Citite, auzite: Vopsiţi la păr, mai tineri, dar nu mai deştepţi

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* În ultima vreme, politicienii noştri şi-au făcut obiceiul să-şi vopsească părul, sfătuiţi ori având impresia că par mai tineri şi că-şi pot părăsi nevestele, atraşi de buzele de flautiste, de ţâţele siliconate şi de protezele implantate ale unor paraşute aflate spre finalul carierei de dansatoare de şantan. N-aş putea să vă spun care a început, Petre Roman, Popescu Tăriceanu ,Klaus lohannis sau Miron Cozma, bărbaţi arătoşi la vremea lor, dar cam plecaţi spre valea plângerii. Pe Voican Voiculescu nu l-am văzut demult, dar bănuiesc că nici el nu s-a lăsat mai prejos. Ce nu-şi dau seama aceşti inşi este că sunt penibili în încercarea lor de a părea ce nu sunt. Klausi este vopsit pe la urechi, dar, până îşi termină mandatul, va arăta şi el ca Roman, adică jenant. Nu ştiu cine îi consiliază, dar, cu păr sau fără, cu el cănit ori ba, contează dacă mai au ceva dedesubt. Se pare că nu. * "Marea" problemă a românilor a devenit starea gazonului de pe terenurile de fotbal, la care se lucrează mult, costă şi mai mult şi se deteoriorează după primul meci mai aspru. Nu contează: ca şi la şosele şi autostrăzi, banii care se îngroapă nu se mai numără! * Aud că "Spitalul Militar Sibiu se află între cele şase spitale militare din ţară care vor fi modernizate şi extinse". Bună veste, dar timp de doi ani, când cu pandemia, când toate spitalele au fost prohibite, de ce aţi bătut-o în cap şi nu le-aţi modernizat ?! * Ce noroc avem noi-faţă de alţii-că nu ducem lipsă de sare: n-are Dumnezeu atâta zăpadă cât să arunce pe drumurile noastre: 18 000 de tone de sare avem pentru drumurile naţionale din judeţ, plus 5 200 de tone pentru autostrada care cine ştie când va fi gata. * Lucia-Gabriela Munteanu, doctor în filologie la Colegiul Naţional din Iaşi, îi atenţionează pe diriguitorii învăţământului că neglijarea "şcolior normale, cele care pregăteau educatoare şi învăţătoare este o enormă greşeală. Sunt de aceeaşi părere, fiindcă, până acum doar şcolile pedagogice nu le-au făcut praf de tot miniştrii care s-au succedat timp de 32 de ani la ministerul educaţiei. Se pare că vor să le distrugă şi pe acestea..Nu avem decât să le dorim succes! * Răsfoiesc câteva reviste literare care mai apar în această perioadă şi sunt surprins cât de mulţi veleitari au apărut şi sunt promovaţi, în vreme ce scriitorii adevăraţi sunt daţi uitării doar fiindcă au făcut carieră în perioada "comunistă”. Nu ştiu ce-i în capul lor şi nici ce urmăresc, fiindcă niciodată înnegrind pe altul nu te albeşti pe tine. Spre exemplu, sunt publicaţi şi lăudaţi alde Tudor Vasile, Paul Leibovici, Sânziana Dragoş, Vasile Menzel, Lucian Tamaris, Pavel Husarik etc, dar le cauţi nod în papură unor autori cu adevărat valoroşi din perioada "ceauşistă", una cea mai prolifică literar, ca şi cea din timpul dictaturii lui Antonescu: Camil şi Cezar Petrescu, Sadoveanu, Arghezi, Anton Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda. Nichita Stănescu, Ion Pillat, Eugen Barbu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Nicolae Breban, St. Aug. Doinaş etc. Degeaba ne vopsim părul şi ne schimbăm discursul dacă nu ne schimbăm mentalitatea şi comportamentul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
08 ianuarie 2023 la 18:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit