurile județene la 25,099 milioane de lei în 2026.

Consiliul Județean arată că primarii din județ au fost consultați în legătură cu acest mecanism de repartizare, printr-o adresă transmisă la finalul lunii martie. Potrivit raportului de specialitate, majoritatea reprezentanților administrațiilor locale și-au exprimat acordul pentru ca fondurile să fie păstrate integral la bugetul județului. Totuși, documentele nu detaliază câte primării au fost de acord și câte au avut obiecții sau au cerut o altă formulă de repartizare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Estimări similare și pentru următorii ani

Hotărârea include și estimările pentru anii următori, menținând aceeași logică de alocare centralizată. Astfel, pentru 2027 este prevăzută suma de 16,802 milioane de lei, iar pentru 2028 și 2029 câte 17,736 milioane de lei, toate urmând să fie repartizate integral județului Sibiu pentru finanțarea lucrărilor la infrastructura rutieră aflată în administrarea CJ.

Prin această decizie, Consiliul Județean mizează pe concentrarea resurselor într-un fond suficient de consistent pentru intervenții cu impact mai mare asupra infrastructurii rutiere, însă opțiunea lasă primăriile fără o sursă directă de finanțare din acest capitol bugetar pentru drumurile comunale în cursul acestui an.

Autor - Vlad IGNAT
09 aprilie 2026 la 16:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Primăriile din județul Sibiu au două termene importante în noul Cod al urbanismului: 2027 pentru construcții și 2029 pentru PUG-uri
Primarii, arhitecții-șefi și responsabilii de urbanism din județul Sibiu s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Județean pentru a discuta...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Judoka din şase ţări la ediţia a XXXI-a a Cupei Temerarul”, în weekend
Aproximativ 500 de judoka vor fi prezenţi, la sfârşitul acestei săptămâni, la Sibiu, pentru a participa la ediţia...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 10 ore
Istoria unui proces care a durat mai bine de o jumătate de secol. „Rășinărenii au avut teren până la Farmacia 24 din Sibiu”
Are 1.318 pagini scrise de mână în latină, maghiară și germană, toate făcând trimitere la disputa pe care...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Peste 1.400 de corpuri de iluminat vor fi înlocuite în Mediaș. Lucrările vizează 118 străzi din trei cartiere
Iluminatul public de pe 118 străzi din cartierele Gura Câmpului, Gloria și Aurel Vlaicu va fi modernizat în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Trei dosare în atenția polițiștilor sibieni: șoferiță depistată cu alcool la volan, un bărbat încarcerat și un furt dintr-o mașină
Polițiștii sibieni au intervenit, în ultimele zile, în mai multe cazuri care au dus la deschiderea unor cercetări...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 14 ore
Luna și rectificarea bugetară: ședință extraordinară la Consiliul Județean
Consiliul Județean Sibiu a fost convocat în ședință extraordinară vineri, 18 septembrie, începând cu ora 12.00, pentru aprobarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 15 ore
Ce povești despre comunism ascunde centrul istoric al Sibiului? Tur ghidat la Noaptea Cercetătorilor
Sibienii sunt invitați să descopere povești mai puțin cunoscute despre perioada comunistă, chiar pe străzile din centrul istoric...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 15 ore
Trei puncte de lucru la versanți pe Valea Oltului. Nu sunt restricții suplimentare de trafic
Lucrările pentru protejarea versanților continuă pe DN7 – Valea Oltului. În această perioadă, echipele lucrează simultan în trei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 15 ore
Nicu Ștefănuță: „Problemele zootehniei sunt una, aurismul, georgismul și suveranismul sunt alta”
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a vorbit despre problemele cu care se confruntă crescătorii de animale și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
În sfârșit: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări. Premierul, desemnat joi seara
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat partidele și grupurile parlamentare la consultări, joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 17 ore
Muzeul Brukenthal duce universul lui Ionel Pop în Sălaj. Expoziție la Casa Memorială „Iuliu Maniu”
Muzeul Național Brukenthal duce în județul Sălaj o parte din universul lui Ionel Pop. Expoziția temporară „Ipostazele unui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
ȘEICA MARE: Consultare publică privind PUZ-ul viitoarei Subunități de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.