Citite, auzite: "A vorbi înseamnă a vitaminiza sau a-ţi otrăvi interlocutorul"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Andrei Pleşu a publicat, în 1994, cartea "Limba păsărilor", în care, la un moment dat, ne spune o istorioară. Citez :"Se povesteşte despre Frederic cel Mare al Prusiei, din dinastia Hohenzollern, poreclit "Der Alte Fritz’’(1712-1786), că, ispitit de gândul unei recuperări experimentale a limbii originare, a hotărât să crească doi nou-născuţi în condiţii princiare, dar izolându-i de orice stimul verbal, de orice contact cu sfera rostirii omeneşti. Cei doi copii erau perfect îngrijiţi, dar nimeni nu le adresa cuvântul şi nimeni nu vorbea în spaţiul dimprejurul lor. Regele spera ca cei doi subiecţi să ajungă a dialoga spontan în limba originară a umanităţii, cea de dinaintea Turnului Babel. După câţiva ani, puţini la număr, în ciuda unei mereu verificate sănătăţi corporale şi a unei ireproşabile administrări fiziologice, amândoi copiii au murit într-un abis de muţenie. Frederic n-a aflat limbajul originar, în schimb a aflat ceva mult mai important: că limbajul nu-i o anexă a condiţiei umane, ci, pentru om, limbajul este o realitate de acelaşi rang cu hrana şi aerul.  A vorbi e a vitaminiza sau a-ţi otrăvi interlocutorul/…/"Dacă ar fi citit volumul lui Pleşu, hoarda de specimene care au împânzit mass-media s-ar strădui să evite şabloanele în scris şi comunicare, s-ar cultiva, ar gândi, s-ar documenta, ar apela la imaginaţie şi la logică. Dacă ar trebui să gă­sim un vinovat pentru halul în care au ajuns slujba­şi presei şi televiziunii, acesta este învăţământul din România, atât cel gimnazial, cât şi cel superior, uni­versitar. Ştiţi câte universităţi sunt în prezent? 31! Într-un clasament al competitivităţii, întocmit de Ministerul Educaţiei, pe primele 5 locuri se situează, în ordine: Universitatatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Bucureşti, Politehnica Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, Univer­sitatea Al. I. Cuza din Iaşi, iar pe ultimele: 29. Universi­tatea Titu Maiorescu din Bucureşti, 30. Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti 31. Universitatea din Petroşani. (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu ocupă un mediocru loc 16) * Ştiţi care-i cel mai bun zahăr de la noi? Cel făcut din sfeclă, la fabrica din Bod. Ştiţi ce fac muncitorii de la fabrica din Bod în prezent? Ambalează zahăr adus din Ucraina! Analiştii spun că 70 la sută din zahărul consumat în România este din import, când sfecla este cel mai uşor de cultivat şi pământ avem, har Domnului! * "Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresaţi, primul lucru care trebuie făcut este să se obţină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Şi iată-i pe purici avansând încet, prostiţi; ei pot fi împinşi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar" (Eugen lonescu în cartea "Prezent trecut, trecut prezent ”.)* După noile reforme ale învăţământului – urmând directivele preşedintelui prof. Klaus Werner lohannis pentru crearea unei Românii "educate"-elevii noştri vor fi mai mult în vacanţe decât la şcoală, note nu, examene nu, teze nu – trai pe vătrai. Cică îi imităm pe finlandezi, care au cel mai performant sistem de învăţământ. Atât de bine i-am plagiat încât copiii noştri nu mai ştiu să scrie decât cu majuscule ori pe calculator. Am crezut că rezerva mea de indignare este inepuizabilă, dar constat că are şi ea o limită. Am trăit mult – vorba unuia: când eram eu copil, Marea Moartă era doar bolnavă- am văzut multe, dar se pare că, la noi, românii, lenea şi prostia sunt incomensurabile.

Autor
27 februarie 2023 la 18:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 28 minute
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit