Citite, auzite: Cumetrie între vaca britanică şi vinul roşu franţuzesc

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Prinţul CharIes, acum regele Charles al III-lea al Marii Britanii, este "cel mai francofon dintre toţi en­glezii". Cel puţin asta susţin observatorii politici, ca­re i-au inventariat numeroasele vizite oficiale şi es­capadele încă din anii adolescenţei. Chiar în acest an, la sfârşitul lui martie, cu puţin timp înainte de încoronarea de la 6 mai, a dat o fugă până peste Marea  Mânecii. Se spune că e mare mâncău, n-am de unde să ştiu, dar de zis a zis că "Nimic nu acompaniază mai bine savoarea cărnii de vită britanică decât un bun vin roşu franţuzesc.

Cu siguranţă că va avea păreri bune şi despre mâncăru­rile şi băuturile din Transilvania, când va veni să-şi vadă găinile, gâştele, raţele, purceii, mieii, unguroaicele, săsoaicele şi româncele din Viscri, satul cu 450 de locuitori, făcut celebru de Charles. * În marea mea naivita­te politică, am crezut că numai "înainte" cei aleşi să conducă erau, de fapt, în marea lor majoritate, nişte fantoşe, nişte marionete cu trup de colţi şi cap de lemn, fără cultură şi fără interes faţă de slujitorii acesteia. Cei de-acum nu-s cu nimic mai luminaţi, deşi sunt burduşiţi de diplome, care le-ar da dreptul să fie consideraţi intelectuali, începând cu şeful statului. Cu regret, constat că Guvernul şi Parlamentul sunt două organisme alcătuite din impostori. * Mi-a trebuit des­tul de mult timp până m-am dumirit că mai niciodată cei care stau în capul mişcărilor de stradă nu sunt adevăraţii conducători. Masele, de fapt, sunt manipula­te şi conduse din dos. * O carte interesantă -care ar trebui citită de politicieni şi de ziariştii acreditaţi -este "Din însemnările unui fost reporter-parlamentar", autor Ion Constantinescu, care, în perioada 1919-1939, a urmărit şedinţele Camerei Deputaţilor. Un document şi o carte de învăţătură (pentru cei care vor să în­veţe!) * Scriam deunăzi că nu mai avem meseriaşi în Sibiu şi nu comuniştii i-au alungat ori desfiinţat, ci "economia de piaţă". Comuniştii i-au adunat, i-au orga­nizat în cooperative (UJCM) şi au fiinţat până prin 1992, după care s-a ales praful. Păi, în Sibiu erau, pe vremuri, renumiţi: Ilie Şteflea, blănar de lux, Petre Mânzat, măcelar, Ioan Arsin, croitor de costume popula­re, Vasile Hoza, proprietar al primei turnătorii româneşti de clopote, Nicolae Simtion, tipograf, Ioan Imbăruş, pantofar, Simion Simoneti, cismar, Emil Pătruţiu, tâmplar, loan Stanciu, zugrav, Nicolae Tălmăcean, pictor de firme etc., fără să-i pun la socoteală pe saşii, or­ganizaţi pe bresle cu mulţi ani înainte. Acum, nu-l ştiu decât pe Cornel Neagu,"ceasornicarul de la Frieda"…* Absolut din întâmplare, într-una din nopţile fără somn, mi-a venit în memorie numele lui Paul Orza, sibian prin rădăcini, renumit regizor de filme documen­tare cum se făceau pe vremuri, un om sensibil şi dedi­cat meseriei, cu care am petrecut multe ceasuri de tai­nă în timpul escapadelor lui de la Bucureşti la Sibiu, "La Sibiu, când am absolvit secţia de regie a IATC, nu puteam veni decât ca director de casă de cultură, aşa că am rămas în Bucureşti la Studioul Al. Sahia". Bine a făcut, fiindcă a ajuns un clasic al filmului documen­tar românesc. Oare pe unde or fi filmele lui realizate în şi despre Sibiu?  * În 21 februarie 1848 apărea la Londra o bro­şură intitulată "Manifestul Partidului Comunist", au­tori Karl Marx şi Friedrich Engels. Prima frază a căr­ţii suna astfel: "O stafie umblă prin Europa -stafia comunismului". Parafrazând, aş zice că "o stafie străba­te România – stafia corupţiei de la vlădică până la opincă". Întrebarea şi nedumerirea mea sunt adiacente: de ce acum şi nu în timpul dictaturii, de ce la noi mai abitir decât la alţii, de ce aproape toţi românii o tratează ca pe un "rău necesar", de ce, de ce? Bineînţeles că întrebările sunt retorice.

Autor
01 iunie 2023 la 19:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit