* Mereu îndrăgostit şi mereu înşelat în aşteptări, Anton Pann, "finul Pepelii, cel isteţ ca un proverb" (cum l-a portretizat Eminescu) şi-a spus bucuriile şi necazurile în versuri: "Chiar în ziua cununiii/A fugit şi m-a lăsat/Şi Dealul Mitropoliei/Necontenit l-am urcat". S-a despărţit de Zamfira şi-a luat-o pe Anica: "Azi râz, vorbesc şi glumesc/Cu ceea ce o iubesc/Şi-amândoi ne mângâiem/Foc şi dor nu mai avem". N-a durat şi l-a părăsit Anica, iar el s-a recăsătorit cu Ecaterina, tot o "prospătură" de 18 ani, el având 43. Cu ea a rămas mai mult, dar tot l-a părăsit după 10 ani: "Tot îţi cer, tot te frământă/Până văd că cucu-ţi cântă/Apoi, atunci ori te lasă/Ori de tine nu-i mai pasă/Cât trăieşti nu mai vezi pace/Casa-n iad ţi se preface/De ocări şi de blesteme./Îmbătrăneşti fără de vreme/Amărât îţi priveai groapa/Şi mângâierea-ţi e popa". N-a trăi mult (1790- 1854), dar s-a bucurat de viaţă, chiar şi când l-au de­zamăgit femeile. * * Matematician, fizician şi filozof francez, Blaise Pascal a fost şi un recunoscut mora­list al epocii sale (1623-1662). Iată o cugetare pe ca­re m-am străduit s-o reţin: "Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică. Dreptatea fără putere e contestată, puterea fără drep­tate e învinuită". Spre deosebire de Niccolo Machiavelli, care era de părere că: "Atunci când e în joc salvarea patriei, nu contează nici dreptatea, nici nedreptatea, nici mila, nici cruzimea, nici mijloacele glorioase sau josnice, patria trebuie salvată". Amândoi au dreptate în felul lor. * Nu ştiu dacă cineva s-a dedicat studierii artei portretului la Arghezi dar ar merita cu prisosinţă măcar o teză de doctorat, fiind inegalabil: "Un umăr îi era ridicat până la ureche şi celălalt îi sta la nivelul subsuorii, dând gâtului vânos, cu beregata înnodată într-un măr al lui Adam cât un coltuc, înfăţişarea unei reptile cu capul minuscul. O pleoapă roşie îi rămăsese întoarsă de pe urma unui accident, umedă ca bojocul. Mâinile şi picioarele, cu dimensiuni exagerate, sugereau de o ne­vroză misterioasă, refuzând să se supuie exact actelor lui de voinţă, răsturnând paharul pe care îl ducea la gură, pe obraji, călcând anapoda în loc să meargă drept" (Moise). Încercaţi, dacă vă dă mâna, să-l portretizaţi atât de sugestiv pe un adversar politic care vă agasează. * Apropo, pe noi, cei care ne câştigăm pâinea şi berea cea de toate zilele Arghezi nu ezită să ne batjocorească "Dinastia Zgârie-Brânză", el fiind "la bază" scriitor şi numai ocazional jur­nalist. * Nu ştiu dacă vă mai spune ceva numele de Florea Dudiţă (n.1934) oltean, prof. univ. dr. ing. la Universitatea din Braşov, fost senator, fost ambasador în Germania. Vă citez câteva cugetări cu şi despre di­plomaţi "Pentru buna funcţionare a unei ambasade a României, un singur diplomat este prea puţin, doi sunt prea mulţi; Pentru diplomatul german nu există trăire mai plăcută decât o bună digestie,pentru cel dâmboviţean, decât o bârfă picantă; Diplomaţii sunt aidoma cireşilor japonezi: uneori fac şi fructe; Diplomaţii, spre deosebire de ac­tori, joacă numai roluri de figuranţi; Diplomaţii versaţi: şi femeile frumoase au ceva comun: vorbesc cu ochii şi ascultă zâmbind." Pentru a fi diplomat – cred eu -îţi trebuie stofă şi nu cea englezească e cea mai bună. Noi am avut, dar, din păcate, nu mai avem, nici diplomaţi, nici diplomaţie.