Citite, auzite: "În politica românească lipseşte harta viitorului"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Despre dr. Călin Georgescu se spune că este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltarea durabilă. Dacă asculţi ce spune, îi dai dreptate, dar te cruceşti. Iată câteva excerpte made Călin Georgescu:" /…/Acum, în România, omul devine "resursă umană"/…/ lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială/…/Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile/…/În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică./…!Eu, în aceşti ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei/…/Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării, iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Totul s-a transformat într-un imens crematoriu, unde sunt incinerate liberta­tea şi viitorul neamului românesc/…/România are ne­voie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţe­nii şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţio­nal/. . ./"După cum le zice, îmi pare că ştie şi ne-ar fi un bun prim-ministru, dacă l-ar lăsa jigodiile politice aflate la putere. * În memoriile sale, scriitoarea Gabriela Adameşteanu povesteşte că în campania electorală pentru preşedinţie, în 1992, un ins l-ar fi întrebat pe prof. univ. dr. Emil Constantinescu, rector: "Dacă nu aţi putut asigura igiena closetelor din Universitate, cum veţi putea conduce România?”. Nu ştiu ce-a răspuns, dar alegerile le-a pierdut. A câştigat în 1996 însă a fost un preşedinte moale, căcăcios, la mâna escrocilor cu ca­re s-a înconjurat. Gabriel Liiceanu, insul cu întrebarea din 1992, ştia el ce ştia. * Ştiţi care-i culmea sinuciderii (şi a prostiei)? Un anume Charles -Henri Couvreaux şi-a construit o ghilotină în propria curte, du­pă care, încântat de reuşită, a vrut să vadă şi cum funcţionează. ..punându-şi gâtul la bătaie! N-a mai apucat să se laude la prieteni cu "opera" lui. (Apropo de morţi stupide, scriitorul italian Pietro Aretino (1492-1556), la un banchet, a râs cu atâta poftă, când asculta o is­torioară deocheată, încât, lăsându-se pe spate, s-a răs­turnat cu scaunul, s-a lovit la cap şi-a mierlit-o pe loc. S-a întâmplat la Veneţia în 21 octombrie 1556…). * Uneori, Andrei Pleşu are haz în ceea ce scrie: "E criză de animale nobile şi performante. Nu prea avem cerbi, vulturi, lei adevăraţi, cu autoritate legitimă, leoparzi eleganţi, pantere de familie bună. În schimb, e plin de căţei ipocriţi şi pisici ieftine, de vulpi şmechere şi lupi hămesiţi, măgari neruşinaţi, boi monumentali şi porci inspiraţi. Avem hiene funeste şi dihori care duh­nesc a cloacă, scroafe urcate în copac şi mistreţi scăpaţi în grădina de zarzavat. Avem, să nu uităm, ţapi vizionari, răţoi plini de principii şi lebede de pradă". În viziunea "omului cu o singură sprânceană", Parlamen­tul României este o adevărată grădină zoologică şi zău dacă greşeşte cu ceva! * Cu multe secole în urmă, renumitul orator roman Marcus Tullius Cicero spunea că un om politic trebuie să aibă trei calităţi: să emoţioneze, să placă şi să convingă. Spuneţi-mi dacă la ora actuală, avem vreun politician român care să întrunească aceste trei calităţi, în schimb e plin de analfabeţi, de gângavi, de bâlbâiţi şi de inculţi. * Vor­bind din proprie experienţă, Johnny Hallyday, când îm­plinise 70 de ani şi se mai "cuminţise", spunea: "La 20 de ani, bărbaţii nu se gândesc decât la sex, abia la 50 iubind cu sinceritate." Nu ştiu dacă avea dreptate totală şi generală.

Autor
12 noiembrie 2023 la 19:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit