Citite, auzite: "Citim pentru a ne confirma că nu suntem singuri”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu viruşii ăştia păcătoşi şi cu vizitele pe la vechile noastre spitale, nu mai trecusem de multişor pe la librăria Humanitas. Am fost zilele acestea şi am cumpărat revista România literară, numere restante din ianuarie. Este singura care face mai puţină politică şi mai multă literatură. Doar… nemuritorul Manolescu îşi continuă amintirile din vremea când a fost senator şi preşedinte de partid, în interviul intitulat "Peştele pe uscat". Vorba lui William Nicholson, roman­cier şi dramaturg britanic: "Citim pentru a ne confir­ma că nu suntem singuri". Vorbind despre actualii politicieni, academicianul profesor universitar doctor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, director de publica­ţie o zice pe aia bună: "Incultura îi salvează de la procese de conştiinţă, de frustrări, de îndoieli şi de alte boli incurabile ale minţii omeneşti. Ei trăiesc într-o lume a certitudinilor fără leac". Lasă că, de-a lungul acestor ani de capitalism, am avut prin guverne şi miniştri şcoliţi, cu pedigree: să luăm doar Cultu­ra, cu Andrei Pleşu, Ludovic Spiess, Liviu Maior, Marin Sorescu, Ion Caramitru, Răzvan Theodorescu, Teodor Paleologu… Care a lăsat ceva notabil în urma lui? (De Ministerul Educaţiei nu mai aduc vorba că m-apucă dracii.) * M-am bucurat tare după 1990 când au apărut puz­derie de ziare şi de televiziuni, în ideea că aveam ce şi de unde să aleg. Înaintând în ani şi ele, şi eu, m-am convins că am fost naiv, ca să nu zic prost, astăzi toate fiind la fel, doar altfel coafate şi machiate. Cel puţin programele tv au ajuns să-mi provoace greaţă, dumirindu-mă că nu sunt decât nişte instrumente ale manipulării, cu aceiaşi moderatori, având în spate "sufleuri", care îi dirijează, iar când nu le iese talk-show-ul cum vor ei, bagă publicitate, ca să aibă răgaz de reorganizare a discuţiilor (deşi, invitaţii sunt, de fiecare dată, cam aceiaşi, având "lecţiile" învăţate). Am ajuns de nu mai pornesc televizorul decât seara, la vreun meci de fotbal, turneu de tenis, competiţii internaţionale. Apropo, la actuala ediţie a Jocurilor Olimpi­ce de iarnă, cei câţiva reprezentanţi ai noştri au fost, ca şi la precedentele ediţii, pe nicăieri. O groază de bani cheltuiţi aiurea, doar ca să ne lăudăm că am fost şi noi la Beijing. Ne-am prezentat mai slab decât re­prezentanţii unor ţări care n-au dealuri, n-au munţi, n-au zăpadă, iar gheaţă au doar în congelator. De fapt, ce să mă mai mir când preşedintele Comitetului Olim­pic şi sportiv român este Mihai Covaliu, spadasin de elită cândva, dar care trage spuza pe turta alor lui şi care, poate, nu s-a dat cu sania şi cu schiurile nici în copilărie. Dacă vrem rezultate, trebuie amenajate pati­noare artificiale, piste de bob şi sanie, trambuline… Avem munţi cu zăpadă până în iunie. Înţeleg că nu te poţi compara cu Norvegia, SUA, Canada, Finlanda, Suedia, Elveţia, unde copiii se nasc schiori şi patinatori, dar mi-e jenă să spun că suntem sub Coreea de Sud, Ungaria, Slovacia, Belarus, Belgia, Letonia etc. Ministrul Sportu­lui, Eduard Novak, mi s-a părut dus cu pluta când a de­clarat că românii calificaţi la Olimpiada albă "sunt nişte eroi". (Eroi, pentru că nu şi-au rupt ceva oase după căzăturile din concursuri?!)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
20 februarie 2022 la 20:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 4 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 săptămână
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit