Citite, auzite: "Proştii născocesc moda, iar deştepţii sunt nevoiţi s-o urmeze"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa zicea scriitorul englez Samuel Butler, trăitor în secolul al XIX-lea. Eu ştiu o vorbă mai zemoasă: "În lumea asta rău făcută, căcaţii-s şefi, în Ioc să pută". * Apropo, în toată Franţa nu s-a găsit un ins să fie uns director al renumitului teatru "Le Chatelet" din Paris, unde repertoriul este, în principal, axat pe spectacole de operetă, balet, concerte clasice şi populare. Directoare este o englezoaică, Ruth Mackenzie, care promite marea cu sarea. * Fiindcă veni vorba, la întâlnirea dintre preşedinţii Franţei şi Chinei, la dineul oficial, Xi Jimping şi nevastă-sa au ţinut să fie invitat şi favoritul lor (şi al meu!) Alain Delon, care, la 83 de ani, râde cu toată proteza, ca pe vremea când avea dinţii lui! * Ştiţi de ce se îmbulzesc atâţia politicieni spre Parlamentul European? Pentru că acolo se trăieşte bine, fără responsabilităţi, departe de ţigănia din Bucureşti. Trai, neneacă, pe banii babacăi – vorba lui Creangă. Un "exil" aurit, urmat de o pensie pe măsură. Acolo s-a hodinit şi doamna prim-ministru a noastră, uitând limba română, dar neînvăţând alta. Mâncare bună timp de 9 ani, plimbări, vizite, baluri, "ciocane gaboneze"…  * Laeticia, nevasta lui Johnny Hallyday, a împlinit 44 de ani, dar i-a sărbătorit în Sta­tele Unite, departe de scandalul din Franţa, unde e în proces cu fiul şi fiica lui Johnny din primele căsătorii. Şi-a sacrificat cei mai frumoşi ani lângă un idol în agonie, acum poate şi ea să respire. Cu cine, vom afla în curând, că nu va muri văduvă! * Nu prea am încredere în sondajele de opinie, dar sunt de acord cu unul, în care 75 la sută dintre români au răspuns că "în Ro­mânia nu poţi reuşi în afaceri fără să ai relaţii cu persoane din administraţia publică şi/sau din politi­că". La noi, dacă nu ai asemenea relaţii, trebuie "să mişti din urechi", adică "să ungi osiile, ca să nu scârţâie roţile", umblând la teşcherea sau la bughilarăş, cum se mai zice pe la noi. Ai, dai, n-ai, te uiţi la alţii care au! * În revista Dilema veche, redactorii au "strecurat" un supliment despre "libertate şi liberalism" în care tot felul de analişti despică firul în patru. Bineînţeles că am citit "plăcintele" de câte o pagină pe sărite. Am reţinut două cugetări: "Oamenii cer libertatea de expresie pentru a compensa absenţa libertăţii de gân­dire, pe care preferă s-o evite" (Soren Kierkegaard, filozof şi teolog danez) şi "Libertatea înseamnă răspundere. De aceea majoritatea oamenilor se feresc de ea" (George Bernard Shaw, scriitor irlandez). Restul sunt vorbe. * A, să vă mai spun una bună: "Când un guvern se teme de cetăţeni, e democraţie. Când cetăţenii se tem de guvern, e dictatură" (Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite). La noi nu se potriveşte, fiindcă aici nu se teme nimeni de nimeni, e vraişte tipic mio­ritică. * Încă o expresie tâmpă made in Bucureşti: nu se mai spune ”nu e bine" despre o acţiune, ci ”a se slă­bi”. Exemplu: "Proiecte despre Spinoza sau Platon? A se slăbi!" (Andrei Pleşu) sau "Cât despre educaţia civică, chiar a se slăbi!" (Andrei Cornea). Păi, când e de bine, ar trebui să zică: "A se îngrăşa"?!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
21 iulie 2024 la 19:25
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
„Michelangelo – sculptorul divin”, la Biblioteca ASTRA. Conferință și proiecție de film
Biblioteca ASTRA găzduiește marți, conferința și proiecția de film „Michelangelo – sculptorul divin”, eveniment dedicat Zilei Artelor. Evenimentul îl...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Tabere de vară, în Muzeul ASTRA
Muzeul Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, organizează, pe lângă multitudinea de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 11 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 16 ore
SVSU Sadu – pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul profesional
Pentru al doilea an consecutiv, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei comunei Sadu au...
Actualitate
1 min de citit