*Dacă tot se războiesc ăia în Iran, am luat de pe un raft al bibliotecii volumul "Ai clipa doar…", cu catrene de Omar Khayyam, renumitul poet persan, pe întregul său nume Ghiyath ed-din Abdul Fath Omar Ibn Ibrahim el Khayyam (1048-1131): "Cu lumea asta cum să te împaci? / Nici mort, în pace nu ţi-e dat să zaci / Renaşti mereu cu iarba ofilită / Şi mori din nou cu floarea din copaci" şi: "Priveşte-n jurul tău: necaz, durere, / Prieteni duşi, în locul lor – tăcere / Sus fruntea! Ia ce poţi îmbrăţişa! / Trecutul, dacă-i mort, uitare cere". Mult i-a plăcut vinul, pe care-l aminteşte mereu. *Am citit că, după Brazilia, Franţa exportă cei mai mulţi fotbalişti. In 2022, 978 de jucători formaţi în Franţa evoluează la cluburi din străinătate. Nu-i mai puţin adevărat că importante cluburi de fotbal franceze sunt cumpărate şi susţinute de străini: PSG (Qatar), OM (SUA), Monaco (Rusia), Auxerre (China), Lyon (SUA)… La noi nu vine nimeni să dea bani, ci să ia! *Mă credeţi sau nu, eu nici înainte, nici după luliana Drăguţoiu n-am auzit decât rar de ecologiştii sibieni. Era singura consilieră locală care mai anima şedinţele adormitoare de la Primărie, un fel de Diana Şoşoacă de Sibiu. Femeie hotărâtă. *Abandonând tenisul la 40 de ani, Serena Williams are proiecte mai mari decât ale lui lohannis: "Vreau să devin femeie de afaceri, militantă pentru drepturile femeilor afro-americane, să mai nasc un copil şi, de ce nu, să mă implic în lumea cinematografiei. "Adevărul e că, la banii ei (peste 100 milioane de dolari) poate să încerce orice. Cu o condiţie: să-şi mai taie din buci şi din ţâţe. *În lipsă de subiecte, jurnaliştii de la revista Paris Match ne prezintă cazurile a doi şefi de stat care au fost scoşi din rol fiindcă au fost consideraţi… sonaţi: Ludovic al II-lea al Bavariei (1845-1886), declarat iresponsabil şi Paul Deschanel (1855-1922), preşedinte al Franţei în perioada 18 II – 21 IX 1920, când a fost trecut pe tuşă la sfatul medicilor. La noi şi acum, preşedinţii îi dau afară pe medici, nu invers. *Dramaturgul Horia Lovinescu (1917-1983) a fost fiul lui Octav Lovinescu, avocat, fratele mai mare al criticului şi istoricului literar Eugen Lovinescu. Monica Lovinescu (1923-2008) a fost fiica lui Eugen Lovinescu. Deci, Horia şi Monica erau veri primari şi au copilărit împreună. Iată ce zicea Monica despre el, la Radio Europa liberă, în 1983, când a murit: "Mă gândesc mai puţin la copilăria noastră comună, cât la ratarea lui pe care ştia prea bine că şi-a provocat-o prin prostituare. Nu-l dispreţuiam. ÎI plângeam. Acum a murit. De când îi rămăsese soţia în Germania, era o umbră. Bea. De fapt bea demult." Comparându-i pe cei doi, cred că Monica s-a ratat, lăsând posterităţii câteva jurnale cu ce vorbise ani de zile rău despre scriitorii români rămaşi în ţară, în vreme ce piesele lui Horia: Citadela sfărâmată (şi ecranizată), Surorile Boga, Moartea unui artist, Al patrulea anotimp, Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă etc. se joacă încă pe multe scene, ocupând, el, autorul, un loc important în istoria dramaturgiei române. De fapt, timpul este cel mai obiectiv judecător.